Timp Liber

Astăzi despre Teo Peter

Ziarul de Vrancea
10 apr 2019 678 vizualizări

Teofil Peter (cunoscut ca Teo Peter, n. 11 aprilie 1954, Cluj-Napoca, România – d. 4 decembrie 2004, București, România) a fost un muzician rock român, basist și cofondator în 1977, împreună cu Costi Cămărășan, al formației Compact, respectiv fondator în 1988 al formației Compact B (prescurtare pentru Compact București).

""Compact" pana la capat!"


Multi dintre cititori isi vor aminti, de buna seama, melodiile grupului Compact, care ne incantau in anii "80, cand la radio si la televiziune auzeam numai imnuri de slava. "Fata din vis", "Cantec pentru prieteni" erau melodii pe care adolescentii si studentii veniti la mare, la Costinesti, le fredonau cu sentimentul ca au furat o clipa de libertate ascultand grupul Compact cantand la Terasa Tineretului. Ce a facut ca acest grup sa ramana la fel de tanar si acum, dupa mai bine de 20 de ani de la infiintare? Dragostea fanilor si dorinta membrilor sai de a nu se lasa batuti de vanturi si de ploi. Intre ei, basistul Teo Peter, unul dintre fondatorii trupei, a fost cel care a tinut grupul "compact" pana in ziua de azi.


"Sapte ani de-acasa" in Ardeal


- Teo Peter, esti un lider de grup recunoscut pentru verticalitatea sa, in jungla lumii muzicale. Ardealul ti-a dat aceasta zestre spirituala sau faptul ca esti Berbec?


- M-am nascut pe 11 aprilie 1954. Ca Berbec, am tendinta de a ma duce cu capul si cu coarnele direct in zid, dar anii m-au mai temperat, m-au invatat ca trebuie sa-mi iau ragaz ca sa-i ascult si pe cei din jurul meu, sa le respect si lor parerea. Insa mi-a prins bine aceasta zodie, pentru ca niciodata nu mi-a placut sa ma intorc inapoi, totdeauna am mers inainte. M-am nascut in Cluj-Napoca, am copilarit mai mult pe la bunici, intr-un sat pe Valea Somesului, Vrancenii de Piatra, in niste locuri superbe. Am foarte multe amintiri dragi din copilarie. Bunicii mei m-au crescut intr-un spirit de corectitudine si de cinste, iar vacantele petrecute la ei, la tara, erau pentru mine cele mai frumoase. As vrea sa pot sa dau anii inapoi si sa ma reintorc putin acolo. Parintii mei m-au educat foarte bine si, cu siguranta, mi-au dat cei "sapte ani de-acasa". Cand am mai crescut, am devenit dintr-o data nonconformist fara sa-mi dau seama, pentru ca nu intelegeam eu mare lucru din sistemul comunist in care traiam. Intotdeauna am fost o fire independenta, voluntara, am fost un luptator si niciodata nu mi-au placut canoanele in care trebuia sa fiu neaparat incatusat, si pentru asta chiar am avut multe probleme. Chiar imi amintesc cum ma urmareau militienii pe strada sa ma tunda, sa-mi taie pantalonii trapez, sa ma ameninte pentru faptul ca ascultam "Europa Libera" (in special emisiunea de muzica "Metronom", facuta de Cornel Chiriac), ale carei programe, de fapt, pe noi ne tineau in viata, fiind adevarate butelii cu oxigen care ne-au alimentat pentru ceea ce suntem astazi.


La liceul nr.10 din Cluj, de pe strada Horea, unde stateam atunci, pe cand cred ca eram in clasa a saptea, verisorii mei, Jean si cu Cornel Iepan, care erau studenti, m-au dus la dans studentesc, unde canta formatia Cromatic, cu regretatul Iuliu Merca si Sorin Tudoran. Acea noapte pentru mine a insemnat schimbarea destinului meu. Pentru mine, Iuliu Merca - Dumnezeu sa-l odihneasca - a fost mentorul, cel care m-a indrumat si m-a incurajat sa devin ceea ce sunt astazi, si ma mandresc ca atunci cand eram pustan, i-am dus de multe ori chitara si-i aduceam, in timp ce canta, cate o sticla de suc. Da, Clujul face parte din mine, sunt mandru ca m-am nascut acolo. Nu sufar de patriotism local, nu am avut niciodata chestia asta, dar iubesc Clujul, acolo am crescut printre oameni cu mult bun simt.


- Cand ai avut prima chitara, cand ai inceput sa canti cu un grup?


