Timp Liber

Comuna Păunești va organiza, pentru prima dată, zilele comunei

Mihai Boicu
2 iul 2017 5197 vizualizări

Consiliul Local Păunești a decis, la ședința care a avut loc pe 30 iunie, să organizeze prima ediție a zilelor comunei. Evenimentul va avea loc pe durata a două zile, pe 14 și 15 august, în centrul comunei.

Am luat această hotărâre pentru că au fost foarte mulți cetățeni care m-au rugat să organizez o zi comunei. Mi-au spus că sunt comune mult mai mici care au o asemenea sărbătoare a localității, iar Păunești, una dintre cele mai mari comune din Vrancea, nu are”, ne-a declarat primarul Gheorghe Popa. Pentru ca manifestarea să fie una reușită, având în vedere că este prima ediție, au fost invitați artiști cunoscuți pentru a cânta la Păunești. Astfel, în prima zi, de la 20.00 la 21.00, va cânta Fuego, după care va urma Lorena. Pe 15 august vor fi premiați elevii cu cele mai bune rezultate la olimpiade și va avea loc un meci de fotbal între tinerii și cei mai experimentați dintre locuitori. Spectacolul artistic va avea începe la ora 17.00, iar pe scenă vor urca, printre alții, Rapsozii Botoșanilor, Daniela Condurache, Ro-Mania. (M. B.)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.