Astăzi despre Vizita preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle, adept al politicii de „relaxare şi cooperare” cu ţările din spatele Cortinei de Fier, în România. Anul 1968
Charles de Gaulle, președintele Republicii Franceze și Nicolae Ceaușescu, președintele Consiliului de Stat al României erau două personalităţi opuse din multe puncte de vedere. Veneau din generaţii şi medii sociale diferite, educaţia fusese diferită, îmbrăţişau principii, valori şi ideologii opozabile, însă doreau nu numai recunoaştere internaţională pentru ţara lor, ci şi drepturi egale şi dacă e posibil chiar privilegii.
Vizita preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle, în România, la 1968, a fost primită cu mult entuziasm la vremea aceea şi avea să întărească relaţiile diplomatice dintre cele două ţări. Au fost vizitate, pe lângă capitala Bucureşti, şi oraşele Piteşti, Craiova, Slatina şi Târgovişte.
Încă din primul mandat, de Gaulle şi-a manifestat dorinţa către o politică de ''relaxare şi cooperare" cu ţările din spatele Cortinei de Fier, prin încurajarea schimburilor economice şi culturale cu Uniunea Sovietică şi cu ţările din Europa de Est şi prin recunoaşterea Republicii Populare Chineze în ianuarie 1964.
În acest context s-a înscris şi vizita generalului de Gaulle în România, în perioada 14-18 mai 1968, prima vizită a unui şef de stat francez în ţara noastră.
Charles de Gaulle vizitează, alături de Ceauşescu şi de soţia sa, Elena, regiunea Oltenia, se ia prânzul, se vizitează o maternitate, Alro Slatina, oraşul Targovişte (ruinele cetăţii medievale şi biserica). Peste tot sunt întâmpinaţi cu bucurie de cetăţeni în costume populare.
La 17 mai 1968 are loc vizita istorică a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, însoţit de Nicolae Ceauşescu, la Curtea Domnească, unde se întâlneşte cu fostul său coleg la celebra Şcoală Militară de la Saint-Cyr, generalul veteran de război Ion Hruvim.(adevarul.ro)
Franţa reprezenta fosta mare putere a Europei care-şi pierduse aureola odată cu capitularea din vara anului 1940 şi era nevoită să joace după cărţi americane, iar România voia să iasă din stadiul de subdezvoltare şi de asemenea să acţioneze pe scena politică a lumii ca un stat suveran şi independent.
Preşedintele de Gaulle era perceput în lumea occidentală şi euro-atlantică drept un personaj incomod, arogant, rigid și cel mai aprig contestatar al noii ordini mondiale care s-a impus după război. De Gaulle considera că Franţei s-a făcut o mare nedreptate când America i-a minimalizat rolul şi importanţa strategică de mare putere în perioada imediat următoare de după 1945.
De cealaltă parte, Moscova îl considera pe Nicolae ceauşescu un trădător al cauzei, un rebel care va împinde atât ţara, cât şi Blocul de est în braţele capitaliştilor străini. Cu atât mai mult elanurile independenţă promovate de Ceauşescu aveau nevoie de o reducţie sistematică şi rapidă, aşa după cum transpare şi din documentele de arhivă.
După o regie ireproşabilă pusă la cale în comun atât de gazde, cât şi de oaspeţi şi în conformitate cu regulile protocolare, președintele de Gaulle și Nicolae Ceaușescu au trecut în revistă garda de onoare. Deși regimul comunist de la București nu obișnuia să pună în scenă manifestații de anvergură în cinstea unui lider occidental, în întâmpinarea generalului de Gaulle a fost prima excepție notabilă de la această regulă. Zeci de mii de bucureșteni (după unele surse franceze, peste 500.000) prezenți pe traseul de la aeroportul Băneasa până în centrul Capitalei, i-au făcut o primire cu adevărat entuziastă președintelui francez. (apud Liviu Sadowski „Vizita preşedintelui Charles de Gaulle în România” apărută în revista „Banatica”, no. 29/2019)
În cadrul întâlnirii directe dintre cei doi lideri, preşedintele Franţei îi propunea lui Nicolae Ceauşescu să consimtă rapid la o denunţare a pactelor militare, atât NATO, cât şi Tratatul de la Varşovia, relaţiile bilaterale româno-franceze să urmeze un avânt spectaculos pe principiul consumat înainte de război, când Franţa îşi impusese influenţa în regiune prin sprijinul oferit la constituirea „Micii Înţelegeri”.
O propunere pe care Ceauşescu a declinat-o fără însă a-şi impune brutal punctul de vedere, urmărind în cea mai mare parte obţinerea de garanţii politice şi financiare, clauze foarte favorabile din partea Parisului pentru planurile de dezvoltare şi recomandări pentru acceptarea României ca un partener de afaceri viabil pentru întreg spaţiul vest-european.
De altfel, contractele economice au fost fructificate prin asistenţă tehnologică pentru un laminor la Galaţi, o uzină de aluminiu la Slatina şi o linie de producţie a autoturismelor la Piteşti, toate sub licenţă franceză.
Bucureştiul nu a putut susţine insistenţa pentru deschiderea pieţei interne pentru produsele franceze, diferenţele de preţ fiind foarte mari, scumpe pentru români, cum nici unele proiecte de colaborare în domeniul militar sau civil nu au ajuns să prindă contur, din aceleaşi raţiuni financiare. E cazul fabricării de avioane de luptă şi civile, pentru cel din urmă ajungându-se la o înţelegere cu britanicii pentru Rombac 1-11.
Vizita preşedintelui Franţei în România a fost scurtată cu o zi din cauza situaţiei tensionate din Franţa care se afla în pragul unei insurecţii a studenţilor şi muncitorilor afiliaţi stângii marxiste, însă capitalul de îcredere şi imagine al Bucureştiului crescuse foarte mult, iar rezultatele se vor vedea pe parcursul unei întregi decade.(romania-actualitati.ro)
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
