Astăzi este Ziua Internațională a Păsărilor
Cu toate că în memoria colectivă ziua de 1 aprilie este considerată a fi ziua păcălelilor, noi nu vă păcălim când vă spunem că aceată zi este consemnată ca fiind Ziua Internațională a Păsărilor. Este sărbătorită încă din 1906, când a fost adoptat și unul dintre cele mai importante documente privind protecția avifaunei, „Convenția Internațională a Păsărilor”. Anual, la nivel mondial, această zi este marcată în cadrul programului Unesco sub titulatura „Omul și biosfera”.
Ziua Internațională a Păsărilor în România
La noi în țară această zi a fost sărbătorită încă din perioada interbelică, preponderent în școli. Cu această ocazie elevii instalau cuiburi artificiale în copaci, pentru a primi păsările migratoare așa cum se cuvine. Deși uitată în perioada comunistă, această sărbătoare a fost reînviată de către Societatea Ornitologică din România. Începând cu anul 1994, această zi este sărbătorită în fiecare an, fiind marcată prin diferite activități de teren sau prezentări cu privire la situația păsărilor din țară, conștientizarea importanței acestora, precum și protejarea lor.
Păsările protejate prin lege din România
Fauna variată a țării noastre, deși diversificată datorită reliefului atât de variat, a avut de suferit de-a lungul timpului din cauza intereselor economice și a pierderii habitatelor. De aceea, în ultimii ani s-au dat mai multe legi de protecție a anumitor specii, majoritatea pe cale de dispariție, atât din țară, cât și la nivel mondial.
Printre speciile de păsări protejate prin lege din România se numără: pelicanul comun și creț, egreta mare, egreta mică, călifarul, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, codalbul, nagâțul de stepă, culicul mic, gâsca cu gât roșu, șoimul dunărean, acvila țipătoare mică, dropia, vânturelul mic, gârlița mică, acvila de câmp, egreta, lopătarul etc.
Text: Andreea Popescu
Foto: Dan Dinu
Sursa: romaniasalbatica.ro