Foto | Arc peste timp... lumea artistică vrânceană a anilor 90
Fără a avea veleități de critic, însă, la fel ca și voi, fiind un împătimit al lumii artistice, iubind deopotrivă muzica și poezia, astăzi mi-am propus să fac un periplu printr-o perioadă artistică căreia i-am fost contemporan. Am să vă vorbesc despre modul meu de percepție, de înțelegere a lumii artistice vrâncene cu o însemnătate anume și pentru mine ca om ce îndrăznesc să mă situez de partea acestei lumi. Am să răsfoiesc amintirile mele dintr-o perioadă volatilă, efervescentă, naivă, exuberantă, toate aceste caracteristici fiind, aș crede, nu doar în percepția mea, mare parte din societatea acelei epoci bucurându-se de ceea ce se chema libertate, un sentiment ce pentru mulți fusese doar un vis, iar lumea artistică nu făcea excepție, ea la rândul ei dorindu-și dreptul la liberă exprimare, sub toate formele artei: teatru, muzica, poezie, dans.
Decembrie 1989. Schimbare de paradigmă. Ceea ce mai toată suflarea românească considera cenzură, dispare peste noapte și lumea toată îmbrățișează aerul noii democrații, cu atât mai mult latura artistică a societății fiind cea care nu avea cum să nu respire acest aer. Ca în mai toată România, și viața artistică, muzicală, literară, teatrală din județul Vrancea a îmbrățișat sentimentul libertății, l-a iubit și a creat valoare artistică, în spiritul caracterizarilor făcute la început: exuberantță, efervescență, uneori naivitate. Generația "Greilor" din lumea artei vrâncene, și-a lepădat hainele ponosite ale vechiului regim și a pășit timid pe tărâmul noilor libertăți, fie că vorbim de muzică ori literatură, nu avea cum să nu se observe noile tendințe muzicale, literare, deși era evident că unele erau forțate, pentru mulți dintre aceștia, teama, nesiguranța încă locuiau în sufletele lor. A fost o perioadă foarte volatilă din punct de vedere social, cu multe lucruri și evenimente născute din nesiguranța și necunoscutul epocii, iar viața culturală a județului și a orașului nu avea cum să fie în alt ton... Astfel lumea artistică consacrată , și mă refer la corifeii folclorului vrâncean (Ansamblul Țara Vrancei) sau a muzicii pop-rock reprezentată în acea vreme de Puiu Siru (Usturoi) și al său "Evolutiv" și totodată protipendada literară consacrată și proaspăt eliberată de inhibițiile cenzurii comuniste, au fost puternic condimentate de un val tânăr ce s-a insinuat foarte profund în această lume în toate formele artistice vrâncene. Cam în acea perioadă au apărut publicații noi, unde acest nou val își manifesta talentele literare, unele vii, exuberante, nu neapărat cu veleități poetice de nivel foarte înalt, însă bine articulate, boeme, naive uneori, curajoase și de o efervescență mai mult decât idealistă, specifică acelor vremuri. Nu puține erau serile literare unde tinerii poeți, prozatori ori publiciști își etalau rodul inspirației lor în sediul proaspătului cenaclu Orfeu, o aripă culturală a Organizației Tineretului Liber Vrancea. Toate aceste timide încercări se suprapuneau peste adevărate bijuterii literare al consacraților epocii, ce le-au servit drept modele mai tinerilor publiciști, poeți ori prozatori. Cam tot acolo își făceau veacul împătimiții lumii muzicale ori ai dansului Și lumea muzicală vrânceană a fost pigmentată de noul val, folclorul, muzica pop, folkul erau în prim planul cultural artistic al vremii.
În tumultul acelor timpuri s-a consacrat muzica corală vrânceană, la loc de cinste situându-se ansamblul "Pastorala", înființat în 1976 de maestrul Marin Constantin și dirijorul Dumitru Săndulachi și care și-a continuat activitatea și după anii 90, fiind membru fondator al Asociației Naționale Corale din România, fundația "Marin Constantin", ansamblu ce și-a creat o reputație ce dăinuie și astăzi, și nu doar reputația, fiind și în perioada actuală un exponent de frunte al lumii culturale vrâncene.
