Timp Liber

Foto | Ne-am luat rămas bun de la Festivalul vrâncean „Ora de Teatru”, cea mai buna ediţie de până acum

Janine VADISLAV
28 sep 2021 3328 vizualizări

Da, festivalul desfășurat în Vrancea, s-a încheiat. A fost o ediţie de pandemie, dar una de suflet, în care cei care au participat au devenit prieteni, s-au bucurat împreună de reuşită, de ceea ce au realizat şi dăruit celor din jur. Premiile de la final au fost ca un ropot de aplauze  într-o dimineaţă sclipitoare de iulie, sub cupola albastră de aer, unde planează delicat, purtate de briza înrourată, păsări zămislite de imaginaţia celor care cred că a dărui este cel mai frumos gest făcut în viaţă. Mai mult, spre bucuria tuturor, a fost cea mai bună ediţie de până acum.

„Am avut 9 trupe de liceeni din ţară. La ei s-au dus premiile. Ai mei nu au fost in competiţie din fair play, eram gazde, premiile erau pentru oaspeţi”, ne-a spus fericit, cum nu l-am văzut decât după reuşitele trupei Protha, a elevilor din Panciu, domnul regizor Cătălin Sfârloagă, pe care-l ştie o ţară întreagă şi nu numai. 

Voi începe cu finalul, partenerul festivalului de teatru, Universitatea de Arte Tg. Mureş, a oferit câştigătorilor un dar nepreţuit, oportunitatea - în baza parteneriatului şi a premiului câştigat - de a susţine examenul la facultate trecând direct în cea de a doua probă, fără a mai trece prin proba eliminatorie. În luna noiembrie 2021, trupa Protha, este invitată să participe şi la Festivalul Internaţional de Teatru Studenţesc, organizat de Universitatea de Arte Tg. Mureş”.

- Despre juriu, ce ne puteţi spune? întreb.

„Juriul a fost format din prof. univ. habil. Daniela Lemnaru dir. Departamentul de Teatru, Arte Vizuale şi Media Universitatea de Arte din Târgu-Mureş - preşedintele juriului,  coregraful Daniel Victor Pop, elevul lui Gigi Căciuleanu, Gheorghe Balint, regizor profesionist, cărora li s-a alăturat  Alina Herescu, unul din cei mai buni scenografi romani, originară din Vrancea. Împreună au susţinut ateliere de coregrafie, dicţie şi improvizaţie. La festival a fost prezent şi actorul Cristi Iacob, care a susţinut un masterclas cu participanţii. Tinerii „actori”, prezenţi la festival au avut parte şi de o surpriză, i-am dus la Caravana TIFF, unde s-au întâlnit cu Horaţiu Mălăele, care şi-a lansat filmul”.

- Dacă trageţi linia şi socotiţi, aveţi motive de mulţumire?

„Cum să nu? Am avut 9 trupe de liceeni cu 9 spectacole, 3 spectacole de studenţi, 1 spectacol super profesionist, 1 actor cu adevărat profesionist, Cristi Iacob, 4 cadre universitare în juriu/ateliere/colocviu, 1 colocviu la care s-a adăugat un super scenograf Alina Herescu, 3 ateliere interesante şi aplicate susţinute de membrii juriului, 3 ateliere de cunoaştere cu Mihail Pricop, 1 concert de muzică şi o gală de teatru. În comunitate au fost 6 ateliere pe Focşani, 4 ateliere la Panciu, 2 ateliere la Odobeşti, 3 ateliere la Vidra, 2 ateliere la Soveja şi 2 ateliere la Pufeşti.În cea ce priveşte premiile, acestea s-au dus în ţară. 

La mijlocul lunii aprilie,cea de a treia ediţie a festivalului „Ora de Teatru”, şi-a avut sediul central într-un salon al secţiei de infecţioase de la Focşani 

Necazul m-a lovit şi pe mine pe la mijlocul lunii aprilie. De pe patul de spital, cu masca de oxigen pe faţă, sunam, trimiteam mesaje de pe telefon, pentru a reuşi să avem şi  cea de a treia ediţie a festivalului, care şi-a avut sediul central într-un salon al secţiei de infecţioase de la Focşani, cu echipa răspândită prin ţară, sau în afara ei. Ne doream acest eveniment, era speranţa noastră că vom reveni la normalitate, că pandemia nu va reuşi să ne oprească din drum, dar trebuia să facem un efort, să ne adaptăm din mers la situaţia data, care nu era deloc roz, şi a mers..., mai mult tinerii liceeni au reuşit sa impresioneze publicul, dar şi juriul, care a fost unul exigent.    

