Timp Liber

Astăzi despre Pamfil Șeicaru - cel mai mare gazetar român dintre cele două războaie mondiale

Ziarul de Vrancea
21 oct 2020 966 vizualizări

Pamfil Șeicaru (n. 18 aprilie 1894, Buzău, România – d. 21 octombrie 1980,[2] München, RFG) a fost un ziarist român, director al ziarului "Curentul", cel mai combativ cotidian românesc în perioada dintre cele două războaie mondiale. Este considerat a fi cel mai mare gazetar dintre cele două războaie mondiale.

1916-1918 — A luat parte ca ofiţer la operaţiile militare din Primul Război Mondial, fiind citat cu Ordin de zi pe Armată. De la regele Ferdinand I primeşte ordinul „Mihai Viteazul”, pentru curajul dovedit în luptele de la Cerna-Jiu, iar de la generalul Berthlot ordinul ”La Croix de Guerre”.

,Că pentru această iluzie acceptăm toate mutilările pe care ni le fac regimurile. Profesia noastră este calomniată, umilită, batjocorită. Ea este umilită adesea tocmai de aceia pe care i-am fabricat noi. Pentru că nu există om politic care să nu fi trecut prin redacţia noastră, pentru ca să-şi formeze din rândurile scrisului nostru, trepte pe care să suie ambiţia lui grăbită.”

Pe lângă averea colosală, controversatul ziarist a făcut și lucruri de neuitat. În calitate de deputat a inițiat la Camera Deputaților Legea reconversiunii datoriilor agricole, contribuind la salvarea țăranilor ruinați de băncile care le acordaseră credite, pe care nu le mai puteau achita. Pe când avea 20 de ani, pe front, un obuz a explodat între el și prietenul lui. În genunchi, făcând semnul crucii, i-a promis lui Dumnezeu că, dacă se va întoarce teafăr acasă, va ridica o biserică. Devenind bogat, a cumpărat locul unde stătuse în genunchi și a ridicat, între 1935 – 1939, Mănăstirea „Sfânta Ana” din lemn. A cheltuit făcând și drumul spre masivul ce domină Orșova unde era plasat sfântul lăcaș. În amintirea celor care au sângerat sau au murit, a pus bănci și troițe pe marginea drumului, închinate celor șapte regimente. La niște ani de la plecarea din țară, mănăstirea a fost donată Patriarhiei Române de însuși ctitorul ei. Abia după 1990, a devenit un aşezământ de rugăciune neîncetată. După război, tot pe banii lui, Pamfil Șeicaru a ridicat monumentul „Victoriei” de la Mărășești, realizat de sculptorul Oscar Han.
sursa: ziarulmetropolis.ro

Pe lângă averea colosală, controversatul ziarist a făcut și lucruri de neuitat. În calitate de deputat a inițiat la Camera Deputaților Legea reconversiunii datoriilor agricole, contribuind la salvarea țăranilor ruinați de băncile care le acordaseră credite, pe care nu le mai puteau achita.

Pe când avea 20 de ani, pe front, un obuz a explodat între el și prietenul lui. În genunchi, făcând semnul crucii, i-a promis lui Dumnezeu că, dacă se va întoarce teafăr acasă, va ridica o biserică. Devenind bogat, a cumpărat locul unde stătuse în genunchi și a ridicat, între 1935 – 1939, Mănăstirea „Sfânta Ana” din lemn. A cheltuit făcând și drumul spre masivul ce domină Orșova unde era plasat sfântul lăcaș. În amintirea celor care au sângerat sau au murit, a pus bănci și troițe pe marginea drumului, închinate celor șapte regimente. La niște ani de la plecarea din țară, mănăstirea a fost donată Patriarhiei Române de însuși ctitorul ei. Abia după 1990, a devenit un aşezământ de rugăciune neîncetată.

După război, tot pe banii lui, Pamfil Șeicaru a ridicat monumentul „Victoriei” de la Mărășești, realizat de sculptorul Oscar Han.

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/santajul-si-etajul-butada-adresata-ziaristului-pamfil-seicaru/

Pe lângă averea colosală, controversatul ziarist a făcut și lucruri de neuitat. În calitate de deputat a inițiat la Camera Deputaților Legea reconversiunii datoriilor agricole, contribuind la salvarea țăranilor ruinați de băncile care le acordaseră credite, pe care nu le mai puteau achita.

