Timp Liber

Astăzi despre: „Să nu ne răzbunați!” - Mircea Vulcănescu, filosoful-martir ucis la Aiud, propus pentru canonizare, al cărui nume unii l-ar vrea șters din istorie

Ziarul de Vrancea
28 oct 2021 708 vizualizări

Mircea Vulcănescu (n. 3 martie 1904, București, România – d. 28 octombrie 1952, Aiud, Regiunea Cluj, România) a fost un filolog, filosof, publicist, sociolog și politician român de dreapta, condamnat în 1946 de un tribunal din România pentru crime de război. A făcut parte din Guvernul Ion Antonescu ca subsecretar de stat în Ministerul de Finanțe.

Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou etc

A fost demis funcția de director general al Vămilor după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor.

S-a născut pe 3 martie 1904, la București, în familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași și Tecuci (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați și București. Din adolescență a scris poezii și eseuri ("Conștiința națională la români", ”Cine e poetul românismului”). La sfârșitul ocupației germane din Primul Război Mondial, Mircea Vulcănescu își manifestă bucuria de a fi trăit momentul 1 decembrie 1918 printr-un discurs în fața Universității din București[4]. Ajutat de I. G. Duca, ministrul cultelor și instrucțiunilor publice de atunci, se suie pe soclul statuii lui Mihai Viteazul și vorbește în public pentru prima oară ca reprezentant al elevilor de liceu[5].

În 1921 s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București. A fost membru al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În anul universitar 1923 - 1924 și-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la școala militară de geniu din București, unde a obținut gradul de sublocotenent.

În timpul studenției a scris mai multe lucrări filosofice: Cercetări asupra cunoștinței, Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței, Misticismul și teoria cunoștinței. A proiectat Sistemul meu filosofic: existențialismul. A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR și a fost influențat de profesorii săi Dimitrie Gusti și Nae Ionescu.

În 1925, și-a luat licențele în Filosofie și în Drept. În primăvara aceluiași an a participat la campania monografică organizată de Dimitrie Gusti în satul Goicea Mare (din 1968, component al comunei Goicea), județul Dolj. Tot atunci s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, o colegă de facultate.

Începând cu toamna lui 1925, Mircea Vulcănescu a făcut studii de specializare la Paris, intenționând să-și dea un doctorat în drept și altul în sociologie, nedefinitivate.

Colaborarea la „Gândirea” și „Criterion”

În iarna lui 1927, a început colaborarea la „Gândirea”. A continuat să activeze în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferențiat în repetate rânduri. În octombrie 1928, a început să colaboreze la ziarul „Cuvântul”, al Mișcării Legionare, până la suspendarea ziarului în 1933. În anul universitar 1929–1930, a fost „asistent onorific” la catedra profesorului Dimitrie Gusti. Apoi, a fost profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, până în 1935. S-a despărțit de soția sa, Anina Rădulescu-Pogoneanu.

Pe 27 aprilie 1930 s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice și texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul D. Gusti; a conferențiat cu diverse ocazii și a participat la emisiunea „Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română.

Pe 13 octombrie 1931 a ieșit în public asociația culturală ”Criterion”, la simpozioanele căreia Vulcănescu a susținut comunicări. A colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc, Familia, Cuvântul studențesc, Gând românesc, Ideea Românească, Excelsior, de multe ori sub pseudonim. Din iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie ’37, când a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor. Totuși, a fost numit director al Datoriei Publice în Ministerul de Finanțe. În acei ani a călătorit intens pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii următori, a ocupat de asemenea poziții importante în administrația națională: 1940 - 1941, director la Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naționale, pentru ca din 27 ianuarie 1941 să fie subsecretar de stat la Finanțe, până la 23 august 1944. În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti. Regele Carol al II-lea și ulterior regele Mihai I i-au conferit distincții și mari ordine naționale, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român.

Politician

Orator de mare forță, a conferențiat cu pasiune și persuasiune pe subiecte diferite, de la satul românesc la dimensiunea românească a existenței. Mircea Vulcănescu a deținut funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 - 23 august 1944.

Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou etc

După lovitura de stat din 23 august 1944, instrumentată și cu concursul regelui Mihai, a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august 1946, când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de crime de război.

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” îl consideră inițiatorul a numeroase hotărâri de guvern îndreptate împotriva populației evreiești.[8]

Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.

