Timp Liber

Centenarul Unirii Basarabiei cu România, la Biserica din Bordeştii de Jos

Ziarul de Vrancea
26 mar 2018 1551 vizualizări

Cu ocazia sărbătoririi Centenarului Unirii Basarabiei cu România copiii de la Şcoala Bordeştii de Jos au susţinut în biserica parohială din Bordestii de Jos un program artistic la finalul slujbei în faţa credincioşilor prezenţi la sărbătoarea Buneivestiri.

Totul a fost pus la cale prin implicarea cadrelor didactice Anicuţa Rotaru, Bebeică Rodica şi Gabriela... ca urmare a apelului făcut de părintele paroh de la biserica din sat. Elevii şi prichindeii de grădiniţă, după ce au intonat Imnul Naţional al României „Deşteaptă-te române!” au prezentat mai multe cântece patriotice şi au recitat poezii cu conţinut patriotic în amintirea măreţului eveniment ce a avut loc la data de 27 martie 1918 şi în general despre Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Mai apoi preotul le-a spus câteva cuvinte despre momentul istoric al Unirii Basarabiei cu România punând accent faptul că acest lucru  a fost posibil şi dorit de înaintaşii noştrii deoarece din cele mai vechi timpuri locuitorii acestor meleaguri nutreau „conștiința căau aceeași obârșie, ca neam, aceeași limbă romanică (neolatină) și aceeași credință creștină”. De altfel,  în Patriarhia Română acest an 2018 este Anul Omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al Făuritorilor Marii Uniri din 1918iar parohiile sunt invitate să participe prin programul catehetic Hristos împărtăşit copiiilor la Concursul Naţional Cultural-Artistic: Unirea, libertate şi unitate. Acesta este unul din motivele pentru care a fost organizat acest eveniment spre a cinsti cum se cuvine memoria celor care au luptat cu bărbăţie şi credinţă, învingând toate piedicile ce se puneau românilor ce purtau aceeaşi credinţă şi vorbeau aceeaşi limbă să fie între hotarele aceleiaşi ţări.    „Dorinţa noastră a fost aceea de a le sădi micuţelor noastre vlăstare dragostea de credinţă şi de neam. Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putinţă să evidenţiem importanţa libertăţii câştigate prin viaţa în Hristos, valoarea pe care o au trecutul şi tradiţiile, precum şi unitatea de credintă şi de neam mai ales în aceste momente de grea încercare a societăţii în care se simte o tendinţă puternică de diluare şi relativizare.  Pe această cale, ţin să mulţumesc cadrelor didactice pentru răspunsul afirmativ pe care l-au dat chemării noastre de a organiza acest eveniment cultural-artistic. Cu ajutorul lui Dumnezeu pe parcursul acestui an probabil vom mai organiza şi alte evenimente de acest gen poate chiar la Cimitirul Eroilor de la noi din localitate”, precizeaza preotul Cristi Muscalu de la parohia Bordestii de Jos.

La final copiii au fost recompensaţi de părintele paroh cu pachete cu dulciuri. (Z.V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.