Timp Liber

Astăzi despre Unul din cei trei cavaleri ai spiritualității românești: Păstorel Teodoreanu - epigramele sale, generatoare de necazuri: „Strofe cu pelin de mai” i-au atras persecuții asupra familiei, iar volumul „Tămâie și otravă” l-a trimis după gratii

Păstorel Teodoreanu (pseudonimul lui Alexandru Osvald Teodoreanu; n. 30 iulie 1894, Dorohoi, Botoșani, România – d. 17 martie 1964, București, România) a fost un poet, avocat, scriitor, publicist român, epigramist, gastronom și iubitor de vinuri, membru de seamă al boemei ieșene și bucureștene. A rămas în literatura română prin epigramele sale. Romanul său cel mai cunoscut este Hronicul măscăriciului Vălătuc, pe care criticul literar George Călinescu îl compară cu Gargantua și Pantagruel.

Contele Hermann von Keyserling observa, în „Analiza spectrală a Europei”, că România era singura ţară în care se cultiva epigrama ca gen literar şi că exista statutul de epigramist. Nu remarcase că genul fusese cultivat la noi de magistraţi şi avocaţi. (Ziarul Metropolis)

Autorul volumului „Tămâie și otravă” a făcut pușcărie pentru un catren unde glumise pe seama transformării Bulevardului Bonaparte în Bulevardul Ilie Pintilie. Epigrama din dosarul întemnițatului n-a fost făcută publică. Prin sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, Al. O. Teodoreanu a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie a drepturilor civile, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. A făcut închisoare cu acel lot de intelectuali printre care se aflau Constantin Noica și Alexandru Paleologu. Ca să-l salveze, Ralea a intervenit la președintele de atunci, Gheorghe Ghiorghiu-Dej, spre a-l avea în vedere privind grațierea. La citirea epigramei din dosar, fostul președinte al țării s-a enervat și a zis: „Să mai stea!”(Ziarul Metropolis)

 

A fost fratele mai mare al romancierului Ionel Teodoreanu.

Poetul și prozatorul

Păstorel debutează cu versuri în săptămânalul Capitala al lui Ion Th. Florescu, apoi colaborează la mai multe reviste (Viața românească, Versuri și proză, Însemnări literare, Adevărul, Adevărul literar și artistic, Gândirea, Lumea, Opinia, Contimporanul, Lumea literară și artistică, Bilete de papagal, România literară, Jurnalul literar, Revista Fundațiilor Regale, Universul literar, Vremea și la multe alte publicații, iar după a doua conflagrație mondială, la Lumea lui George Călinescu și mai târziu la Magazin). Primul volum publicat a fost Hronicul măscăriciului Vălătuc, aducându-i scriitorului prețuirea unor critici prestigioși, precum Paul Zarifopol. Activitatea literară a continuat însă mai mult intermitent. În anii 1930 i-au apărut două volume de epigrame: Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai și Vin și apă, trei cărți de proză: Mici satisfacții, Un porc de câne și Bercu Leibovici și două volume de publicistică diversă, sub genericul Tămâie și otravă. Poeziile apar în volumul Caiet din 1938. A scris în colaborare cu Adrian Maniu basmul dramatizat Rodia de aur[2], pus în scenă la Naționalul bucureștean în stagiunea 1929/1930. În 1957, 1966 și 1989 au apărut antologii din proza sa, iar în 1972 un volum, tot antologic, de Versuri. În anul 1973 apare postum volumul Gastronomice, reeditat în 2000.

Opera lui Al. O. Teodoreanu a circulat și oral, iar în timpul regimului comunist chiar clandestin. După 1989, epigramistul a fost redescoperit, mai ales cu acele versuri celebre prin opoziția spirituală față de ordinea de lucruri din regimul comunist. Din păcate, unele dintre textele ce i se atribuie, mai mult vulgare decât spirituale, nu îi aparțin, iar altele circulă în mai multe variante care nu îi mai pot fi atribuite epigramistului.