Pe când avea 20 de ani, pe front, un obuz a explodat între el și prietenul lui. În genunchi, făcând semnul crucii, i-a promis lui Dumnezeu că, dacă se va întoarce teafăr acasă, va ridica o biserică. Devenind bogat, a cumpărat locul unde stătuse în genunchi și a ridicat, între 1935 – 1939, Mănăstirea „Sfânta Ana” din lemn. A cheltuit făcând și drumul spre masivul ce domină Orșova unde era plasat sfântul lăcaș. În amintirea celor care au sângerat sau au murit, a pus bănci și troițe pe marginea drumului, închinate celor șapte regimente. La niște ani de la plecarea din țară, mănăstirea a fost donată Patriarhiei Române de însuși ctitorul ei. Abia după 1990, a devenit un aşezământ de rugăciune neîncetată.

După război, tot pe banii lui, Pamfil Șeicaru a ridicat monumentul „Victoriei” de la Mărășești, realizat de sculptorul Oscar Han.

Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/santajul-si-etajul-butada-adresata-ziaristului-pamfil-seicaru/

După 23 august 1944 şi instalarea regimului comunist la putere, Pamfil Şeicaru a fost judecat în procesul ziariştilor „criminali de război vinovaţi de dezastrul ţării”(22 mai – 4 iunie 1945) şi condamnat „la pedeapsa capitală şi degradare civică pe timp de 10 ani, urmând a executa pedeapsa cea mai gravă”. Încadrarea  de „criminal de război” şi condamnarea la moarte s-ar fi făcut pe baza activităţii sale de gazetar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi a unor chitanţe de încasare descoperite de Aliaţi în arhivele Ministerului de Externe de la Berlin şi predate guvernului român[3]. Proprietatea sa de la Ciorogârla, primită în calitate de purtător al ordinului „Mihai Viteazul”, a fost pusă temporar  la dispoziţia lui Mihail Sadoveanu  (până în 1949), iar clădirea ziarului „Curentul” a fost iniţial preluată de trupele sovietice, care au editat aici „Buletinul Armatei Roşii” şi transformată  ulterior în sediu al Securităţii din RPR.

La 24 iulie 1947, Serviciul Special de Informaţii (SSI) a semnalat regimului de la Bucureşti articolele sale ostile, publicate în ziarele „Informaciones”, „Ariba” şi „Mundo”. După ce s-a mutat la Palma de Mallorca, în Insulele Baleare, Şeicaru a fost din ce în ce mai prezent în numeroase publicaţii ale emigraţiei române din Occident.  Mai târziu, un document  al Securităţii  preciza:În străinătate, desfăşoară o activitate intensă anti RPR, în cadrul organizat al emigraţiei contrarevoluţionare. O agentă a aceleiaşi instituţii infiltrată printre românii din Occident raporta centralei de la Bucureşti că ar fi fost evitat de compatrioţi, că publica în revista legionară „Chemarea”, din Spania, şi că ar fi avut bani depuşi în Elveţia, bani care ar fi interesat şi autorităţile comuniste.În martie 1960, mai figura în evidenţele celor daţi în urmărire generală, sub consemnul:„În caz de identificare, să fie reţinut”.

În prezent P. SEICARU, este obsedat de romanul „Carol Lupeasca” (intitulat „Vulpea Roşcată”, să fie tradus în mai multe limbi străine şi ediţiile ce ar urma să fie publicate în Anglia şi America îl vor face milionar! În acelaşi timp tratează ca intermediar cu o mare facere de finanţare în spatele căreia se ascund bănci engleze şi franceze ce intenţionează să investească mari capitaluri în Spania pentru construcţii de conducte de gaz metan din Sahara şi alte lucrări publice. Se dă deja o scrisoare în care i se asigură un comision, ca intermediar în vânzări de terenuri pe care vor fi instalate asemenea conducte pe teritoriul spaniol, şi se pare că i s-a promis să fie angajat permanent ca agent, în Spania, de acest grup, de financiari anglo-francezi.

În prezent tot rezonul de existenţă a lui ŞEICARU  este motivat numai de ideea de reuşită a acestui roman senzaţional pornografic. Cele 150 pagini în posesia subsemnatului, pentru  traducere în englezeşte, se referă la copilăria d-nei Lupescu, la Sulina, unde tatăl ei avea o farmacie şi la viaţa ei de la Iaşi în 1916-1918, când era căsătorită cu Lt. Tempeanu şi funcţiona ca soră de caritate la un spital francez şi a avut diferite relaţii sexuale cu un dr. francez şi un general rus, inclusiv afacerile veroase pe piaţa neagră de la Iaşi a tatălui ei, etc.

Dacă cei în drept la Bucureşti, doresc să cunoască conţinutul acestor 150 pagini introducătoare, contactul meu permanent de aici ar putea uşor produce copia necesară cu condiţia de a-mi returna textul original deoarece e necesar să-l returnez la rândul meu lui ŞEICARU după ce am tradus».

Sursa: historia.ro

În 1928 înființează ziarul Curentul cu orientare de dreapta și, uneori, de extremă dreaptă, pe care l-a condus până la plecarea sa din țară în 1944.

