Timp Liber

Filmul românesc de animație „Merge și-așa” va rula în Focșani, la Casa de Cultură și Cinema Balada

Ziarul de Vrancea
24 mai 2022 990 vizualizări

Un film de animație românesc, tonic și amuzant, “Merge și-așa”, în regia lui Valentin Urziceanu, va rula din 3 iunie pe ecranele a peste 65 de cinematografe din 41 de orașe din România, iar în Focșani se va vedea la Casa de Cultură și Cinema Balada

Lungmetrajul intenționează să deschidă un dialog despre diversitate, acceptare și convergența dintre o serie de culturi și naționalități de pe teritoriul Europei.

Publicul va putea vedea filmul în avanpremieră începând cu 1 iunie. Detalii despre film și program se găsesc pe site: https://mergesiasafilm.ro/.

 

            „Merge și-așa”, distribuit de către Mockra Productions, îmbină atât două tehnici (animație și live action) cât și două planuri de acțiune, cel în care o mână de oameni dintr-o echipă creativă analizează filmul de animație pe care îl are în lucru și un plan în care se derulează chiar povestea din filmul respectiv.

            “Filmul vorbește despre aventură, despre reziliență, despre încercarea de a-l ajuta pe cel de lângă tine cu riscul propriei vieți, despre comunitate și, până la urmă, despre ambiția unui tânăr. Un spectator de orice vârstă are, zic eu, disponibilitatea să rezoneze cu o poveste inițiatică. Umorul filmului prinde și la publicul adult, dat fiind faptul că se bazează, deseori, pe recontextualizarea unor replici celebre ale cinema-ului. În plus, tipologiile personajelor sunt foarte diverse, la fel și vârstele lor, așa încât mulți dintre noi ne-am putea regăsi.”, povestește regizorul și scenaristul filmului, Valentin Urziceanu.

Sinopsis:

 

            O satiră despre film, muzică și viață. Giani este un băiat de etnie romă care visează să ajungă un mare chitarist, inspirat de modelul său, Django Reinhardt, celebrul artist care a dezvoltat Jazz-ul Manouche. În Europa sfâșiată de cel de-al Doilea Război Mondial, el călătorește din București în Paris pe jos, iar pe drum are șansa să asculte melodii tradiționale ale diverselor nații europene, pe care le distilează într-un stil propriu. Filmul pendulează între povestea lui Giani și drama echipei de creație în fața constrângerilor din viața reală. Asemeni unui Deus ex machina, managerul proiectului va transforma finalul într-unul fericit, ca în povești.

 

Trailer: https://youtu.be/ApjIaGg7rJk

 

“Merge și-așa” va putea fi văzut în București: Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan, Hollywood Multiplex, Happy Cinema, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinema Union), dar și din țară, în Adjud (Casa de Cultură), Alba Iulia (Inspire Cinema), Bistrița (Happy Cinema și Centrul Cultural Dacia), Borșa (Centrul Cultural), Brașov (Cinema City și Cinema One), Caransebeș (Cinema Luna 3D), Cluj (Cinema City Iulius, Cinema City Polus, Cinema Victoria, Cinema Arta), Craiova (Inspire Cinema), Focșani (Casa de Cultură și Cinema Balada), Făgăraș (Casa de cultură), Galați (Cinema City și Cinema 3D), Iași (Cinema City și Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Mărășești (Casa de Cultură), Miercurea Ciuc (Cinema 3D), Odobești (Casa de Cultură), Oravița (Cinema 3D), Oțelu Roșu (Cinema Luna 3D), Petroșani (Cinema 3D Șerban Ionescu), Pitești (Cinema City și Cinema Trivale), Reșița (Cinema Dacia), Satu Mare (Cineplexx și Cinema One), Sibiu (Cineplexx și Cinema Ion Besoiu), Sinaia (Cinema Carpați), Târgu Mureș (Cinema City și Cineplexx), Vulcan (Cinema Luceafărul) și în rețeaua Cinema City din Arad, Bacău, Baia Mare, Brăila, Buzău, Constanța, Deva, Drobeta Turnu Severin, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Târgu Jiu și Timișoara.

Animația are ca producător ABI Fundație iar muzica originală este semnată de Stian Vågen Nielsen (Norvegia) și Radu Captari (România). Din distribuție fac parte, printre alții, actorii Florin Mititelu, Ioana Calotă, Ion Kivu, George Ioan Fodor, Daniela Ioniță, Adrian Dima, Kristina Cepraga și Irina Ungureanu.

Film realizat cu sprijinul CENTRULUI NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI, OMD ROMANIA, PUBLICIS GROUPE MEDIA BUCHAREST.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Itsy Bitsy, Music Channel, Zile și Nopți, Cinemap, IQads, Liternet, Observator Cultural, The Romania Journal, Spotmedia, MovieNews, filme-carti.ro, All About Romanian Cinema, Cinefan.

 

Contact: mergesiasafilm@gmail.com

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.