Timp Liber

Astăzi despre Mircea Daneliuc - De la regizorul care avea curajul să se bată cu cenzura pentru filmele lui, la cel mai important prozator român apărut după 1990 „Hoția se exhibă la vedere, în transparență, la televizor, cu sacii de voturi, cu ce dorești“

Mircea Daneliuc, se naște la 7 aprilie 1943, dintr-o mamǎ catolicǎ și un tatǎ creștin ortodox, la Hotin, în Basarabia. Mircea Daneliuc: Când aveam şase luni. Veneau ruşii. S-a semnat pactul Ribbentrop-Molotov şi ruşii au început să intre. Părinţii mei s-au refugiat pentru că ruşii, pe unde intrau, făceau prăpăd.Familia se refugiazǎ în interiorul țǎrii. Rudele rǎmase în ținutul cedat rușilor, sunt deportate și exterminate în lagǎrele din Siberia, pentru vina posesiei de cetǎțenie românǎ. Mai târziu, autorul se va ocupa de aceste destine în romanul "Strigoi fǎrǎ Țarǎ".

„Tata a făcut şi ceva puşcărie politică, pentru că s-a descoperit că studiase în Belgia.
În familia tatălui meu mai exista un unchi, un frate de-al lui. În clipa în care au fugit din Hotin, acesta a rămas, a luat un pistol-mitralieră şi s-a urcat în munţi. A tras ceva în Armata Roşie, până când l-au lichidat şi pe el. Din cauza acestui unchi nu vorbeau niciodată. Dacă s-ar fi aflat că acest unchi a existat în familia noastră, am fi fost terminaţi cu toţii. Torturau aşa, de plăcere, cât torturau, apoi trăgeau un glonţ şi rezolvau problema. Aşa procedau. Eu am scris o carte despre deportarea românilor în Siberia. Documentându-mă, mi-a fost foarte greu să scot ceva de la cei deportaţi. Nu vorbeau! În primul rând pentru că aveau consemnul la ieşire că oricine vorbeşte se întoarce şi au rămas cu spaima asta în ei. Şi-apoi că îi îngrozeau amintirile. Nu voiau să vorbească despre asta pentru că îi comoţiona foarte violent.”(adevarul.ro)

În decembrie 1975 își începea „cursa”, o carieră de excepție în filmul românesc, regizorul Mircea Daneliuc. Primul său film, pe un scenariu al colegului de generaţie Timotei Ursu (după o idee de Petru Vintilă), s-a numit Cursa și a fost o intrare în cinematograf „de zile mari”. „Mă interesează – mărturisea regizorul în anii primelor sale filme – un cinematograf mai social”, în care să fie propulsată în prim-plan „relația individului cu mediul, cu societatea, cu el însuși, cu perechea”

„Adevăratele subiecte de viață aici sunt. Trebuia spus că o ducem prost, trebuia spus că nu există niciun fel de libertate, dcât aia prin care poți lăuda „Cârmaciul”, trebuia spus că dărâmă satele românești...și din aproape în aproape am reușit să comunic lucrurile astea.”

„Filmele care se dau cel mai tare la televizor acum sunt povestioarele de doi bani care n-au supărat pe nimeni“

„Toţi intrau în PCR, formal, ca să-i lase lumea-n pace să-şi facă treaba. Apoi, se descurcau cum puteau când aveau o operă de dat. În general, erau supuşi. Făceau ce li se spunea. Şi-au dus-o bine şi-atunci, o duc bine şi-acum. Filmele care se dau cel mai tare la televizor sunt povestioarele de doi bani care n-au supărat pe nimeni cu nimic. Alea cu probleme nu sunt agreate nici azi.”

Câmpulung-Moldovenesc. Naturǎ somptuoasǎ, va rǎmâne îndrǎgostit de ea toatǎ viața. Școala primarǎ și începutul celei medii. Pǎrinții îl îndrumǎ spre muzicǎ, începe sǎ studieze vioara fǎrǎ entuziasm. 1957, Iași. Cu mare regret pentru munți, se mutǎ cu familia din Câmpulung Moldovenesc. E înscris la Liceul Național, de unde e exmatriculat pentru cǎ rǎspunde cu pumnii, înjurǎturii unui copil. Întâmplǎtor, fiul Primului Secretar de Partid al Județului. Cadrele didactice sunt furibunde, îi prezic un viitor negru, de pușcǎriaș. Mama, speriatǎ, îl transferǎ la Liceul "Costache Negruzzi", unde absolvǎ.