În 1939 a fost singurul ziarist român care a afirmat că așa-zisele garanții militare oferite de Marea Britanie și Franța pentru integritatea frontierelor României nu valorau nimic. În fața pericolului nazist, „Anglia trebuie să se pregătească pentru propria apărare și abia după asta să garanteze și frontierele altor țări”. Într-un articol publicat la 15 aprilie 1939 a intuit inevitabila sacrificare de către marile puteri a țărilor mici și mijlocii din Europa acelui timp. În anii războiului, au rămas celebre polemicile lui cu comentatorul politic britanic Wickham Steed de la postul de radio Londra.

În august 1944 a părăsit țara cu ideea de a publica un ziar ce ar fi trebuit să susțină cauza României după încetarea războiului. A petrecut 30 de ani în Spania, unde, la Madrid, a publicat o ediție trimestrială a ziarului Curentul și, pentru câtva timp, publicația Liberty and Justice. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria). La moartea sa, în octombrie 1980, Primul Ministru al Bavariei, Franz Josef Strauß, l-a omagiat într-un mesaj, descriindu-l drept „un patriot român și eminent ziarist... Moștenirea pe care a lăsat-o compatrioților săi este lupta pentru dreptate, omenie și pace.”

În 1945 a fost condamnat la moarte în contumacie de comuniști. În 1966 Ceaușescu l-a grațiat în urma unei ample acțiuni a Securității, după care a fost ajutat financiar să publice articole și cărți favorabile politicii de independență față de Moscova a lui Nicolae Ceaușescu.

În august 1977 a făcut o vizită secretă în România, organizată de Securitate.[3]

Autocaracterizare

Pamfil Șeicaru:[5]

„Mă numesc Pamfil Șeicaru, născut în anul 1894, luna aprilie... Am intrat în presa cotidiană în aprilie 1918, după ce am fost demobilizat și de atunci am continuat să fiu comentator al evenimentelor politice interne și externe, colaborând succesiv la diverse ziare și reviste. În 1923 am fost angajat la ziarul Cuvântul, ca șef-redactor, proprietar fiind ing. Titus Enacovici. Articolul de fond (leit articol) era semnat de mine. În anul 1924 am fost ales președinte al Sindicatului ziariștilor. În 1927 am demisionat de la ziarul Cuvântul si am luat conducerea ziarului Curentul, al unei societăți anonime, unde am funcționat ca director și redactor-șef... Din ianuarie 1927 și până la 9 august 1944, când am plecat din țara, articolul de fond era semnat de mine. Am fost ales de trei ori ca deputat independent în Parlamentul țării...”

 

Note

 

    ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

    ^ a b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

    ^ a b Ceaușescu îl aduce pe Pamfil Șeicaru la București!, 24 iunie 2012, Ion Cristoiu, "Adevărul", accesat la 24 iulie 2012

    ^ a b „Presa interbelică românească”. gandul.info. 16 august 2007. Accesat în 26 septembrie 2010.

    ^ „Destinul unui condamnat la moarte - PAMFIL ȘEICARU”. Revista Magazin. Accesat în 4 aprilie 2012.

    ^ Istoria ca telenovela - Flori si poezii, aruncate de la ferestre, 10 februarie 2006, Ion Cristoiu, Jurnalul Național, accesat la 24 iulie 2012

Bibliografie

    „Pamfil Șeicaru. Un condei de geniu, strivit între două date 23 august 1944 – 23 august 1976", Florian Bichir, Editura Militară, 2014 (ISBN: 978-973-32-0970-6)

    „Destinul unui condamnat la moarte – Pamfil Șeicaru”, Victor Frunză, București, 2001

    „Șantajul și etajul. Pamfil Șeicaru, între legendă și adevăr”, George Stanca, editura Adevărul, 2012

Legături externe

    EXCLUSIV: Venit în țară în secret, Pamfil Șeicaru solicită o audiență lui Ceaușescu, 7 iulie 2012, Florian Bichir, Adevărul - articol Historia

    Ziaristul Pamfil Șeicaru, o Casandră a României, 30 octombrie 2012, Simona Chițan, Adevărul

    Ziaristul Pamfil Șeicaru, ctitorul de la Orșova, 15 decembrie 2011, Adrian Nicolae Petcu, Ziarul Lumina

    Eternul Pamfil Seicaru, 10 februarie 2007, Dan Ciachir, Ziua

    Povești adevărate despre cel mai controversat gazetar român, denumit un "gangster de presă". Pamfil Șeicaru, omul bănuit că a introdus șantajul în presă, dar și că a modernizat-o, 24 ianuarie 2014, Marian Păvălașc, Evenimentul zilei


De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.