Colțul poetului vrâncean | Ionel Marin
Grupaj de poezii ale poetului Ionel Marin
Poetul
Poetul, ardere sfântă, prin gânduri
Se ridică la stele, adesea sărută,
Urma lăsată pe hârtie, de tandreţe,
De razele colorate ale iubirii…
Poetul hrănit de cuvinte, de gânduri astrale,
Dă culoare sentimentelor, trăirilor.
Flămând şi însetat de adevăr şi miracol,
Aprinde candela frăţiei şi aşează cu sfială,
Cuvintele pentru a zidi sfinţenia,
Binele comun, pacea şi bucuria vieţii.
Poetul ne oferă vise încă nevisate, speranţe
Şi din Galaxii neştiute, ecouri sublime,
Ecouri pe care le aşterne, cu doruri nebănuite,
La temelia gliei, ca să strălucească Omul,
Sub clopotele albastre ale veşniciei.
În sărutul veșniciei
Păduri de gânduri cuprinse de lumină,
Cheamă din zori Adevărul, omenia.
Mulţumeşte pentru sărutul
Zilei de ieri, de azi, de mâine, şi...
Nu uita că tu eşti doar beneficiarul,
Anilor şi darurilor... primite.
Nu nesocoti căile drepte ale vieţi!
Adună rouă din cioburi de lacrimi,
Spală rănile din fiinţă şi cuvânt.
Lasă aripile să crească pe umeri,
Să-ncolţească pe tărâmul zilei,
Lumina din izvorul cel sfânt.
Ecouri diafane de vlăstari divini,
Luminează Speranţa în nesfârşirea vieţii,
Poteca ce duce către … porţile cereşti
În constelația inimii
Omul, freamăt sfânt, sfinţit,
Lut ceresc ce-ngenunchiază,
Aluat divin din cuvinte frământat
Surâs ori lacrimă la porţile viitoare…
Vise, gânduri din fântâni sacre, privesc
Deschid porţi nebănuite ale desăvârşirii.
Clipele dansează-n ritm accelerat,
În inimi pulsând nemărginirea…
În Constelaţia inimii întră smerit,
Lasă să rodească lumina Cuvintelor Sale.
În infinite Constelaţii astrale se plămădesc,
Poteci noi, poteci ce duc către Bucurie,
Înflorind veşnic, sublimul iubirilor…
În haine de lumină
Din clopote de cuvinte, ecou
Strigăte neauzite, plutesc la suprafață.
Tremură cuvintele la nepăsare,
Violență, ură și ne îndepărtează
De bucuria, de bunătatea din noi…
Cu umbra tristeții, prin veac călătoresc,
Răni, doar urme rămân…
Din interior furia furtunii lovește-n tăria inimii,
Anotimpuri fireşti, îndepărtând…
Simțirea dintr-u începuturi, frumusețea raiului,
A îndepărtat sărutul, sublimul…clipei.
Zâmbetul dimineților, zorilor, comori
Pierdute-n doruri, zboară …prin lume.
Doamne, Purtătoru-le de lumină,
dă-ne ca hrană Cuvintele vieţii!
Când ne vom îmbrăca în hainele luminii cerești,
Va-nflori zâmbetul iubirii și al veșniciei.
În spațiul dintre cuvinte
Ce este în spațiul dintre cuvinte?
Putem rămâne în raza unei clipe de lumină?
Ce-i viața, cine dirijează nesfârșitul?...
Întrebări, mari și multe întrebări,
Însă câte răspunsuri putem da!
Cu certitudine există cineva, ceva mai presus de noi,
O privire, o cale, unde spre care tindem…
Un cer din interior și unul de deasupra
Primește, trimite norii visării, fiori ai zborului,
Lumina vieții, ispite și încercări.
Prin zâmbet inima înflorește, sufletul,
Se înalță prin bucuria regăsirii.
Dăruind vei primi răsplata înzecit, emoții,
Lumină lină din făclia sacră a zilei.
Mergând pe cărarea Luminii Sale, vei străluci,
Vor crește fructele dulci ale virtuților,
Și nici noaptea nu te vei rătăci în întuneric.
Îmbrățișând clipele sfințite, adevărul,
Și nu egoismul, răutatea, fărădelegea, în noi
Se va revărsa din belșug picuri de lumină,
Raze, semne și împliniri de dorințe.
Fără dreptate, pace și ascultare lumea-i,
Urâtă, searbădă, bolnavă și…tulburată,
Asemenea spațiului dintre cuvinte ucigătoare…
În spațiul dintre cuvinte, dintre noi, să lăsăm,
Doar punțile înțelegerii, armoniei și iubirii.
Priveşte către înfinit
Născuţi din flacăra divină a dragostei,
Purtători ai coloanei infinitului
Peste chipul sfinţit al universului,
Se zbate, tainic, nestinsele noastre idealuri…
Spaţii de aripi ai viselor rămân
Nemângâiate şi nesigure.
Lanţul frăţiei are verigi lipsă, trebuie refăcut,
Ecoul binecuvântat al străbunilor, timid
Lumea se-ndepărtează de porţile divine,
Mărgăritare ale vremii nu mai strălucesc suficient,
Sunt îngropate vise sublime şi tăiate,
Aripi ale omeniei şi ale bunătăţii..
