Astăzi despre: Mariţa – prima navă românească pe Dunăre și Marea Neagră. Descoperă povestea primului vas care a purtat pavilionul Ţării Româneşti până la Constantinopol în 1834. Istorie navală, mistere și detalii neștiute
Astăzi readucem în lumină povestea Mariţei, primul vas care a purtat, după secole de dominaţie otomană, pavilionul Ţării Româneşti pe Dunăre și Marea Neagră, ajungând până la Constantinopol. Lansată la apă în 1834, la Giurgiu, „din materialuri româneşti”, nava a marcat un moment istoric ignorat de multe manuale, dar esențial pentru începuturile navigației românești modern
În septembrie 1834, la șantierul naval din Giurgiu, a fost lansat la apă velierul tip bric Mariţa, considerat prima navă care a arborat oficial pavilionul Ţării Româneşti. Cu o capacitate de 115 tone și construită exclusiv din materiale autohtone, vasul l-a avut ca armator pe hatmanul Alexandru Vilara, personalitate marcantă a epocii, cunoscut drept unul dintre semnatarii memoriilor ce cereau emanciparea țării de sub controlul otoman.
Nava a primit numele Domniţei Mariţa, soția Principelui Gheorghe Bibescu — un gest simbolic menit să sublinieze originea și misiunea ei națională. Detaliile tehnice ale construcției – lungime, lățime, număr de vele – s-au pierdut în arhive, însă semnificația politică și identitară a vasului rămâne fără egal.
O premieră istorică: pavilionul românesc avea culorile dispuse orizontal
Un detaliu puțin cunoscut, dar extrem de valoros pentru pasionații de istorie navală și heraldică: pavilionul românesc iniţial avea culorile dispuse orizontal. Roșul era sus, galbenul la mijloc, iar albastrul jos — exact invers față de cum îl cunoaștem astăzi.
Mariţa a fost primul vas care a dus aceste culori la Istanbul, într-un moment în care simpla apariţie a unui pavilion valah pe Marea Neagră era un act de curaj și emancipare.
7 decembrie 1834: primul (și singurul) voiaj al Mariţei
Pe 7 decembrie 1834, Mariţa pleca din Sulina în direcția Constantinopol, sub comanda căpitanului Ioan Cristescu. Documentele vremii menționează o încărcătură de 300 kg de grâu, însă istoricii admit că e foarte posibil ca cifra reală să fi fost de zece ori mai mare — cel puțin 3 tone, pentru a justifica prezența unui echipaj de 15–20 de marinari.
La întoarcere, vasul a fost lovit de două furtuni puternice. Pentru a evita naufragiul, echipajul a fost nevoit să arunce încărcătura peste bord — cel mai probabil butoaie cu vin, posibil grecesc, lucru care, spun relatările, i-a „întristat adânc” pe marinari.
Pe 5 iunie 1835, grav avariată și cu velele rupte, Mariţa a revenit în țară. De la Brăila, pavilionul și jurnalul de bord au fost preluate pentru a fi păstrate în Arhiva Ţării.
Voiajul, deși unic, a avut un ecou uriaș. A demonstrat că Principatul putea naviga liber, fără tutela otomană, și a deschis drumul altor nave românești.
Ce s-a întâmplat cu Mariţa? Misterul rămâne deschis
După întoarcerea sa, urmele Mariţei se pierd. Nu există documente care să confirme alte voiaje, naufragiul sau casarea ei. Unele ipoteze sugerează că nava ar fi fost vândută unui armator grec, turc sau italian, reparată și rebotezată.
Faptul că nu s-a păstrat nicio menţiune clară lasă loc legendei:
Cine ştie? Poate Mariţa a continuat să navigheze, sub alt nume, pe Mediterana…
O flotă pierdută, dar un început care a schimbat istoria
Succesoarele Mariţei — galerele Elena Doamna, Principele Alexandru, Atena, bricurile Elisabeta, Zimnicea, Dunărea, ori goeletele Dochia și Speranţa — au consolidat prezența românească pe Dunăre și pe mare. Dar primul steag românesc fluturat la pupa unei nave rămâne al Mariţei, corabia născută la Giurgiu în 1834.
Astăzi, povestea ei nu este doar o pagină de istorie navală, ci un simbol al unui moment în care România încă lupta pentru identitate, libertate și recunoaștere.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
De același autor