Al. O. Teodoreanu a realizat (în colaborare cu Jean Grosu) o traducere în limba română a romanului Peripețiile bravului soldat Švejk de Jaroslav Hašek, publicată în 1956. Textul acestei traduceri a fost republicat de mai multe ori, bucurându-se de un deosebit succes. Neîndoielnic, savoarea acestei traduceri se datorează geniului satiric al lui Al. O. Teodoreanu.

Oenologul

Pasiunea sa de gurmand și iubitor de vinuri se baza pe calitățile sale gustative remarcabile. Este îndeobște cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării și categorisirii degustării produselor obținute din struguri, adică vinuri și coniacuri.

Calitățile sale gustative și experiența deosebit de variată și complexă pe care o avea în degustarea vinurilor românești, în special, îl făcea capabil să identifice cu o "precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria și anul fabricației, dar și alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăți de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc.

A scris și un Tratat despre vinuri, coniacuri și tehnica degustării acestora, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.

Opera

    Hronicul măscăriciului Valatuc București, (1928); ediția II, București, 1930; ediție îngrijită și prefață de Titus Moraru, Cluj, 1972; ediție îngrijită și postfață de Gheorghe Hrimiuc, Iași, 1989; ediție îngrijită și postfață de Petre D. Anghel, București, 1992;

    Trei fabule, București, (1928)

    Rodia de aur, București, (1929)

    Mici satisfacții, cu un portret de Ștefan Dimitrescu, București,(1931)

    Strofe cu pelin de mai contra Iorga Nicolai. Cu o scrisoare inedită de la Dante Alighieri, cu ilustrații de Ion Sava și gravuri de Teodor Kiriacof, Iași,(1931)

    Un porc de câne (1933), București, 1933; ediție îngrijită de Petre D. Anghel, București, 1992;

    Tămâie și otravă (1934)-(1935), I-II, București; ediție îngrijită de Alexandru Ruja, Timișoara, 1994;

    Bercu Leibovici (1936), București; ediția II, București, 1942;

    Vin și apă (1936), cu ilustrații de Ion Anestin, București;

    Caiet (1938), București;

    Berzele din Boureni (1957), prefață de Savin Bratu, București;

    Versuri (1972), ediție îngrijită de Ilie Dan, prefață de D.I. Suchianu, introducere de Ion Rotaru, București;

    Gastronomice (1973), ediție îngrijită de Grigore Damirescu și Valentin Borda, postfață George Muntean, București;

    Inter pocula (1973), ediție îngrijită și prefață de Titus Moraru, Cluj;

    De re culinaria (1977), ediție îngrijită de Rodica Abrudan-Pandele și Aristița Avramescu, București;

    Epigrame și alte rime vesele (1997), ediție îngrijită de Rodica Pandele, prefață de Alexandru Paleologu, București;

    Păstorel și corespondenții săi (1998), ediție îngrijită de Rodica Pandele, București;

    Pahare și săgeți (2003), ediție îngrijită și prefață de Ilie Dan, Iași.

Referiri la Păstorel Teodoreanu

    Despre Păstorel: Un cavaler al spiritului - Păstorel. Unul din cei trei cavaleri ai spiritualității românești

    În madrigalul lui Mircea Ionescu Quintus, se sintetizează prețuirea unanimă:

    "Să-nchinăm paharul/ Pentru Păstorel/ N-a fost nici Cotnarul/ Mai spumos ca el"

Note

    ^ a b c d Alexandru Osvald Teodoreanu, Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017

    ^ Acum optzeci de ani - Bătaie la „Cuvântul", Dumitru Hîncu, România literară - anul 2009, numărul 44, accesat la 14 iulie 2013

    ^ Păstorel toarnă la Securitate, 25 iunie 2007, Jurnalul Național, accesat la 4 septembrie 2014

Legături externe

    Poezii de Păstorel Teodoreanu

    IASII LUI CRETU / Pastorel despre defuncta feciorie, 15 iulie 2009, Bogdan Cretu, Ziarul de Duminică