La majorat, declarǎ cǎ renunțǎ la studiul viorii, nemulțumit de propriile performanțe muzicale. Renunțǎ și la secția cu profil Real a liceului, având greutǎți cu matematica, deși, dintr-o familie de ingineri, are acasǎ tot sprijinul. Se transferǎ la cea Umanisticǎ. Începe din liceu studiul anatomiei, pregǎtindu-se pentru o carierǎ medicalǎ. Pentru copiii de intelectuali admiterea la facultate era foarte dificilǎ; un fiu de muncitor cu origine sǎnǎtoasǎ poate intra cu 5, lui îi trebuie cel puțin 9. Între timp, se îndrǎgostește de teatru și anunțǎ pǎrinților stupefiați noua veste. Medicina e abandonatǎ. Se pregǎtește pentru Actorie. E respins de la primul examen, dându-și seama cǎ e nepregǎtit a intra într-o lume în care funcționeazǎ ceva nou: relații, recomandǎri, susțineri. Din pǎcate, nu cunoaște pe nimeni în domeniu.

Se reîntoarce la Iași, devastat, unde îl așteaptǎ și ordinul de încorporare în armatǎ. Nu se simte nici îndemnat și nici pregǎtit pentru altǎ carierǎ și, pentru a se salva de militǎria venitǎ prea devreme, trage la sorți între Juridicǎ si Filologie. Intrǎ, nesperat, la secția de Limbǎ Francezǎ a Universitǎții din localitate. În anul III, se retrage pentru a susține un nou examen la Teatru, cu același rezultat. Revine la Filologie, citește mult, joacǎ în piese de amatori, absolvǎ dupǎ cinci ani, dar renunțǎ la cariera de profesor, pentru a mai tenta încǎ o datǎ ușa atât de râvnitǎ. Închisǎ, și de data aceasta. Încearcǎ și la Regie de Film, la fel. Rupe și arde tot ce apucase sǎ scrie în timpul studenției, nemulțumit de calitatea literară a acestora. Ca sǎ mai poatǎ trece un an pânǎ la noul examen, se angajeazǎ ca profesor suplinitor la douǎ licee. Nimic nu-l exasperează mai mult.

Altǎ varǎ, alt eșec. În toamna aceluiași an, 1965, este în sfârșit admis la Secția de Regie Film, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" (I.A.T.C.) din București, pe care o va absolvi în 1969. Cinci examene, cinci ani de studii...; toatǎ aceastǎ aventurǎ o va descrie în "Pisica ruptǎ". Cinci ani de studii, timp în care se întreține cum poate, din meditatii, articole, sprijin familial. Debuteazǎ greu ("Cursa", 1975), cu un scenariu strǎin, nu cu ce își dorește. Propunerile personale îi sunt respinse. Începe o luptǎ riscantǎ cu cenzura comunistǎ, dar de la film la film acumulează autoritate. Le scoate anevoios, dar au calitatea de a nu pǎrea atacate de politrucii vremii, ambiționând spre o imagine nefalsificatǎ a realitǎții și plǎtind pentru asta cu dușmănia de stat, perioade din ce în ce mai lungi de nelucru, precaritate materialǎ, greutǎți în aprobarea altor scenarii, etc. Nu numai debutul, dar filme ca "Vânǎtoarea de Vulpi", "Croaziera", "Iacob", înseamnǎ rǎzboaie istovitoare cu satrapii ideologiei. Nu are decât perspectiva șomajului și a îndepǎrtǎrii de platouri, intrǎ exasperat în disidențǎ fǎțișǎ, aruncându-le carnetul de partid atunci când "Glissando" era pe punctul de a fi distrus, crezând cǎ exemplul îi va fi urmat, dar nu se alege decât un vid colegial rece în jur și cu retorsiunea autoritǎților.

