Foto | „Bacovia” la Focșani -poetul Alexandru Călinescu
Poem
Să nu dai ochilor păduri de brad!
Nici să n-asculți prin ceteni cum cercei
De sevă cad!
E - atât de cald!...
Atât de trist din căni de smalțuri apa bei
Când știi, în munți, cum căpriori
Privirile-n izvoare -și scald —
E atât de trist aici
Nici nu mai știi
Ce să citești, ce să mai scrii!
Nu vi se pare că frumoasele versuri de mai sus aduc puțin cu stilul poetului Bacovia?Dar celelalte poezii de pe pagina electronica atașată?
Dacă răspunsul dvs este da, atunci să vedem cine este autorul lor. Bineînțeles că un focșănean, despre care, din păcate, nu s-a scris în lucrările din județul nostru, ci tocmai în cotidianul Viața libera Galați.
Remember. Alexandru Călinescu (1907-1937)
Nu-i nimic! Vom încerca să aflăm acum cât mai mult posibil despre un poet născut în orașul nostru și care a murit prea devreme. Sau mai bine zis a murit înainte de a ajunge la maturitatea creativă deplină.
A fost înregistrat în anul 1907, luna februarie, ziua zece, ora 4 post meridian, dar a venit pe lume cu două zile înainte, fiind botezat la naștere Vasile Alexandru. S-a născut în casa părinților săi din strada Călugărilor nr 18 (azi strada Căpitan Corneliu Stoenescu) culoarea roșie (până în 1948 orașul era împărțit în patru sectoare sau culori: galben, verde, negru și roșu, pentru a le permite funcționarilor de la Primăria Focșani să-și împartă mai ușor sarcinile administrative în funcție de teritoriul de competență).
Părinții săi erau Pavel Călinescu de 34 de ani, profesia militar și Ioana Pavelescu, etatea 29 de ani, profesia casnică, ambii de religie ortodoxă, de naționalitate română și domiciliați în Focsani.... A consemnat Panait Georgescu, consilier la Primăria Focșani.Primii ani de viață au fost ca ai oricărui copil fericit, dar în anul 1912, când în Atlantic s-a scufundat celebrul Titanic și în țara noastră s-a petrecut un eveniment dramatic, anume scufundarea șalupei Trotuș în Dunăre. Acolo au murit mulți militari, printre care și tatăl viitorului poet.Probabil la vârsta de 5 ani, cât avea, acesta nu a înțeles foarte bine ce s-a întâmplat, dar ceva mai târziu a simțit următoarele lovituri ale vieții mult mai conștient. Cei trei frați ai săi s-au stins din cauza tuberculozei, așa că focșăneanul Alexandru Călinescu a rămas să-și croiască un drum în viață prin forțe proprii, ca autodidact, devenind primul scriitor format în mediul local.
Având o constituție firavă și bolnăvicioasă, nu a putut părăsi localitatea noastră pentru alte orașe mai prielnice scrisului, ca Bucureștiul, dar a reușit să creeze versuri interesante și în acest loc de provincie, unde însă i s-a amplificat nota deprimantă a operei. A inițiat și două publicații la început de secol al XX lea: „Revista 13” și ziarul „Atacul”. A fost însă mai mult decât atât! Și acest lucru îl putem afla dintr-un material publicat de presa locală în anul 1937(anul morții poetului) semnat de un anume Apostol Fulga (probabil un pseudonim).