 

Detenția și decesul

La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea. În ianuarie 1948 instanța i-a respins recursul menținând pedeapsa din 1946.

Închis la Aiud, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul[necesită citare]. A fost încarcerat cu alți 12 deținuți din celula sa, în beciul secției 1, unde au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați în frig, neavând paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor[necesită citare], Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viața. Vulcănescu murit pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, posibil, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus[necesită citare]. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: „Să nu ne răzbunați!”.[necesită citare]

A locuit pe strada Popa Soare, la nr. 16 A.

În anul 2017, s-a încercat schimbarea denumirii Liceului Mircea Vulcănescu din București, sectorul 4, în Liceul Traian Popovici (în memoria primarului Cernăuțean care a salvat 20,000 de evrei de la moarte). Însă, în urma unor proteste cu tendințe naționalist-creștine și filolegionare[10], numele liceului va fi păstrat.

Decorații

    1 - Ordinul Steaua Romaniei - mini.png Ordinul „Steaua României” în gradul de Mare Ofițer (7 noiembrie 1941)[11]

Principalele publicații ale lui Vulcănescu

 

Antume

    Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932)

    În ceasul al 11-lea (1932)

    Cele două Românii (1932)

    Gospodăria țărănească și cooperația (1933)

    & als, D. Gusti și școala sociologică de la București, București, Institutul Social Român, 1937;

    Războiul pentru întregirea neamului (1938)

    Înfățișarea socială a două județe (1938)

    Dimensiunea românească a existenței (1943)

Postume

    1996 - Către ființa spiritualității românești, Editura Eminescu, București;

    2004 - Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie, Editura Marin Diaconu, Editura Humanitas, București;

    2005 - Chipuri spirituale. Prolegomene sociologice, Editura Marin Diaconu, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă, București.

Note

    ^ a b Mircea Vulcănescu, Autoritatea BnF

    ^ http://atelier.liternet.ro/articol/7437/Zigu-Ornea/Anii-treizeci-Extrema-dreapta-romaneasca.html

    ^ https://web.archive.org/web/20150924123630/http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=7466

    ^ Eugen Marola, Sfârșitul ocupației, Historia Special, An V, Nr. 16 septembrie 2016, p. 65

    ^ Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu și alți cărturari martiri ai temnițelor, revista Nord Literar, Nr. 5 (96) mai 2011 care citează pe Mihaela Zoe Vulcănescu, File de jurnal, în revista „Manuscriptum”, număr Mircea Vulcănescu, 1996, p.249

    ^ Agentia Nationala de Presa AGERPRES

    ^ Vezi M. Vulcănescu, "Ultimul Cuvânt",Humanitas, 1992, pp.15-16 și passim, în special de la p.68.

    ^ Alexandru Florian (24 iunie 2014), „Mircea Vulcănescu și memoria publică”, Revista22.ro, accesat în 23 februarie 2021

    ^ „Mihai Șora și triumful Anei Pauker”. DW.COM. 7 octombrie 2019. Accesat în 6 mai 2021.

    ^ https://www.vice.com/ro/article/evd8xk/bucurestenii-si-politicienii-care-s-au-adunat-sa-apere-un-legionar

    ^ Decretul Regal nr. 3.065 din 7 noiembrie 1941 pentru conferiri de decorații, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 266 din 8 noiembrie 1941, partea I-a, p. 6.997.

Legături externe

    Identitatea românească în viziunile lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran și Constantin Noica, Avram Andrei, Historia

    Serial - Sfintii inchisorilor Mircea Vulcanescu: "Sa nu ne razbunati", 1 august 2007, Ionut Baias, HotNews.ro

    Mircea Vulcănescu și problema spiritualității, 7 februarie 2010, Dr. George Enache, Ziarul Lumina

    Mircea Vulcănescu, 27 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro

    Amintiri despre MIRCEA VULCĂNESCU, Otilia Țeposu, Formula AS - anul 2013, numărul 1078

    Interviu. Margarita Vulcănescu: „Viața mea cu Mircea a fost o bucurie fără seamăn!“, 23 ianuarie 2015, Zoltán Rostás, România liberă

    Polemica despre cererea de demolare a statuii lui Mircea Vulcănescu din București - accesat 10 aprilie 2014.

    Tot ce trebuie să știi despre Mircea Vulcănescu, antisemitul considerat erou de mulți români, Ana Luca, vice.com, 25 iulie 2017


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.