Astăzi despre „Trubadurul zărilor albastre“ Ionel Fernic - autor a peste patru sute de șlagăre, scriitor, gazetar, aviator. Unul dintre primii parașutiști români. A murit la 37 de ani, în accident aviatic, dorind să participe la funeraliile Reginei Maria
Ionel Fernic (n. 29 mai 1901, Târgoviște – d. 22 iulie 1938, Bucovina) a fost un compozitor român de muzică ușoară, aviator (pilot civil) și unul dintre primii parașutiști români. Între alte preocupări ale sale au intrat scrisul (proze de mici dimensiuni, textier pentru multe dintre romanțele sale) și munca de gazetar.
Multe din romanţele şi tangourile care ne încântă de generaţii, cu mare succes şi astăzi, îi aparţin lui Fernic. „Iubesc femeia“, „Minciuna“, „La umbra nucului bătrân“, „De ce mi-ai spus că mă iubeşti“ sau „Îţi mai aduci aminte, doamnă“, cântate de Cristian Vasile, Zavaidoc, Jean Moscopol, Ioana Radu, Gică Petrescu, sunt doar câteva dintre cele 400 de melodii compuse de Fernic, adevărate şlagăre ale timpului său şi ale prezentului.
Familia Fernic se va muta la Galați, unde Ionel urmează liceul „Vasile Alecsandri”. Aici îl cunoaște pe profesorul de muzică și compozitorul Teodor Fuchs, de la care va lua primele lecții de chitară și pian. Pasionat de muzică, dar și de aparatele de zbor, Ionel Fernic este îndrumat de părinți să-și continue studiile într-o facultate tehnică; totuși, va opta pentru Conservatorul din București, unde intră la secția de artă dramatică cu cea mai bună medie. Deși remarcat de profesorii săi, tânărul nu se impune pe specializarea oferită de școală. Are ocazia să joace alături de Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mișu Fotino ș.a. O dată încheiate studiile (1924), Fernic își satisface stagiului militar la Școala de ofițeri în rezervă din Ploiești; va rămâne în oraș pentru câțiva ani și tot aici va compune o parte importantă a repertoriului său.
Poate sub îndrumarea profesorului Fuchs, Fernic a compus în ultimul an de liceu balada Cruce albă de mesteacăn (1919), prima sa piesă de muzică ușoară. După ce se va stabili la Ploiești, înțelegând nevoia de a compune muzică de succes, dar și totodată pentru a-și verifica posibilitățile, scrie romanțe și tangouri. Primul său tango, compus în 1931, s-a intitulat Minciuna (mai cunoscut prin titlul Pe boltă când apare luna, reprezentând primul vers din refren); în fapt, melodia este o adaptare a unei piese franțuzești, propusă de Nicolae Kirițescu. Versurile în limba franceză au fost înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea.
„Într-o zi stăteam acasă și exersam la pian. Simțeam oarecare inspirație în acel moment și am luat hârtia și condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc și m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putință, zidurile banalității.”
—Ionel Fernic
Activitate
Compozitor de succes
În doar câțiva ani, Ionel Fernic a devenit autorul a peste patru sute de șlagăre. Multe dintre compozițiile sale s-au bucurat de faimă în epocă și continuă să fie apreciate până în ziua de astăzi. În prezent, se editează anual sau la distanță de câțiva ani, noi compilații de muzică ușoară care includ piese semnate de Fernic.
Alte preocupări. Stabilirea în București
Din anul 1927, Fernic și-a încercat pentru scurt timp talentul scriitoricesc, publicând un volum de schițe, Misterele din Mizil (pe modelul seriilor publicate în foileton, de mare succes în Europa; de exemplu, Misterele Parisului). În 1928 a publicat un volum de poezii, Prăștii și câteva cărți pentru copii. A fondat revista satirică „Să nu te superi că te-njur”.
Fernic a absolvit Școala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935, primind brevetul de zburător. Figurează în evidențele piloților români de turism și sport; tot atunci se arată interesat de parașutism. Fernic execută primul salt cu parașuta în cadrul unui miting aviatic la aeroportul Băneasa. Va trebui să renunțe la parașutism din pricina unui accident la aterizare, în cadrul mitingului aviatic organizat la Ismail, ocazie cu care își fracturează piciorul drept. Este numit directorul Școlii de pilotaj din Cernăuți; va fi medaliat de însuși regele Carol al II-lea cu o distincție importantă, „Virtutea Aeronautică”.
„L-am cunoscut într-o zi a anului 1937 pe un aerodrom din București, unde a aterizat cu avionul său pentru o mică revizie. În carlinga din față avea legată în chingi o chitară.
Când l-am întrebat ce-i cu chitara acolo, mi-a răspuns că «nu-i chitară, ci este iubita lui, care îl însoțește pretutindeni.» Socotindu-i zisele o mică și nevinovată nebunie, am râs și i-am acceptat ca bun răspunsul, deoarece noi, aviatorii acelor vremuri, aveam fiecare nebuniile noastre. Altfel n-am fi putut zbura cu aripile legate cu sârmă și proptite cu bandaje și atele din scânduri de gard atunci când o întâmplare nefericită făcea să ne ciobim la câte o aterizare forțată de vreun teren necunoscut.”