„Alexandru Călinescu s-a născut la Focșani. A trăit la Focșani.Și a fost poet în tot ce-a gândit, în tot ce- a scris, în tot ce-a trăit. Și-a încrucișat viața și pașii cu fiecare dintre noi, dar câți au știut să-l iubească și să-l admire pentru arderea lui de fiecare clipă pe altarul poeziei? Câți s-au gândit măcar să-i cumpere cărțile și să-i înlesnească, într -o măsura cât de redusă, existența lui așa crunt încercată? Foarte puțini. Un grup de inițiați. Câțiva prieteni. Doi sau trei admiratori. Atâta tot. Aceasta a fost toată lumea de lângă sufletul poetului dispărut, învelișul cald în mijlocul căruia simțea că-și trăiește destinul cu adevărat. Nu ne facem iluzii. Numele și opera lui nu vor rămâne în istoria literaturii pentru că istoria literaturii e o știință pretențioasă care măsoară înălțimile cu kilometrul; refuză să întrebuințeze instrumente de precizie cu care să ne arate cât zbucium și câtă tristețe se ascund într- o lacrimă de poet, câtă strălucire trăiește într-un diamant și câtă lumină palpită într-o boabă de mărgean. Dar dacă nu va rămâne în istoria literaturii, va rămâne în suflete noastre.Trebuie să rămână. Avem datoria să- i păstrăm cât mai multă vremea amintirea, toți aceia care l- am avut lângă inima noastră și în mijlocul nostru. Orașul Focșani e o urbe cu pretenții de cultură își trage faima din Unirea pe care o simbolizează ca niciun alt oraș; din cele câteva instituții de cultură pe care le are și din râvna necurmată a zecilor și sutelor de intelectuali care au pătimit aici ca să creeze o atmosferă spirituală și să răstălmăcească pentru cei mulți noile valori ale gândului. Nicăieri, în niciun oraș din provincia acestei țări, spiritul nu-și mai are astăzi slujitori de credință, luptători fanatici în numele culturii și al frumosului. Numai la Focșani mai stăruie încă o luminiță firavă închinată artei. Ar fi pentru noi, focșănenii, o vină de neiertat dacă am primi cu indiferență pierderea unui poet, trecerea în cealalta lume a unui cărturar veritabil care s ă-a străduit toată viața ca să mențină și să crească singura glorie cu care mai poate să se laude orașul său natal - gloria de a nu fi dat încă uitării valorile artei și pe modeștii ei reprezentanți.Între intelectualii acestui oraș, Alexandru Călinescu n-a fost printre cei din urmă, ci de-a dreptul printre cei dintâi. A visat pe băncile grădinii publice, a admirat cu emoție florile imaculate ale castanilor de pe bulevarde, a tăifasuit cu prietenii la cafenea, a închinat entuziast și bine dispus un pahar de vin cu noi toți câti l-am cunoscut și l-am admirat. Aceasta i-a fost existența lui exterioară văzută și măsurată de toți câți i-am fost concetățeni. Dar în afară de această existență publică Alexandru Călinescu mai avea o viață a lui, intimă, alcătuită pe jumătate din încântări de iluminat și pe jumătate din trudiri de rob. Așa au fost nopțile lui, răstimpurile lui de creație, zbuciumul necontenit pecetluit pe sufletul lui de o fatalitate necruțătoare. A transpirat căutând o rimă, a plâns copleșit de emoție neașteptată, a vibrat de câte ori l-a fulgerat o inspirație proaspătă, s-a legănat pe undele unui ritm săltăreț, a stat ceasuri întregi cu mâinile încleștate de masă de câte ori sufletul nu mai vroia să-și depene armoniile- tot clocotul acela lăuntric pe care în mod obișnuit îl numim talent, dar căruia putem să-i spunem tot așa de bine și osândă. A pătimit din greu pentru arta lui, pentru numele lui, pentru satisfacerile lui lăuntrice, pentru bucuria noastră a cititorilor și prietenilor săi, pentru creșterea bunului renume al orașului în care a trăit și pe care l-a iubit. Cum o să- l îngropăm în uitare când e prea dureros că l-am îngropat în pământ: cum o sa-i refuzăm prelungirea în timp a existenței lui devenită numai amintire? Cum o să-i răsplătim măcar printr-o lacrimă sinceră și prietenească toate frumusețile de gând și toate armoniile de adevărata artă, pe care ni le-a oferit cu o dărnicie de fiu risipitor?”
Florin Marian Dîrdală, documentarist la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
Citiți și:Autor:Alexandru Călinescu
Citiți în documentul atașat :Dumitru Huţanu: Contribuţii la istoria culturală focşăneană: poeţii Pavel Nedelcu şi Alexandru Călinescu
Citiți și: Remember. Alexandru Călinescu (1907-1937) - Viaţa Liberă Galaţi
Fisiere atasate