    IASII LUI CRETU/ Corespondenta lui Pastorel, 22 octombrie 2009, Bogdan Cretu, Ziarul de Duminică

    Vă mai amintiți de: Alexandru O. Teodoreanu, 1 martie 2011, Adevărul

    Să-nchinăm un păhărel pentru bunul Păstorel! Avertisment: acest articol poate dăuna grav persoanelor fără umor, 4 mai 2013, Laurențiu Ungureanu, Adevărul

    50 de ani de la moartea lui Păstorel Teodoreanu - adevarul.ro, publicat de Laurențiu Ungureanu pe 15 martie 2014 (De la Wikipedia, enciclopedia liberă)

Epigramele despre Nicolae Iorga i-a afectat și pe cei din familia sa. Volumul Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai l-a costat pe Osvald Teodoreanu, tatăl lui Păstorel, funcția de ministru în guvernnul Iorga. Deși acesta a cumpărat întregul stoc, nu a mai putut da ochii cu prim-ministrul. Nici fratele epigramistului, Ionel Teodoreanu, nu a scapăt de supărarea lui Iorga. Pe lista scriitorilor propuși pentru decorații se aflau ambii frați Teodoreanu, dar Iorga l-a scos pe Ionel, confundându-l cu Păstorel. Această întâmplare a stârnit râsul în cercurile literare, punându-l într-o lumină defavorabilă pe savant.

Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”

Tot Șerban Cioculescu povestește că prin 1931, când Nicolae Iorga devine prim ministru, lui Păstorel i se publicase volumul de epigrame „Strofe cu pelin de mai, contra Iorga Nicolai”, iar tatăl său, un mare avocat ieșean, membru marcant al partidului din care făcea parte și savantul, propus ca ministru în guvernul lui Iorga, cumpără tot stocul epigramelor din librării. Rușinat de fapta băiatului său, n-a mai dat vreodată ochii cu profesorul descris în volum cu lux de amănunte: „La Sorbona, când se pune,/ Franțuzește să vorbească, tot franțuzu-n sine-și spune: dulce-i limba românească!”. Unele rânduri erau ofensatoare: „A supt țara sub trei regi/ și-are toți copii blegi”.

La un an de la venirea la putere, savantului i se prezintă o listă cu scriitorii ce trebuiau decorați, unde figurau ambii frați Teodoreanu, epigramistul și romancierul. Între timp aflase de existența volumului de epigrame la adresa sa, îl șterge pe Ionel de pe listă și-i acordă decorația lui Păstorel, când de fapt, ar fi vrut invers. În epocă, s-a râs mult prin cercurile literare, în urma evenimentului. Se știa că profesorul avea o memorie uluitoare, dar mai făcea și confuzii.

(ziarulmetropolis.ro)

Guvernul Iorga

    Cazul nu-i aşa sinistru,

    Căci părosul demiurg

    Doar pe scenă-i prim-ministru,

    La consiliu-i dramaturg.

Măgarii şi libertatea.

de Păstorel Teodoreanu.

Măgarii, odată, sfat ţineau în turmă.

Au vorbit cei tineri mai întâi; pe urmă,

Lovind cu piciorul de trei ori pământul,

A făcut tăcere şi a luat cuvântul

Un bătrân. Cu toţii smeriţi ascultau,

Căci, pe cât se spune, printre dânşii n-au

Avut niciodată în împărăţie

Un măgar ca dansul mai de măgărie.

În fata-i nici unul nu crâcnea măcar:

Era cel mai tare şi mare măgar.

"Fraţi(le zise dansul potrivindu-şi glasul)!

Libertăţii noastre cred că-i sună ceasul.

Pentru vecinicie, vechi regim, dispari!

Căci la vremuri nouă, vrem şi noi măgari!

Ierarhie? Lege? Le vom face scrob!

De-acuma nici unul nu mai fie rob!

Să nu ne mai pese de păstor şi nici

De stăpân şi bice: suntem bolşevici!