„Văzându-i, pot spune, fără ezitare, că profilul tinerilor s-a ridicat peste aşteptările mele. Am descoperit nişte copii foarte talentaţi, cu aptitudini certe pentru această artă a spectacolului, tineri inteligenţi, spontani dar şi cu multă sensibilitate, delicateţe sufletească. Voluntarii  au fost impecabili, în general o atmosferă foarte plăcută de lucru, o sală a Ateneului minunată, alături de dulcea tihnă moldovenească.

”Asociaţia Protha Panciu, care a organizat acest festival, sprijinit şi de autorităţile locale şi de iubitori ai frumosului, merită toată consideraţia, aprecierea şi preţuirea noastră pentru că, aş zice, nu e deloc puţin lucru să te înhami la o asemenea provocare, s-o realizezi cu succes şi, mai mult decât atât, să creezi o atmosferă extrem de frumoasă, un spirit de emulaţie, de competitivitate pozitivă, într-un festival amplu, în care şi-au găsit loc şi atelierele de teatru, dans, vorbire scenică, ţinute de invitaţii de la Universitatea de Arte din Târgu-Mureş  şi vizionarea unui film în premieră a unuia dintre cei mai mari actori ai noştri şi spectacole invitate, dar şi legarea unor prietenii între participanţi prin dialog constructiv... Aşadar, o reverenţă tuturor acelora care au pus umărul la o întâmplare frumoasă, un eveniment artistic şi cultural căruia îi doresc multe ediţii cel puţin la fel de reuşite ca cea din acest an”, a declarat  doamna prof. univ. dr. habil. Daniela Lemnaru, dir. Departamentul de Teatru, Arte Vizuale şi Media, Universitatea de Arte din Târgu-Mureş, preşedintele juriului din acest an.

Cuvinte de apreciere la această ediţie a avut şi regizorul Gheorghe Balint, membru al juriului

„Ediţia din acest an a crescut atât cantitativ (spectacole, ateliere) cât şi calitativ. Toate se datorează omului de TEATRU, Cătălin Sfârloagă,  un bun profesionist şi cu har!  Am remarcat participarea mai implicată a autorităţilor locale. Este loc de mai mult şi de mai bine. Nu ar fi rău dacă festivalul ar fi „lipit " de Zilele Oraşului, pentru a se bucura cât mai mulţi oameni. Festivalul este un semn de normalitate, de cultură în aceste vremuri tulburi şi alunecoase. Este minunat că tinerii se gândesc şi fac teatru ! Sper ca festivalul să continue şi toţi cei care pot să ajute financiar, să se gândească la sufletul copiilor şi nepoţilor lor. Lumea şi teatrul continuă cu cei care vin după noi”.

„Sunt în teatru de 24 de ani, pe scenă, în spatele scenei, în sala de spectacole, în tot ce ţine de teatru, dar sentimentele pe care le împărtăşesc cu copii în acele momente mă copleşesc şi pe mine. Asta a făcut festivalul „Ora de teatru”, cu mult profesionalism, cu multă răbdare şi multă dragoste pentru tineri şi teatru!  Au fost patru zile în care am trăit clipe  unice, am experimentat sentimente şi trăiri pline de emoţie, ne-am făcut prieteni şi am fost conectaţi la aceeaşi vibraţie creatoare, care ne-a îmbogăţit sufletele şi ne-a dat voie să cunoaştem libertatea pe care doar Teatrul ţi-o poate oferi. Suntem bucuroşi că am făcut parte din familia voastră!”, a spus şi actriţa  Cătălina Nedelea - coordonator „Ludicii Brăila” - Teatru „Maria Filloti” Brăila.