Când ne vom îmbrăca în haine de lumină,
Vom curăţa străvechiul izvor de mărăcini,
Desigur vom şi realiza noi Constelaţii umane.
Priveşte către infinit, lucrează binele şi roagă-te
Pentru sănătatea şi fericirea întregii planete.
Ţara Vrancei
Port în suflet Ţara Vrancei, România
unde merg, oriunde trăiesc şi respir…
Aici îmi sunt rădăcinile şi dorurile toate,
Aici izvoarele străbune îmi alină setea.
Mă încântă frumuseţea plaiurilor natale,
Vorbesc de drag cu munţii Vrancei, cu eroii
De la Mărăşeşti, Mărăşti, din toate satele
Care au pus mai presus de viaţa lor,
Libertatea şi demnitatea de stăpân în ogradă
Şi bogăţiile neamului românesc, sfinţit,
Binecuvântat de înşuşi Domnul Isus Hristos…
Aici ne-am făurit vise şi speranţe, aici doresc,
La final de drum s-ascult cântecul ciocârliei…
Vino cu mine, dragă Vrâncene, împreună
Să înlăturăm răul, sărăcia, să reclădim,
Un falnic viitor ca drumul să ne fie, mereu,
Presărat cu vise, stele şi …flori.
În zâmbetul zilei
Cerul coboară-n suflet
Topind lacrimi ale clipelor.
Drumul vieţii mereu ne-ndeamnă,
Să-l îngrijim şi apăra, mereu să rămânem,
Nu asasini ai luminii ci străjeri curajoşi,
Fii ai păcii şi nestinselor iubiri…
Planeta-comoară vie, o treaptă către,
Împărăţia Iubirii şi a nestinselor lumini.
Înfruntă cu demnitate fiece clipă, fiecare zi,
Ajută să crească aripi de lumină anilor,
Înalţă-te spre piscurile omeniei, nu uita,
Că în oameni stă zborul lumii către nemărginire…
Lacrimi de lut
Oare am uitat că suntem o fărâmă de timp,
O lacrimă de-o clipă a Părintelui ceresc?
Fiorii clipelor dă măreţie anotimpurilor,
Uneori o mare de tristeţe şi chiar neantul…
Fiecare alunecăm în patimi, în neputinţe,
Nu suntem singuri, simţim calda răsuflare,
Braţul Atotputernicului Părinte
Fiul, Bulgăre viu de lumină, stea luminoasă,
Locuitor al Patriei divine trimite, adeseori,
Semne adânci de tinereţe tandră, fiori astrali,
Şi nu v-a uita bobul de fericire pământească!
Desigur şi el v-a rămâne viu, în suflete,
Mereu aşteptat să ne zâmbească, să aline…
În fiecare zi ne trimite, prin zborul său, invizibil,
Sărutul imaterial, ecoul urmelor lăsate…
Anotimp stelar
Dorul se revarsă prin trepte de lumină,
Către Crinul ceresc, anotimp stelar
Prin porţi stelare trecut-am singur,
Nerodnic şi înfrigurat…
Tumultul omenesc rămânând departe,
De obrazul cald al cerului.
De atunci şi acum,
Drumuri nefăcute de om renasc,
S-aducă bucurii pe treptele veşniciei.
Primeşte, zâmbind, pleoapa clipei
Şi nu uita să iubeşti, să dăruieşti…iubire.
Pe drumul veșniciei
De la naştere vibrăm, ne agităm,
Alergăm către aproapele nostru,
Inspirăm şi expirăm iubire,
Sângele înflorind la divina lumină.
Mereu vrem să cucerim noi piscuri,
Înălţimi umane şi cereşti…
Oare mulţumim îndeajuns,
Mulţumim pentru darurile primite?
Încotro ne îndreptăm, am ales Binele?
Iartă-ne Doamne că suntem bătrâni în păcate,
Adesea răi şi nerecunoscători!
Zilnic ne topim, devenim trecut,
Ce urme lăsăm pentru urmaşi, unde?
Haideţi, împreună să realizăm,
Pacea şi Binele, să lăsăm neîncetat,
Să ningă cu raze sfinţite de lumină…
Călători pe drumul clipelor,
Doar jertfa iubirii va dăinui şi intra,
Sub cupola aurie a veşniciei…
Ce dar neasemuit un copil, o frumoasă viaţă…
Nicicând nu poţi uita sărutul izvorului divin!
Însă o clipă neagră, într-o toamnă şi mai neagră
Un stupid accident, fiară neînduplecată,
Te-a îndepărtat şi trimis în veșnicia dorului…
Şi după ce-ai plecat în Constelaţia Crinului,
Ne trimiţi în clopotul inimii, amintiri,
Umbre ce înmuguresc, Prinţ al tărâmului cel viu,
Devenit nemuritor şi totuşi aproape…
Ai început marea călătorie departe de ţară,
Fără părinţi şi sprijin, monstrul acoperindu-şi vina.
Dorul de tine, dorul de zbor către tine,
Va rămâne nestins şi veşnic ecoul va-nflori…
Ionel MARIN, poet, eseist, publicist, editor, promotor cultural
Focşani, 27 iunie 2020