VIDEO Astăzi despre Mircea Veroiu – acest „Visconti român“ care reprezintă rafinamentul în cinematografia noastră
Mircea Veroiu (n. 29 aprilie 1941, Târgu Jiu - d. 26 decembrie 1997) a fost un actor, scenarist și regizor român.
Mircea Veroiu s-a nascut la 29 aprilie 1941, sub semnul Frumosului. Mama lui, Livia - disparuta si ea, intre timp - a fost artist plastic. Bunica lui, pictorita de mare talent - colega cu Carol Iser. Frumos, inalt, cu ochi albastri - mosteniti de la tatal lui, Titu, mort pe front in 1943 -, Mircea a dovedit, inca din adolescenta, un acut simt al Armoniei. Desi impatimit de film, chiar din primii ani de scoala, s-a inscris mai intai la I.C.E.F. (Institutul de Educatie Fizica si Sport) spre a-si construi un corp de atlet. I-a reusit de minune! Cu un "ochi" deosebit de inzestrat pentru fizionomii, pentru detalii, pentru puterea miraculoasa de a portretiza a Luminii, cu acea patima pentru Frumos care nu l-a parasit niciodata, Mircea s-a dovedit a fi un student stralucit inca din primii ani de I.A.T.C., unde s-a inscris mai apoi. Si tot in acei ani s-a imprietenit, pentru tot restul vietii, cu colegi precum Petre Bokor, Dan Pita, Calin Ghibu. Si altii, din alte lumi, precum Gelu Netea ori Adrian Enescu. (Ca sa nu amintesc decat cateva nume.) Inca de-atunci si-a dovedit generozitatea, cultul pentru prietenie, tenacitatea in drumul spre perfectiune, cultul lucrului bine facut. Toate astea, ascunzand o sensibilitate iesita din comun, o vulnerabilitate care, cu timpul, aveau sa-i atace chiar imunitatea fizica. Iubit de public, admirat de unii critici - jignit de cei slugarnici -, Mircea Veroiu - cel ce avea drept "modele" cineasti ilustri precum Orson Welles, Sergio Leone, Buster Keaton si Melville - a plecat spre sfarsitul anilor 80 in Franta, la Paris, ademenit de o himera. Umilit de o lume salbatica si cinica, s-a intors acasa, la acel Acasa de care, de fapt, nu se despartise niciodata, grav bolnav, dar sperand intr-o vindecare miraculoasa. Dupa 1990 a mai facut cateva filme, luptand, cumplit, cu boala. A murit a doua zi de Craciun, in anul 1997. A murit cu o licarire de Speranta in ochi, refuzand sa creada ca va trebui sa se desparta, definitiv, de marea lui iubire, Filmul.(Formula AS)
Studii
A urmat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, pe care îl absolvă în 1970.
Activitate
În anii 1970, Mircea Veroiu se impune printre cei mai apreciați regizori din generația sa. Abordează subiecte variate și, dând dovadă de tact în relația cu organele de cenzură, va putea produce, în medie, un film pe an. Spre mijlocul deceniului se arată tot mai interesat de genul western, urmărind în paralel evoluția așa-numitelor western spaghetti (produse în Italia și Spania); participă la conturarea genului „ostern” (replica țărilor din „Blocul de Est”), atât în calitate de regizor, cât și ca actor.
După succesul filmului Adela, încununat cu premiul cel mare acordat la Festivalul de Film de la San Remo din 1985, Veroiu se hotărăște să plece în Franța, la Paris. Se va stabili aici în 1986; lumea filmului francez nu îi oferă primirea sperată. După revoluția din decembrie 1989, Veroiu revine în țară. În 1994 este numit directorul Studioului de Creație „Profilm”.
Viața personală
Înainte de a intra la UNATC, Mircea Veroiu a urmat Institutul de Educație Fizică și Sport, a fost trimis în post de profesor de sport la o școală de sat din Oltenița. După ce nu s-a prezentat la post, a fost dat în urmărire.
Mai târziu, a fost soțul actriței Elena Albu.
Artistul a decedat în anul 1997 și a fost incinerat.
Filmografie
Ca regizor
Ceasul (1970) – filmul de absolvire a IATC
Apa ca un bivol negru (1971)
Nunta de piatră (1972) – în colaborare cu Dan Pița
Șapte zile (1973)
Duhul aurului (1974)
Hyperion (1975)
Dincolo de pod (1975)
Între oglinzi paralele (1978)
Artista, dolarii și ardelenii (1980)
Semnul Șarpelui (1981)
Așteptând un tren (1982)
Sfârșitul nopții (1982)
Să mori rănit din dragoste de viață (1984)
Adela (1984)
Umbrele soarelui (1988)
Somnul insulei (1994)
Craii de Curtea Veche (1995)
Scrisorile prietenului (1996)
Femeia în roșu (1997)
Scenarist
Nunta de piatră (1972) - segmentul „Fefeleaga”
Dincolo de pod (1975)
Adela (1984)
Somnul insulei (1994) - în colaborare cu Bujor Nedelcovici
Femeia în roșu (1997)
Actor
Actorul și sălbaticii (1975)
Înarmat și foarte periculos (1976)
Oaspeți de seară (1976)
Rîul care urcă muntele (1977)
Rug și flacără (1979)
Trenul de aur (1986)
Premii obținute
ACIN pentru Apa ca un bivol negru (1971)
ACIN pentru Nunta de piatră (1972)
ACIN pentru Duhul aurului (1974)
Bergamo pentru Duhul aurului (1974)
ACIN pentru Dincolo de pod (1976)
ACIN pentru Sfîrșitul nopții (1983)
Premiul pentru regie al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pentru Să mori rănit din dragoste de viață (1984)[3]
San Remo pentru Adela (1985)
Archachon pentru Somnul insulei (1994)
(De la Wikipedia)