Timp de două zile, la sediul Centrului Comunitar de Servicii pentru Copii cu Dizabilităţi Focşani, din cadrul DGASPC Vrancea, au avut loc ateliere de dezvoltare personală prin tehnici expresiv-artistice, adresate unui număr de 35 de copii diagnosticaţi cu TSA şi alte deficite de dezvoltare, copii cu dizabilităţi de învăţare şi neuro-motorii, activităţile fiind conduse de doi tineri moderatori, voluntari în cadrul Asociaţiei „Protha”, eveniment realizat în cadrul Festivalului de Teatru Tânăr „Ora de Teatru”. Atelierele creative au vizat dezvoltarea comunicării în grup, prin tehnici de meloterapie expresie corporală, lucru cu grupul, urmărindu-se îmbunătăţirea şi exersarea abilităţilor de comunicare ale copiilor, mulţi dintre cei prezenţi fiind atraşi de spiritul ludic, non-formal, antrenant al moderatorilor, activităţile realizate de reprezentanţii Asociaţiei Protha venind în continuarea terapiilor pe care copiii le desfăşoară în cadrul centrului.

Foarte bune au fost şi experienţele trăite de elevii de la Şcoala Gimnazială Pufeşti, Şcoala Gimnazială Vidra, în cadrul Atelierelor de Teatru, considerate de participanţi inedite, extraordinare.

„Elevii noştri au o caracteristică specifică copiilor din mediul rural : timiditatea. Această barieră a fost spartă de către doi tineri inimoşi : Marta şi Ştefan, a căror misiune  a fost să contureze inteligenţa emoţională din rândul tinerei generaţii, care reprezintă viitorul de mâine. Aceşti doi ghizi în această călătorie i-au determinat pe elevii noştri să îşi aducă aportul cognitiv, emoţional, atitudinal şi aptitudinal pentru a atinge obiectivele: de gândire şi cunoaştere, de comunicare şi relaţionare, de energizare, de expansiune. Pentru a crea o lume mai bună este crucial să ai încredere în tine, să fii creativ, să araţi empatie, să colaborezi în echipă, să ştii să rezolvi probleme, să fii disciplinat, să te distrezi uneori. Pentru a realiza toate acestea, participarea la atelierele de teatru  a fost elementul- cheie. Elevii noştri au ieşit din zona lor de confort. Vă mulţumim că ne-aţi ales să facem parte din proiectul vostru”, a spus prof. Mariana Bogdan, dir. Şcoala Gimnazială Pufeşti. 

Cei 20 de elevi, de la Şcoala Gimnazială „Valeriu D. Cotea”, din Vidra, au participat  gratuit la spectacolul de teatru „Fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe, pus în scenă de trupa de teatru „Gong”- Roman, care s-a jucat pe scena Ateneului Popular  „Mr. Gh. Pastia”, din Focşani.

„O altă piesă de teatru pusă în scenă în perioada festivalului a fost „Iona” de Marin Sorescu, interpretată excepţional de actorii Teatrului Dramaturgilor Români, rolul principal revenindu-i actorului Lari Georgescu (Iona), Adrian Nour (Pescarul 1) şi Lucian Maxim (Pescarul 2), în regia lui Victor Ioan Frunză. Pe lângă interpretarea de excepţie a personajului principal, muzica live creată de cei doi Pescari te face să descoperi înţelesuri pe care, poate, nu le-ai fi descoperit când ai studiat piesa. În concluzie, mergeţi să vizionaţi piesa în interpretarea actorilor Teatrului Dramaturgilor Români, sub regia lui Victor Ioan Frunză, chiar dacă profesorul de literatură din liceu v-a dezlegat tainele dramei. O să descoperiţi  răspunsuri pe care nu le-aţi putut identifica până acum”, a spus şi prof. Marius Pintea – dir. Şcoala Gimnazială, Vidra.