Clipa mântuirii de când o aştept!

Omul e despotic, barbar şi nedrept.

În puf îşi răsfaţa javra lui de fox

Şi noi stăm în iesle! Nu-i un paradox?

Nu-i o nedreptate din cele mai crude?

Dar cine ne ştie şi cine ne-aude?

De mâncam bătaie, de trăim sau ba,

Ce le pasă celor de la S.P.A.?

Pentru Comitetul plin de putregaiuri

Suntem o insultă şi-un pretext ce ceaiuri!

- Răcni revoltatul din adâncul guşii -

Au ajuns măgarii mai tembeli ca ruşii!"

Şi spre-a da o pildă, însuşi oratorul

Zvârli din copită, omorând păstorul.

Atunci, în urale, tribul urechet

Izbucni făcându-l şef de soviet.

Stăpânul, argaţii veniră la rând.

I-au ucis măgarii pe toţi, până când,

Nemaifiind oameni în acest infern,

Au ajuns să vie dânşii la guvern.

Toate, cale-vale, au mers până-n iarnă,

Dar când începură fulgii albi să cearnă

Frigul şi tristeţea pe satul pustiu,

Un măgar mai tânăr zise: "Bine, ştiu

Că-i frumos regimul libertăţii, dar

Observ că ovăzul ni se dă mai rar.

Aveam înainte fân, de toate cele,

Iar acum nici paie n-ai fără cartele.

De ce să ucideţi sluga şi stăpânul,

Când nu ştie nimeni să cosească fânul?

Nu erau comisii de-aprovizionare,

Nici măgari miniştri, dar era mâncare!"

N-avu timp sărmanul să sfârşească! Şeful

A şi dat porunca - vrând să-i taie cheful

De-a vorbi - să fie ucis veneticul,

Motivând sentinţa: pact cu inamicul.

Şi, spre siguranţă, ca să-şi ţină gura

Şi ceilalţi supuşi, întronă cenzura ;

Iar pentru aceia ce-or avea-ndrăzneală

Atacând Guvernul, Curtea Marţială.

"Poate ghilotina şi cu puşcăria

Să vă mai deprindă cu democraţia",

Le explică şeful, foarte încântat

C-a-ntrodus regimul cel mai democrat.

Dar fânul şi orzul fiind tot mai rari,

A pierit de foame ţara de măgari.

Şi în faţa bietei turme decedate

A murit şi şeful...

Dulce libertate!

Morala

Auzii povestea nu ţin minte când.

Cum am cumpărat-o, tot aşa o vând.

De morală însă nu mă întrebaţi:

Să v-o tălmăcească domnii democraţi.

    La venirea ruşilor, în 1945:

    Pe drumeagul din cătun

    Venea ieri un rus şi-un tun;

    Tunul rus

    Şi rusul tun!

***

    Armistiţiul ne-a impus

    Să dăm boii pentru rus!

    Ca să completam noi doza,

    L-am trimis pe Petru Groza!

Despre monumentul ostaşului sovietic eliberator, dezvelit în Piaţa Victoriei, în anul 1946.

    Soldate rus, soldate rus,

    Te-ai înălţat acolo sus

    Că liberaşi popoarele

    Sau că-ţi put picioarele?

    Comuniştii îşi măresc rândurile cu o parte din legionari

    Căpitane, nu fi trist!

    Garda merge înainte

    Prin partidul comunist!

Despre demnitarii Republicii Populare Române

    Cine-i mare, dă din mână şi-are 4 la română?

    Cine-i la academie şi-are 4 la chimie?

    Cine-n ţară este tare şi-are 4 la purtare?

    Toate trei de le ghiceşti, 20 de ani primeşti.

Domnului Groza

    Caligula imperator

    A făcut din cal senator!

    Domnul Groza, mai sinistru,

    A făcut din bou - ministru!

