Astăzi despre: Sică Alexandrescu, regizorul care a a clădit un secol de teatru românesc, lansând dramaturgi și formând generaţii aurite de slujitori ai scenei. Lui i se datorează succesul în teatru al marelui Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”
Sică Alexandrescu (n. 15 august 1896, București - d. 6 august 1973, Cannes, Franța) a fost un regizor român format la școala realistă a lui Paul Gusty.
Sică Alexandrescu a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi (l-a descoperit pe Mihail Sebastian). Lui i se datorează succesul în teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”. Sică Alexandrescu îl distribuie pe Grigore Vasiliu (aşa îl chema în buletin pe actor, când a venit de la Cernăuţi în Bucureşti) la Teatrul “Vesel”, în rolul contabilului Costache Perjoiu, poreclit în piesă “Birlic”.
Sică Alexandrescu a format actori şi regizori, a lansat dramaturgi
(l-a descoperit pe Mihail Sebastian). Lui i se datorează succesul în
teatru al marelui actor Grigore Vasiliu şi povestea numelui „Birlic”.
Sică Alexandrescu îl distribuie pe Grigore Vasiliu (aşa îl chema în
buletin pe actor, când a venit de la Cernăuţi în Bucureşti) la Teatrul
“Vesel”, în rolul contabilului Costache Perjoiu, poreclit în piesă
“Birlic”.
Grigore Vasiliu „Birlic”
În viaţa de toate zilele, prietenii îi spuneau Gringo (de la
Grigore), iar cei de la teatru îl strigau “Breloc”. Însă, după această
piesă, lumea a început să-l identifice cu personajul şi să-l strige
“Birlic”.(Sică Alexandrescu, memorii – “Un comediant şi-o fată de familie”)
Pentru a întregi portretul marelui regizor, trebuie amintite măcar câteva dintre celelalte spectacole montate cu succes: Doctor fără voie (1955) şi Bolnavul închipuit (1962) de Molière, Bălcescu de Camil Petrescu (1949), Fata fără zestre de Ostrovski (1954), Regele Lear de W. Shakespeare (1955), cu Gh. Storin în rolul titular şi Birlic în rolul Bufonului.
Regizorul a scris şi trei cărţi de întâmplări şi amintiri din teatru: “Un comediant şi-o fată de familie”, “Tovarăşul meu de drum, tutunul!”, “Un drum în teatru”.
Sică Alexandrescu a murit în 6 august 1973, la
Cannes. Nouă zile îl despărţeau de împlinirea vârstei de 77 de ani.
Marea suită de actori pe care îi distribuise în creaţii memorabile, de
la opera caragialiană la Gogol, Goldoni, Molière, Camil Petrescu sau la
piese de dramaturgi români contemporani pe care le montase în spectacole
admirabile, nu se retrăsese cu totul. Alexandru Giugaru era doar cu un
an mai tânăr decât Sică Alexandrescu, George Calboreanu se născuse în
acelaşi an, 1896 (la 5 ianuarie), ca să nu mai vorbim de Radu Beligan
sau de Carmen Stănescu, aflaţi în plină maturitate artistică. Birlic,
actorul adus de Sică Alexandrescu la Bucureşti, lansat şi susţinut cu
entuziasm, părăsise această lume cu trei ani şi jumătate înaint
În prezent, Teatrul Dramatic din Braşov şi o stradă din Cartierul Vatra Luminoasă din Bucureşti îi poartă numele
Actorii îşi amintesc mereu cu nostalgie şi afecţiune de maestrul lor, în interviuri sau memorii:
Radu Beligan:“Sică Alexandrescu se trezea
în primele ore ale dimineţii şi până noaptea târziu nu mânca, nu bea şi
nu visa decât teatru. Teatrul era la el o necesitate atât de obsesivă
cum e foamea, setea sau dragostea. S-a născut în teatru, a trăit în
teatru şi a murit cu mâna pe condei, lucrând la punerea în scenă a
piesei cu care trebuia să deschidă noua sală a Teatrului Naţional din
Bucureşti. Adora tinereţea. Toată viaţa lui a sprijinit tinerii.