La ediţia din acest an a festivalului, un rol important l-au avut inimoşii voluntari, toţi au fost la fel de dedicaţi, de atenţi, de creativi, ca şi cei doi pe care-i voi numi, Marta Găuroiu -  voluntar,  studentă la Farmacie, fost membru Protha:„Am ţinut ateliere de teatru în cadrul festivalului. Atelierul a fost unul foarte bun, cu un feedback excepţional şi cu propuneri de colaborare pe viitor, însă nimic nu se compara cu zâmbetele copiilor care au participat şi cu energiile pe care ni le transmiteau, în cele doua zile în care am fost împreună. Pe lângă bucuria cu care au rămas copiii, pot să spun că sufletul meu s-a încărcat numai cu energii pozitive, tocmai din acest motiv, de fiecare dată când o să fiu solicitată pentru aceste workshop-uri, o să accept fără ezitare, în primul rând pentru că pot transmite anumite sentimente dar, poate că şi o deschidere spre lumea teatrului” și Ştefan Banciu, fost membru Protha - coordonator voluntari, jandarm  de profesie:„Faptul că am fost voluntar la festivalul de teatru pentru mine a fost o călătorie în timp. Mi-am amintit de perioada liceului, de festivalurile noastre de teatru la care am participat şi de toate momentele frumoase petrecute acolo. Mi-a făcut plăcere să lucrez cu actualii membri din trupa de teatru Protha, s-au descurcat excelent”.

Magda Baciu, Calea Ferată şi Festivalul de Teatru Tânăr „Ora de Teatru”:

„În bagaje aveam strictul necesar şi recuzita spectacolului „Avioane de hârtie”. În suflete o tonă de emoţii pentru că urma ca a doua zi, pe 3 septembrie, să jucăm pentru prima oară în faţa publicului spectacolul la care lucrasem în ultimele două luni. La poarta căminului unde urma să fim cazaţi ne întâmpină echipa de voluntare. Ne primesc cu o aşa căldură că ne blocăm. În fond cine suntem noi? o trupă de care nu auzise nimeni până acum. Uşor, uşor ne acomodăm cu atmosfera. Suntem invitaţi să cinăm. Cum? La restaurant? Nu la cantină? Uoau! Ne dăm seama că organizatorii chiar au făcut eforturi pentru evenimentul ăsta. Şi aspectul e întărit în zilele următoare prin toate capitolele componente ale unui festival: spectacolele din concurs dar mai ales cele invitate ( pentru că de obicei vedetele se lasă aşteptate) încep la ora specificată în program, workshop-uri susţinute de specialişti în improvizaţie, coregrafie, vorbire scenică; excursii surprinzătoare în locuri pitoreşti despre a căror existenţă nici nu ştiam (Zaga Zaga Land), personalităţi invitate să le vorbească copiilor despre arta actorului(Cristian Iacob şi Horaţiu Mălăiele ).Fiecare zi din cele patru petrecute în Focşani a început şi s-a terminat frumos. Juriul a decis ca trupa „Calea Ferată” - adică noi! - să primească Marele Premiu. Bineînţeles şi eu şi ei ne-am bucurat. Dar în acelaşi timp am realizat două lucruri: 1. Trebuie să menţinem ştacheta sus prin multă muncă, 2. Chiar dacă nu eram pe lista de câştigători eram la fel de fericiţi pentru că experienţa Festivalului a fost una deosebit de plăcută. Festivalul a fost în fond o sărbătoare a tinereţii. De aceea poate „punctul final” al poveştii - festival a fost pus de tânărul viitor actor Radu Fărcane, prin recitalul muzical susţinut la Teatrul „Mr. Gh. Pastia” Focşani. Să ne vedem cu bine în 2022”.

Cum aş putea încheia altfel, dacă nu cu această mărturisire - de suflet, a Magdei -  alături de care, cuvintele mele, ar însemna prea puţin. ”Cunosc Trupa Protha, am mers umăr la umăr la un moment dat, dar a venit şi vremea - aşa cum era şi firesc - să-şi ia zborul... Doresc tuturor inimoşilor şi foarte tinerilor actori, să meargă mai departe cu aceeaşi dăruire, să viseze, să trăiască fiecare moment, căci timpul, nu se opreşte din drum. Vor fi, peste ani exemple pentru cei care, ca ei azi, vor urca pe scenă, vor trăi momentul de graţie...  şi vor păşi mai departe. De aceea vă zic, 

Drum bun tineri şi frumoşi nebuni ai momentului sublim în care, pe scenă, ieşiţi cu sufletul în palmă şi-l dăruiţi. Fie-vă drumul aşa cum vi l-aţi dorit!” ( Janine VADISLAV )


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.