Dupǎ 1990, în capitalismul autohton, realizeazǎ un numǎr mai mare de filme decât sub comuniști, dar rǎmân aproape necunoscute, nu ajung la public, sunt închise prin dulapuri și magazii, contemporanii breslei nedorindu-și deranjul unei ștachete. Figura de veteran pare mai convenabilǎ. Se afirmǎ cǎ cei care i-au urmat în film provin din "Proba de Microfon", precum alții din "Mantaua" lui Nicolaie Gogol. Nu recunoaște, spune cǎ n-a avut emuli, ci numai epigoni și detractori amǎrâți. Șomeazǎ mai mult decât înainte, e scos din activitate opt ani, și, din disperare, începe sǎ scrie. Devine, în mod paralel, o voce originalǎ și importantǎ în literaturǎ. Afirmǎ cǎ, în arta lui, țara nu i-a cerut și nu i-a dat niciodatǎ nimic. Nu l-a vrut.

Literatură

    1997 -- Pisica ruptă, roman;

    1999 -- Marilene, roman;

    1999 -- Șchiopul cu frumos miros, teatru;

    2000 -- Doi pinguri, teatru;

    2000 -- Apa din cizme, roman;

    2001 -- Strigoi fără țară, roman;

    2003 -- Carlo Carlini, iluzionism;

    2003 -- Petru și Pavel, roman;

    2005 -- Femei in ghips, teatru;

    2007 -- Ora lanti, roman;

    2009 -- Cele ce plutesc, roman;

    2010 -- Două spălări pe cap, proză scurtă;

    2012 -- Băiatul fără sprâncene, nuvele.

    2013 -- Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpițul, roman

    2013 – Pisica ruptă, roman; ediția a doua, revizuită și întregită

    2016 --Dulci meleaguri, proză scurtă

    2016 --Andreas, Andrada, roman

    2017 -- Teatru, volum

    2018 --Cele mai tâmpite momente, proză scurtă

    2018 --Spărgătorul de greață, monologuri

Teatru

A scris 19 piese de teatru și a regizat piesele, Emigranții de Sławomir Mrożek (1977), Regele desculț de Paul Anghel (1978), O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale (1998), Doi Pinguri de Mircea Daneliuc 2006 și altele.

Filmografie

Regizor

    Warfv - 1970

    Scurtcircuit - 1970

    Insolație (Dus-Întors) - 1972

    Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - asistent de regie

    Cursa - 1975

    Ediție specială - 1977

    Probă de microfon - 1980

    Vânătoarea de vulpi - 1980

    Croaziera - 1981

    Glissando - 1984

    Iacob - 1988

    A 11-a Poruncă - 1991

    Tusea și junghiul - 1992

    Patul conjugal - 1993*

    Această lehamite - 1994

    Senatorul melcilor - 1995

    Ambasadori, căutăm Patrie - 2003

    Sistemul nervos - 2005

    Legiunea Străină (film) - 2008[3][4]

    Marilena - 2009

    Cele ce plutesc - (2009)

Scenarist

    Ediție specială - 1977

    Probă de microfon - 1980

    Vânătoarea de vulpi - 1980

    Croaziera - 1981

    Glissando - 1984

    Iacob - 1988

    A 11-a Poruncă - 1991

    Tusea și junghiul - 1992

    Patul conjugal - 1993

    Această lehamite - 1994

    Senatorul melcilor - 1995

    Ambasadori, căutăm Patrie - 2003

    Sistemul nervos - 2005

    Legiunea Străină - 2008

    Marilena - 2009

    Cele ce plutesc - 2009

Actor

    1975 -- Cursa;

    1977 -- Râul care urcă muntele;

    1977 -- Ediție specială ;

    1979 -- Probă de microfon;

    1979 -- Al patrulea stol - ca Dan;

    1979 -- Casa dintre câmpuri;

    1980 -- Vânătoarea de vulpi;

    1981 -- Croaziera;

    1984 -- Galax, omul păpușă;

    1990 -- A 11-a Poruncă;

    2003 -- Ambasadori, căutăm Patrie, rolul Pictorului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

La mulți ani, Mircea Daneliuc!

---