- Prima chitara am fabricat-o artizanal, impreuna cu un prieten de-al nostru, care se ocupa cu electronica. Era o chitara facuta de el, cu doze din niste casti telefonice si cand ne-am dus s-o incercam, Traienica, prietenul meu, a suferit un soc electric si a scapat pe viata de reumatism la inima. Dupa aceea, mama mea - fie iertata - din trei salarii adunate cu chiu cu vai si dintr-un Car mi-a cumparat prima chitara, care pe vremea aia costa vreo trei mii si ceva de lei. Mama a fost prima care m-a inteles, desi nu accepta cu totul ceea ce faceam la inceput, dar pentru ca vedea ca imi place ceea ce fac. A zis ca, cine stie, poate se va alege ceva de capul meu. Familia mea e o familie de intelectuali - profesori, ingineri, medici - si toti ii atrageau atentia mamei si-i spuneau: "Tu, dar ce se intampla cu copilul asta, uite, si-a lasat plete mari, poarta pantaloni trapez, a luat-o razna cu golanii cu chitara!". Mama, din pacate, nu mai traieste, a murit foarte repede si nici nu a apucat ca sa vada ce am realizat cu adevarat, dar cred ca vede, de acolo de sus, de unde e, si e mandra de mine. Dar tocmai cei care-i spuneau mamei mele ca nu fac ce ar trebui, tot aceia se mandresc acum cu mine si spun: "E nepotul meu!", "E verisorul meu!". Si asa a inceput nebunia - chitara, chitara electrica, prima formatie cu colegi de-ai mei de liceu, ei de clasa a Xi-a, eu de clasa a VII-a. Dupa aceea, am inceput sa devin un personaj foarte interesant si pitoresc in urbe, eram un fel de "teenager idol", un idol pentru adolescenti, eram de varsta lor, dar eu cantam pentru ei la dansuri, la liceu, la Casa de Cultura. Si asa am ajuns la 17 ani sa cant chiar eu cu Sorin Tudoran, in ultima formula a formatiei Cromatic.


- Care era atmosfera artistica in Cluj, la vremea debutului tau?


- Vreau sa spun ca atunci se intamplau in Cluj lucruri incredibile care, din pacate, acum, cand este libertate, nu se mai intampla. Chiar si sub egida Utc se faceau concursuri, erau incurajate formatiile tinere - ne spuneau: "Bravo, avem si noi Beatles-ii nostri!". In anii saizeci si ceva erau spectacole, ne confectionau ei camasi cu flori, cu maneci largi, din alea power-flower. Atunci existau, fara discutie, formatii de talie mondiala in Romania. Pana prin anii "70, toata muzica a pornit deodata, cu un avant fantastic. In Cluj, erau multe spectacole, de teatru, de opera. Noi repetam in subsolul Universitatii, unde am fost primiti, desi nu eram inca studenti, si tot acolo era si redactia revistei Echinox, o revista studenteasca, de mare anvergura spirituala.

Medicamentul Compact


- Cum a aparut grupul Compact?


- Grupul s-a nascut in "77, dupa ce am terminat armata. A fost ideea unui prieten de-al nostru, Marius Luca ("Bubu"), care acum este in Canada, sa-i zicem Compact. A inceput ca un hobby, ca o gluma si am ajuns ce suntem azi. Care e cea mai mare multumire? Cred ca bucuria interioara de a-i face pe oameni fericiti, de a-i vedea ca ei canta alaturi de tine si cu tine - cred ca asta ne-a tinut in viata. Noi datoram faptul ca existam, de 22 de ani, in primul rand publicului, pentru ca ei ne-au sustinut tot timpul. E minunat cand te urci pe scena si creezi un arc voltaic, intre tine si public, fiecare dand si primind, in acelasi timp, energie. Un prieten de-al nostru din Germania, care ne-a vazut concertul de anul acesta de la Costinesti, ne-a spus: "Ma, baieti, ma, dar voi faceti medicamente pentru sufletele oamenilor!". Superb! Luati medicamentele Compact!


- A fost greu sa tii o trupa unita, sa o feresti de toate valurile, sa nu se risipeasca?