Tot din perioada aceea nu pot să nu amintesc cum s-a descătușat atașamentul tinerilor spre un gen muzical ce multă vreme a fost o cenușăreasă: muzica rock sau progresistă făcând furori în rândul tinerilor ce nu de puține ori erau captați de interminabile seri de audiții muzicale desfășurate pe esplanada Ateneului Popular ”Mr. Gheorghe Pastia”, seri în care ritmuri consacrate a nu mai puțin celebrelor formații Queen, Pink Floyd, ori Kiss sau Led Zeppelin, Bon Jovi sau Guns N' Roses ,Whitesnike, Phoenix, etc., să nu mai vorbim de încântarea cu care tinerii fredonau noile hituri autohtone, marca Iris, Roșu și Negru, Compact, Holograf, Krypton, Voltaj, Semnal M, sau de concerte în aula Ateneului ori pe scene din Casa de cultură a sindicatelor Focșani ori Adjud, și Mărășești, în care nume consacrate din muzica și teatrul românesc bucurau publicul vrâncean cu, concerte în care își regăseau numele pe afiș și muzicieni ori dansatori locali, grupuri consacrate ca "Polyphonic", sau "Stelele", chiar "Torent" fiind acompaniate de mai noi: "Linia de contact" din Adjud, "Orfeu" din Focșani, ori "Echinox" din Mărășești, promovându-și la acea vreme creații proprii sau talentele de a reproduce coveruri după melodii deja consacrate. De remarcat consacrarea unui festival de muzica ușoară "Să cânte tinerețea", care mai apoi s-a reinventat sub denumirea de "Florentin Delmar" ce a apărut la inițiativa regretatului Puiu Siru și regizorului Ion Constantinescu, un remarcabil om de cultură a acestor locuri . Aș spune că era o lume foarte vie din punct de vedere cultural, în care era permis aproape orice, proaspăt eliberați de cenzură, oamenii de cultură, muzicieni, literați ori dansatori descătușându-și toate energiile creatoare, cam pe atunci în Focșani apărând unii din pionierii lumii dansului sau muzicii în zone muzicale foarte rare în România acelor vremuri, și aș exemplifica bit boxul, având un exponent vrâncean ce practica acest gen foarte rar, exponent ce fusese descoperit de regretatul Adrian Păunescu cu al lui "Cenaclul Flacără" ; tot în această categorie aș aminti de prima trupă considerabilă de break dance din Vrancea , trupă ce era pe afișul multor spectacole de gen din țară.
Nu aș vrea să văduvesc teatrul vrâncean de aprecierile începuturilor noii democrații, chiar de nu mă pretind un cunoscător al acestui fenomen, amintirile îmi sunt presărate cu romantismul acelei perioade, publicul vrâncean având o mare foame de cultură teatrală. Țin minte, teatrul municipal Mr. Gheorghe Pastia, fiind în acea vreme în renovare, urmare a afectării acestuia de cutremurele vrâncene din anii 1986, apoi 1990, nu a putut găzdui ceva timp activitatea teatrală, astfel iubitorii de teatru au avut totuși privilegiul de a gusta din acest fenomen în aula Ateneului popular, tot pe atunci municipalitatea și lumea culturală vrânceană a valorizat o instituție de cultură (Casa de Cultura a Sindicatelor), rebotezând-o cu un mare nume al culturii vrâncene, Leopoldina Bălănuță, nume ce și astăzi onorează această instituție. În aula acestui spațiu cultural, multe evenimente artistice au avut loc în perioada de început a noii democrații, muzică, dans, teatru, poezie, evenimente ce au avut și exponenți vrânceni. Și ca să nu fiu nedrept cu activitatea teatrală, nu pot să trec cu vederea un act de cultură de dinainte de 1989, S. T. E. F, sau Stagiunea Teatrală a Elevilor din Focșani, un act cultural artistic amatoricesc ce a inflorit în primii ani ai democrației, făcându-se pe atunci risipă de multă muncă, multă pasiune și mult talent, la fel și în acest fenomen regizorul Ion Constantinescu având o contribuție substanțială.
Închei periplul meu prin acei frumoși ani culturali pe care îi asemui, evident păstrând proporția, cu un Woodstock 1969, și pun o singură notă "Descătușare" și ca un nostalgic al tinereții mele și al acelor timpuri mai am o ușoară amărăciune, anume că în vremea aceea publicul iubitor de cultură cumpăra "bilet" și își dorea să fie acolo!
Și tot în acea vreme librăriile își epuizau rapid stocurile...
Florin Iacob – poet, colaborator al Ziarului de Vrancea