Păstorel Teodoreanu a încetat din viața la 14 martie 1964, din cauza cancerului pulmonar. Până în ultimele zile, acesta și-a păstrat umorul. Se presupune că ultima sa epigrama a fost:

    Culmea ironiilor

    Şi râsul copiilor

    Să pun punct beţiilor

    Pe Şoseaua Viilor!

(historia.ro)

În pușcărie cu Pillat, Noica, Paleologu și catrenul de adio

Vlaicu Bârna l-a cunoscut pe Păstorel și povestește în volumul său de memorii că, în vremea comuniștilor, când aveau loc defilări de 1 mai, 23 august, de la care nu putea lipsi nimeni, coloana mergea și făcea popasuri pe străzi, Păstorel era în prim plan la șuete. Mintea efervescentă, verva drăcească cu care compunea epigrame oriunde și despre orice subiect n-a picat bine nici în publicațiile clădite în focul crezului comunist. În 1960, i-au fost confiscate manuscrisele și o mare parte din bibliotecă. Autorul volumului „Tămâie și otravă” a făcut pușcărie pentru un catren unde glumise pe seama transformării Bulevardului Bonaparte în Bulevardul Ilie Pintilie. Epigrama din dosarul întemnițatului n-a fost făcută publică. Prin sentinţa Tribunalului Militar al Regiunii a II-a, Al. O. Teodoreanu a fost condamnat la 6 ani de închisoare corecţională şi 3 ani de interdicţie a drepturilor civile, pentru „uneltire contra ordinei sociale”. A făcut închisoare cu acel lot de intelectuali printre care se aflau Constantin Noica și Alexandru Paleologu. Ca să-l salveze, Ralea a intervenit la președintele de atunci, Gheorghe Ghiorghiu-Dej, spre a-l avea în vedere privind grațierea. La citirea epigramei din dosar, fostul președinte al țării s-a enervat și a zis: „Să mai stea!”

Alexandru Paleologu își amintește, că în vremea când fusese arestat și anchetat la Securitate, prin ușa deschisă, pe coridor, a trecut Păstorel, cu ochelari negri de metal și cu mâinile la spate, urmat de un gardian. L-a văzut pentru ultima dată, în sala de judecată la Tribunalul Regiunii a II-a Militară. Era sub supravegherea unui tânăr locotenent major când epigramistul l-a rugat de față cu toată lumea: „Domnule locotenent major, în celulă am compus un sonet; vă rog, să obțineți să mi se dea o foaie de hârtie și un creion, să vi-l încredințez dumneavoastră, ca să nu se piardă; e pentru soția mea”. Locotenentul l-a refuzat, iar gardianul l-a apostrofat: „Ei, fir-ar ai dracului, banditule, nici aici nu te lași de prostii!” A executat trei ani de pedeapsă și a fost grațiat. Întors acasă, s-a căsătorit, deși avea o vârstă înaintată, apoi și-a reluat ocupația de degustător de vinuri. Cât a trăit, a continuat să scrie epigrame, cu miile, dăruindu-le cu generozitate și credință. Publicate în volumele: „Vin și apă”, „Tămâie și otravă”, „Pahare și săgeți”, arată avalanșa în care izbucneau versurile atunci când autorul era stârnit. Se povestea că, la petreceri stropite cu vin, Păstorel Teodoreanu, spunea că scria epigrame așa „cum o domnișoară de pension face zilnic exerciții la pian” sau „cum face găina ouă” echivalând cu o profesiune de credință.

Păstorel Teodoreanu n-a murit din cauza vinurilor, nici a femeilor, pe 17 martie 1964, ci de cancer pulmonar. A fost înmormântat în cavoul familiei Delavrancea de la cimitirul Bellu, din București, căci erau rude, nu înainte de a-și formula testamentul în patru versuri, de adio: „Aici zace Păstorel,/ Om ales şi spirit fin,/ Dacă treceţi pe la el,/ Nu-l treziţi, că cere vin!“

(ziarulmetropolis)

Citiți și

Analiza profesorului vrâncean Valeriu Anghel în ZdV: Păstorel Teodoreanu și sentimentul antirusesc la români

 

---