Timp Liber

Astăzi despre Radu Vasile

Ziarul de Vrancea
2 iul 2019 1437 vizualizări

Radu Vasile (n. 10 octombrie 1942, Sibiu, România – d. 3 iulie 2013,[1] București, România) a fost un om politic și istoric român, prim ministru al României între 1998 și 1999, propus de PNȚCD.

Prim-ministru al României În funcție 17 aprilie 1998 – 13 decembrie 1999 Precedat de Victor Ciorbea  Succedat de  Mugur Isărescu

Studiile gimnaziale și liceale le-a urmat la Drăgășani și Orăștie. Din motive de dosar, în plină epocă stalinistă, nu s-a putut înscrie la facultate, urmând mai întâi cursurile Școlii Tehnice Sanitare, pe care le-a absolvit în 1962. După relativul dezgheț din anii 1960 a devenit student al Facultății de Istorie a Universității București pe care a absolvit-o cu rezultate excelente (al treilea din promoție) în anul 1967. A fost repartizat la Muzeul Satului, de unde a plecat, prin concurs, la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, ca cercetător stagiar. Tot prin concurs a ajuns în învățământul universitar, mai întâi asistent și apoi lector la catedra de istorie economică de la ASE. În 1977 își ia doctoratul dar, nefiind membru al PCR, nu a avansat în ierarhia universitară, fiind promovat conferențiar abia după Revoluție, în 1990, când este ales prodecan la Facultatea de Comerț. În 1993, deci „la termen”, fără să ardă etapele, devine profesor universitar.A decedat pe 3 iulie 2013 din cauza unor complicații ale cancerului de colon de care suferea. A fost înmormântat în data de 5 iulie 2013 în Cimitirul Bellu Catolic din București. Slujba de înmormântare a fost oficiată de arhiepiscopul mitropolit Ioan Robu.[2] Activitatea politică Din ianuarie 1990 este membru PNȚ-CD. Pe linie de partid, Radu Vasile a avansat gradual: șef de departament (Departamentul de studii), membru supleant al BCCC după congresul PNȚ-CD din septembrie 1991, purtător de cuvânt din 1991, senator de Bacău din 1992, Secretar General după Congresul din 1996. Între anii 1993-1994 a fost director al ziarului „Dreptatea”.Din 1993 a fost vicepreședinte al Senatului României și vicepreședinte al Comisei Senatoriale de Buget-Finanțe (comisia pentru buget, finanțe, activitatea bancară și piața de capital). În legislatura 1996-2000, Radu Vasile a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Federația Rusă și Statul Israel. În legislatura 2000-2004, Radu Vasile a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu UNESCO și Republica Libaneză. Radu Vasile a inițiat 2 propuneri legislative din care 1 a fost promulgată lege. În planul politicii externe, Radu Vasile a avut de asemenea o activitate importantă, fiind membru fondator al Forumului Central European, alături de Raymond Barre (fost prim-ministru al Franței), Helmut Schmidt (fost cancelar al Germaniei) și alții.A conferențiat pe teme de istorie românească la „Ecole Doctorale” de la Sorbona și a susținut peste 50 de comunicări științifice la sesiuni academice din țară și străinătate.Radu Vasile a fost senator în legislaturile 1992- 1996, 1996 - 2000 și 2000 - 2004 din partea Partidului Democrat; a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Libanul și UNESCO. În funcția de prim-ministru a fost confruntat cu Mineriada din ianuarie 1999, soluționată prin așa-numita Pace de la Cozia. A publicat și poezie, sub pseudonimul Radu Mischiu.

Scrieri

    Economia mondială: căile și fazele modernizării Editura Albatros (1987)

    Valută și economie (1994)

    Monedă și politică fiscală Editura Uranus (1994)

    De la secolul de fier la cel de-al doilea război mondial Editura Silex (1998)

    Între echilibru și recesiune: teorie și practici de macrostabilizare (1998)

    Se închide cercul? Editura Nemira (1999)

    Fabricius Editura Polirom (1999)

    Echilibru în toate - poezie Editura Cartea Româneasca (1999)

    Pacientul român - pamflete politice Editura Nemira (2000)

    Cursa pe contrasens - Amintirile unui Prim-Ministru Editura Humanitas (2002)

    Buricul președintelui Editura Galaxia Gutenberg (2009)

    Tunica Ruptă Editura Galaxia Gutenberg (2009)

Traduceri

    Martor al Speranței - Biografia Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005), George Weigel Editura Galaxia Gutenberg (2007)

    Moarte și viață veșnică, Joseph Ratzinger Benedict al XVI-lea Editura ARCB (2012)

Note

    ^ a b RADU VASILE A MURIT. Fostul premier al Romaniei avea 71 de ani si suferea de cancer

    ^ Radu Vasile a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Bellu Catolic, tvr.ro, 5 iulie 2013.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.