Timp Liber

Astăzi este Ziua Națională a Medicului Veterinar

Ziarul de Vrancea
14 mai 2019 1981 vizualizări

  În fiecare an în data de 15 mai se sărbătorește „Ziua Națională a Medicului Veterinar”.

 Dacă aruncăm o privire prin istoria medicinei veterinare ne dăm seama că ziua de 15 mai nu a fost aleasă întâmplător, ci se leagă de momente importante din trecut.

 Pe 15 mai 1861, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a dat un decret semnat prin care a început să funcționeze „Școala de Medicină Veterinară”, în cadrul „Școlii de Medicină și Farmacie”, înființată de Carol Davila. Tot pe 15 mai, dar zece ani mai tarziu, în 1871, 14 medici veterinari au semnat o „Declarațiune” care a stat la baza înființării „Societății de Medicină Veterinară”.

Aceasta a fost desființată în 1949, pentru ca pe 15 mai 1971 să se reînființeze, iar ulterior să fie denumită „Asociația Medicilor Veterinari din România”.

 La al VI–lea Congres Național de Medicină Veterinară din 1994, a fost aleasă data de 15 mai ca fiind „Ziua Națională a Medicului Veterinar”. Și de atunci se sărbătorește an de an în România. Medicina veterinară, ca profesie, a apărut odată cu creșterea animalelor, în perioada începuturilor societății omenești, fiind aplicată la început instinctiv, nu a existat diferențiere între măiestria vindecării bolilor la om și animale, urmând ca mai târziu această activitate să se diferențieze, medicina veterinară devenind o profesie de sine stătătoare.

 Prima școală veterinară din lume a luat ființă la Lyon, în 1762, iar în țara noastră, primele cursuri de medicină veterinară au început în cadrul a două instituții medicale umane din Cluj și Sibiu, aparând mai târziu și în alte zone ale țării. Pe parcursul anilor școlile de medicină veterinară s-au dezvoltat și perfecționat permanent, asigurând societății mari specialiști pentru acest important domeniu. Medicul veterinar, are ca obiectiv apărarea sănătății animalelor, sănătatea publică, protecția și bunăstarea animalelor, protecția mediului și siguranța alimentelor, dar și protejarea oamenilor care consumă produse alimentare de origine animală.  Profesiunea de medic veterinar este în prezent o profesie liberală și independentă, cu organizare autonomă reglementată. Este organizată și funcționează în baza principiului autonomiei, în cadrul forului profesional reprezentat de Colegiul Medicilor Veterinari.  Viața oamenilor s-a desfășurat mereu, dintotdeauna, în paralel cu viața animalelor. Iar în prezent, așa cum suntem interesați de sănătoatatea noastră, umană, tot așa ne interesează și sănătatea animalelor. Fie că sunt domestice, din ogrăzile gospodărești, fie că sunt prietenele necuvântătoare, animalele de companie, fie că sunt cele sălbatice, din păduri și mediul natural. Și așa cum e nevoie de medicii care se ocupă de oameni, tot așa e absolut necesară existența medicilor care se ocupă de animale.

 În această zi de 15 mai le adresăm tuturor medicilor veterinari urarea de multă sănătate, răbdare, putere de muncă și satisfacții, împliniri și succese în munca dificilă pe care o întreprind!

Claudia Strătilă

Sursa foto:www.creditkarma.com


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.