Astăzi despre: Un martir pe altarul științei: Nicolae Ionescu-Șișești. De la Șișești la marile clinici ale Europei, unul din colaboratorii cei mai apropiați ai lui Gheorghe Marinescu. Neurologii care au pus România pe harta științei medicale europene
Nicolae Ionescu-Șișești (n. 11 februarie 1888, Șișești, județul Mehedinți – d. 17 august 1954, București) a fost un medic neurolog român, profesor de Neurologie la Facultatea de Medicină din București, director al Clinicii de Neurologie a Spitalului Colentina-București, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române
A fost unul din colaboratorii cei mai apropiați ai lui Gheorghe Marinescu. Împreună cu Gheorghe Marinescu, Oskar Sager și Arthur Kreindler, Ionescu-Șișești a fost co-autorul monografiei Le Tonus des muscles striés (Tonusul mușchilor striați, 1937), prefațată de neurofiziologul englez Sir Charles Sherrington. La moartea lui Gheorghe Marinescu în 1938, devine urmașul său ca profesor titular de Neurologie la facultatea de medicină și director al clinicii de Neurologie în Spitalul Colentina din București. Având un deosebit dar oratoric, prelegerile sale clinice au rămas întipărite în memoria celor ce le-au audiat.
Personalitățile care au marcat istoria medicinei românești continuă să fie surse de inspirație și modele academice pentru generațiile actuale. Printre acestea se numără și Nicolae Ionescu-Șișești, unul dintre cei mai importanți neurologi români ai secolului XX, profesor universitar și membru corespondent al Academiei Române.
Nicolae Ionescu-Șișești a urmat Facultatea de Medicină a Universității din București, completându-și formarea profesională în marile centre medicale europene. După o scurtă perioadă de studii în domeniul psihologiei experimentale, la Leipzig, sub îndrumarea celebrului Wilhelm Wundt, a ales definitiv medicina, orientându-se către neurologie – o specialitate aflată atunci în plină dezvoltare.
Perfecționarea sa la Paris, în cadrul renumitei clinici de neurologie a Spitalului Salpêtrière, sub coordonarea profesorului Georges Guillain, i-a deschis drumul către o carieră medicală și universitară de excepție. A parcurs toate etapele ierarhiei medicale franceze, de la extern și intern până la funcția de „chef de clinique”.
În anul 1932, revine în țară și devine unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai profesorului Gheorghe Marinescu, întemeietorul școlii românești de neurologie. După dispariția acestuia, în 1938, Nicolae Ionescu-Șișești preia catedra de Neurologie a Facultății de Medicină din București și conduce Clinica de Neurologie a Spitalului Colentina, transformând-o într-un centru medical de referință.
Contribuțiile sale științifice au vizat domenii esențiale precum patologia tumorilor medulare, siringomielia și siringobulbia, studiul tonusului muscular, reflexele psiho-galvanice și neuroinfecțiile. Monografiile publicate în limba franceză au fost apreciate pe plan internațional, iar una dintre acestea a fost reeditată ulterior în limba engleză, fiind considerată o lucrare clasică în neurologie.
Nicolae Ionescu-Șișești s-a stins din viață în anul 1954, la București, în urma unei infecții contractate în laborator, lăsând în urmă o moștenire științifică solidă și un nume respectat în mediile academice. A fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești, o altă figură marcantă a științei românești
Nicolae Ionescu-Șișești a fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești (
Gheorghe Ionescu-Șișești a fost un creator de școală în domeniul agronomiei întemeind, în anul 1927, Institutul de Cercetări Agronomice al României, institut pe care l-a condus până în 1948. De asemenea, a condus Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău între anii 1914-1919 și 1928 și a fost ministru al agriculturii de patru ori între anii 1931-1940
).
Activitatea științifică
În afara unui mare număr de articole publicate în reviste de specialitate din țară și străinătate precum și referate la congrese științifice, Ionescu-Șișești a fost autorul monografiilor, publicate în limba franceză, Tumeurs médullaires associées à un processus syringomyélique (Tumori medulare asociate cu un proces siringomielinic, 1929), La Syringobulbie - contribution à la physiopathologie du tronc cérébral (Siringobulbia - contribuție la fiziopatologia trunchiului cerebral, 1932). Această ultimă monografie a fost reeditată în 1986 în limba engleză la sugestia renumitului neuropatolog J. Godwin Greenfield de la National Hospital for Nervous Diseases din Londra, fiind considerată drept o lucrare clasică privind fiziologia și patologia bulbului rahidian.
Împreună cu Gheorghe Marinescu, Oskar Sager și Arthur Kreindler, Ionescu-Șișești a fost co-autorul monografiei Le Tonus des muscles striés (Tonusul mușchilor striați, 1937), prefațată de neurofiziologul englez Sir Charles Sherrington.
Ca profesor, menționa doctorul Gheorghe Brătescu în omagiul său publicat
în revista Știință și Tehnică, „N. Ionescu-Siseşti impresiona printr-un
excepţional talent oratoric: înlănţuirea ideilor sale era riguroasă,
vocabularul se remarca prin nuanţare, debitul şi pronunţia erau parcă
ale unui actor experimentat. Ascultătorii nu puteau să nu admire,
deopotrivă, forţa de sistematizare a materialului prezentat, claritatea
demonstraţiilor, ca şi strunirea măiastră a vocii de la catedră.
Magistrul era de părere că, în interesul unei cât mai perfecte asimilări
a noţiunilor predate, o lecţie trebuie nu numai să instruiască, dar să
şi emoţioneze, drept care asigurarea ţinutei estetice a expunerilor sale
i se părea a constitui un obiectiv pedagogic de bază.
În clinică se
comporta ca un maestru dornic să stimuleze simţul responsabilităţii
discipolilor săi. Prefera să nu formuleze „verdictul” asupra unui
diagnostic decât după ce, pe rând, toţi colaboratorii săi, de la
externul novice şi până la versatul şef de lucrări, îşi exprimaseră
opinia personală.”
Investigaţiile sale ştiinţifice au acoperit un larg registru de
probleme. A cercetat stăruitor leziunile provocate de bolile infecţioase
ale sistemului nervos, mai cu seamă la nivelul creierului. În ultimii
ani ai vieţii a studiat rolul spaţiilor din jurul vaselor sanguine în
propagarea bacteriilor, a virusurilor şi a metastazelor canceroase. O
atenţie deosebită a acordat encefalitelor copilului mic, preocupându-se
de modul în care creierul sugarilor reacţionează faţă de agenţii
infecţioşi”
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