Generozitatea, duioşia, tandreţea lui paternă, severitatea lui dreaptă,
umorul, farmecul fără pereche…”( Revista “Cinema” 1973
Carmen Stănescu:„Îl adoram şi adoram
repetiţiile cu el, datorită hazului coleşitor cu care împodobea orice
indicaţie. Îmi amintesc ce mult aprecia maestrul Sică gluma de bun-gust,
chiar atunci când repetiţia era întreruptă de către unul din aşii
gagurilor şi al bancurilor, cum era Birlic, de exemplu. Ei bine, toată
repetiţia ce urma era presărată cu râsetele noastre de aducere aminte a
acelei năzbâtii spuse sau făcute de uluitorul mare comic. Câteodată îl
scoteam din sărite pe maestrul nostru drag şi atunci pur şi simplu ne
cârpea – avea o plăcere să-i tragă pumni lui Marcel Anghelescu, care era
de-o robusteţe demnă de invidiat. Mă întrebam cu groază ce ar fi fost
să-i aplice acelaşi tratament lui Radu Beligan. […] Maestrul Sică avea
grijă de actori ca de copii lui şi îi răsfăţa. În turneele numeroase de
peste hotare sau din ţară se mândrea cu noi, prezentându-ne
oficialităţilor, observând să nu ne lipsească nimic, să fim bine cazaţi,
să ne putem odihni în cele mai bune condiţii, ştiind ce efort trebuia
depus şi ce emoţii ne consumau..(Maestrul Sică avea grijă de actori ca
de copii lui şi îi răsfăţa. În turneele numeroase de peste hotare sau
din ţară se mândrea cu noi, prezentându-ne oficialităţilor, observând să
nu ne lipsească nimic, să fim bine cazaţi, să ne putem odihni în cele
mai bune condiţii, ştiind ce efort trebuia depus şi ce emoţii ne
consumau.” (Carmen Stănescu – “Destăinuiri
Florin Piersic:„A format generaţii aurite
de slujitori ai scenei, a clădit un secol de teatru românesc. Deschid
cortina şi nu-l mai văd, deschid fereastra şi nu e nicăieri, nici în
lume, nici printre coloane. Nu-mi pot refuza mândria, norocul şi şansa
mea eroică de a fi cunoscut, de a fi fost cel care, încă de la
spectacolul de absolvire al Institutului de Teatru, să fiu tras de o
parte de Sică şi lovit peste obraz, pentru ca mai târziu, colegii să-mi
spună, că acest gest era, de fapt, ceva rar, dar semnificativ, însemnând
dragoste, simpatie, preţuire.”( Revista “Cinema” 1973)
Surse: radioromaniacultural.ro
A montat comedii ale lui Gogol și Goldoni și lucrări dramatice românești și rusești dintre care fac parte „O chestiune personală” de Alexandru Stein, „Anii negri” de Aurel Baranga și N. Moraru. A fost prim regizor artistic la Teatrul Național "I. L. Caragiale". A fost de două ori laureat al Premiului de Stat.
În anii 1940 a reușit să întrunească toate teatrele importante din București, realizând - fie ca regizor sau ca director de teatru - spectacole cu distribuții extraordinare, în care chiar și rolurile mici erau ținute de mari actori. Între ele:
- „Azilul de noapte” (Gorki), cu: Tony Bulandra, Geoge Vraca, G. Storin, Romald Bulfinski, Beate Fredanov, Jules Cazaban, Dina și Tanti Cocea, Ion Mortun, Talianu, Agnia Bogoslava, Fifi Harand
- „Tâlharii” (Schiller), cu: George Vraca, Mihai Popescu, Dina Cocea, Cristofor Etterle, Ion Iancovescu, Ciprian
- O noapte furtunoasă (Caragiale), cu: Alex. Giugaru, Florica Demion, Leny Caler, Ion Iancovescu, G. Timica, Silvia Dumitrecu-Timica.
Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, regizorului Sică Alexandrescu i s-a acordat titlul de Maestru Emerit al Artei din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.[1] Ulterior (anterior anului 1960) a primit și titlul de Artist al Poporului.
A fost distins cu Ordinul Muncii clasa I (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»”[2] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[3]
Teatrul din Brașov îi poartă numele.[4]
Filmografie
Regizor
O scrisoare pierdută (film) (1953)
Bădăranii (1960) - în colaborare cu Gheorghe Naghi
Operă literară
Caragiale în timpul nostru, București (1962)
Un comediant și o fată de familie, București (1967)
Cu teatrul românesc peste hotare, București (1968)
General la patru ani, București (1969)
Povestiri. Marea și mica bătălie teatrală, București (1970)
Tovarășul meu de drum, tutunul, București (1973)
Un drum în teatru, București (1980)
Traduceri
O zi de odihnă de Valentin Kataev, București (1948) în colaborare cu Aurel Baranga
Cavalerul din Olmedo de Lope de Vega, București (1949) în colaborare cu Aurel Baranga
Revizorul de N.V. Gogol, București (1952) în colaborare cu Gabriela Leonte
Fiica omului de Jean de Beer, București (1958)
Cei șapte frați de Aleksis Kivi, București (1963)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
