Foto | Elev al Școlii Populare de Artă Focșani premiat la concursul de pictură și grafică organizat de Școala Populară de Artă Tg Jiu
Prin intermediul unui comunicat de prsă Centrul Cultural Vrancea anunță că Silviu Dima, elev la clasa Pictură din cadrul Școlii Populare de Artă a obținut premiul al III-lea la cea de-a treia ediție a Concursului de pictură și grafică ”Emancipare”, organizat de Școala Populară de Artă Tg Jiu.
A III-a ediţie a Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Emancipare” organizat de Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, cu sprijinul Consiliului Judeţean Gorj și al Muzeului Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, s-a finalizat la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”, cu vernisajul expoziţieişi premierea celor mai bune lucrări participante – realizate de elevi tineri şiadulţi.
Silviu Dima, elev la clasa Pictură, din cadrul Școlii Populare de Artă, îndrumat de expert Liviu Nedelcu, a obținut Premiul al III-lea cu lucrarea Monumentul Unirii Focșani, ulei/pânză, 50/70 cm.
La concurs au participat 53 de elevi ai școlilor populare de arte și centrelor culturale din 17 județe (Cluj, Brăila Sibiu, Vâlcea, Botoșani, Galați, Vrancea, Suceava, Neamț, Tulcea, Argeș, Mureș, Bihor, Dolj, Maramureș, Alba, Gorj).
Juriul a fost alcătuit din Vasile Fuiorea- președinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu, Armand Landh –artist plastic, membru al al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu și Florin Gherghiu, artist plastic și vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Târgu Jiu.