- Ca in orice familie, exista si disensiuni, exista si impacari dar "important este ca ai stat cu mine", ca sa citez un vers dintr-o piesa de-a noastra. Am dat la o parte toate indoielile, momentele de dificultate si ne-am mobilizat, am facut "grup compact" si am mers mai departe. Au fost multe momente dificile, insa cel mai dificil mi s-a parut atunci cand a plecat Paul Ciuci in America. Eram intr-o dilema totala si, pentru ca am crezut ca trebuie sa mearga mai departe Compact-ul, ca spirit, ca prezenta, am reusit. Adi Ordean (de la Rosu si Negru) si Leo Iorga (de la Cargo) ne-au ajutat foarte mult in acesti opt ani si de aceea nu pot decat sa le multumesc - amandoi muzicieni de exceptie. Iar intoarcerea lui Paul a fost fireasca, nu s-a intamplat nici un cutremur, chiar dupa opt ani de absenta. Dar a fost ca si cum n-ar fi lipsit niciodata, pentru ca prin piesele pe care ni le lasase si pe care le cantam noi, el lipsea doar fizic, cu spiritul era permanent cu noi pe scena si in cantecele noastre.


- Prin Compact au trecut oameni de mai multe nationalitati. Cum vezi lucrurile din acest punct de vedere, in general vorbind?


- Eu cred ca nu intra in sfera politicului relatiile dintre oamenii de mai multe nationalitati, care traiesc si muncesc impreuna. Se insista doar in politica pe aceasta problema, pentru a aprinde conflicte imaginare, intretinute artificial. Eu am prieteni unguri, sasi, cu care m-am inteles mai bine decat cu unii dintre fratii nostri romani. Si, ca dovada, la spectacolul din Targu-Mures, pe care l-am avut recent, in cadrul turneului de promovare a ultimului nostru album, au fost si romani si unguri, care au cantat cu noi, in romaneste, extraordinar. Poate ca unii stiau mai bine melodiile noastre decat romanii.


Om sarac, om bogat


- Ai avut posibilitatea sa ramai in strainatate. Foarte multi muzicieni romani au ales drumul acesta. De ce n-ai facut-o?


- M-a batut si pe mine gandul acesta, dar ceva m-a tinut aici si m-a facut sa cred ca locul meu este aici si menirea mea este de a face ceea ce mi s-a dat. Si nu-mi pare rau ca n-am plecat, chiar daca acolo eram mai bogat, dar mult mai sarac sufleteste. Uneori ma intristez de ce vad in jurul meu, in tara asta.


- Care crezi ca este statutul muzicianului de rock la ora aceasta, ce ar trebui facut ca el sa se imbunatateasca?


- Din pacate, statutul acesta nu exista. Cand a murit Iuliu Merca, a fost la inmormantare foarte putina lume si s-a scris destul de putin in ziare despre el. A fost o personalitate care a marcat multe generatii si care a fost unul dintre pionierii muzicii rock in Romania. In schimb, pentru niste trupe nou iesite acum, de saltimbanci, se consuma pagini intregi de ziar, se fac nenumarate casete, nu stiu cu ce rost, doar ca sa se promoveze o pseudocultura. Acum e sustinut kitschul si noncultura, trebuie sa fii foarte curajos sa rezisti, sa ai capacitatea de a selecta valorile. Mai ales pe tineri ii ia valul si inghit cam tot ceea ce li se serveste.


- De ce anume crezi ca are nevoie publicul romanesc in materie de muzica?


- In atata mizerie morala si sociala, cred ca mai are nevoie si de putina sinceritate, de putina curatenie. Turneul acesta promotional pe care l-am facut acum ne-a aratat ca mii de oameni vin la concertele Compact tocmai pentru a asculta muzica frumoasa. Nu stiu, noi ne-am facut piesele asa cum au venit ele, din viata noastra, din experienta fiecaruia, n-au fost facute la norma. Totdeauna am cantat despre lucrurile simple si adevarate - despre dragoste, prietenie, despartire, impacare. Viata e simpla, de ce s-o complicam?


- Ce iti doresti pentru tine, personal, si pentru grupul Compact acum, la final de mileniu?


- Mie personal imi doresc o familie, imi doresc pe cineva langa mine, cu care sa ma inteleg, cu care sa pot sa comunic, in primul rand. Pentru Compact, doresc sa ramana o formatie la fel de iubita si in mileniul viitor.


 

A decedat tragic pe 4 decembrie 2004, în urma unui accident rutier, taxiul în care se afla fiind lovit de un Ford Expedition condus de Christopher Van Goethem, soldat (pușcaș marin) american de la Ambasada SUA din București aflat în stare de ebrietate.[2] Înainte de accident, Teo Peter a fost prezent la Sala Polivalentă în calitate de organizator.

Sursa Formula As, Corina Pavel, Wikipedia

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.