—Ioan Crăciun, pilot-aviator în rezervă
Despre senzația provocată de săritura cu parașuta, Ionel Fernic mărturisea:
„Nu simt niciun fel de rău sau gol la stomac. Sunt perfect conștient, simt cum alunec în aer și aștept deschiderea parașutei. E o senzație de neînchipuit! Nici un zgomot, cât de mic, nu tulbură imensa și maiestuoasa tăcere a oceanului de azur. Ar trebui pana unui d'Anunzzio ca să poată descrie întreaga frumusețe și poezie a acestei fantastice călătorii pe undele nevăzute ale eterului.”
—Ionel Fernic
Ionel Fernic și-a pierdut viața într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani. Pasager al unui zbor pe ruta Varșovia-București-Salonic (compania poloneză LOT), Fernic și-a pierdut viața alături de toți ceilalți pasageri, din cauze necunoscute, avionul prăbușindu-se în pădurea de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, județul Suceava. Rămășițele lui Ionel Fernic au fost incinerate la Crematoriul bucureștean; la eveniment au participat prieteni și colaboratori din lumea muzicii și aviatori care, fie i-au cântat piesele mai îndrăgite, fie l-au omagiat printr-o demonstrație de zbor deasupra Bucureștiului.
Despre Ionel Fernic
„O personalitate care a întrunit prin valențele talentului său multilateral, inspirația poetului, harul cântărețului-interpret al propriilor romanțe și tangouri, curajul și pasiunea zburătorului îndrăzneț, afirmându-se ca pilot și parașutist sportiv, acesta a fost, în câteva cuvinte, Ionel Fernic.”
—Ștefan Soverth - „Parașutiștii în luptă”
Compoziții
În lipsa unor informații cronologice, titlurile nedatate vor fi așezate la capătul listei și ordonate alfabetic.
Piesa Pe boltă când apare luna apare sub numele Minciuna, a doua variantă a titlului fiind preferată chiar de către autor.
Titlul piesei Forma muzicală Versuri Anul
apariției Interpretări mai cunoscute
Cruce albă de mesteacăn romanță Ion Sân-Giorgiu, Artur Enășescu 1919 Dorel Livianu, Jean Moscopol
Țiganca romanță Artur Enășescu 1928 Doina Badea, Ioana Radu, Ion Luican
La umbra nucului bătrân romanță Alexandru Dinescu 1930 Ioana Radu
Minciuna
(Pe boltă când apare luna) tango
(tango-romanță) Aurel Felea 1931 Jean Moscopol, Gică Petrescu, Cristian Vasile, Manole Stroici
Dar ești la fel
(Quand même) tango Ionel Fernic (rom.)
Nicolae Kirițescu (fr.) 1931 Cristian Vasile, Gică Petrescu, Manole Stroici
O dată tango Nicolae Kirițescu 1931
Îți mai aduci aminte, doamnă romanță Cincinat Pavelescu 1932 Alexandru Giugaru, Jean Moscopol, Cristian Vasile,
Petre Alexandru, Manole Stroici
Iubesc femeia tango-romanță Ionel Fernic 1933 Cristian Vasile, Nicu Stoenescu
Mi-a murit norocul vals-boston Nunuța Morțun Fernic 1933
Inima e o chitară foxtrot Ionel Fernic 1933
La geamul tău luminat tango Ionel Fernic 1934 Nicu Stoenescu
Pentru tine am făcut nebunii tango Ionel Fernic 1934 Cristian Vasile
E primăvară tango argentinian Ionel Fernic 1935 Cristian Vasile
Dormi, păpușă, noapte bună foxtrot lent Ionel Fernic 1935
Adio, doamnă tango Ionel Fernic indisp. Gion, Jean Moscopol
Aprinde o țigară tango indisp. Titi Botez, Constantin Florescu, Cristian Vasile
Beau tango indisp. Cristian Vasile
Cea din urmă seară romanță Ionel Fernic indisp.
Cel din urmă trandafir indisp.
Dă-mi mâinile să le sărut romanță indisp. Zavaidoc
De ce mi-ai spus că mă iubești tango Ionel Fernic Cristian Vasile, Tudor Gheorghe
În ochii tăi fermecători tango Robert Storeck Cristian Vasile
Iartă-mi tango Jurmann indisp.
Mai spune-mi înc-odată tango Ionel Fernic indisp. Jean Moscopol, Tudor Gheorghe
Mihalache, mană dragă populară Ionel Fernic indisp. Zavaidoc
Minte-mă tango indisp. Cristian Vasile
Nu cred tango Bachicha indisp. Gion
Nunuțo tango Ionel Fernic indisp. Cristian Vasile
Nu-mi mai spune iar minciuni de amor tango indisp. Titi Botez
Romanța celei care minte romanță Ion Minulescu indisp. Gică Petrescu, Traian Fortun
Să nu te superi că te-njur romanță indisp. Zavaidoc
Scrisoare de amor romanță indisp. Mia Braia, Cristian Vasile
Scrisoare de dor Aurel Felea indisp. Margareta Pâslaru
Referințe
Accidentul parașutistului Ionel Fernic, în Adevărul, anul 50, nr. 16168, 8 octombrie 1936, accesat la 24 august 2020 (digibuc.ro)
Articole
Trei scrisori despre cântec și zbor. Medalion Fernic, articol publicat în almanahul „Flacăra” (1988, editat pentru Revelionul 1989), pag. 209-211
Hai să ne promovăm valorile, ep. 37, articol publicat pe blog-ul „Din și despre Galați” (31 octombrie 2006)
Compozitorul, poetul și aviatorul Ionel Fernic, articol semnat de Mihai Athanasie-Petrescu (25 decembrie 2006)
Albume de piese
Fernic, Ionel (1967). Melodii alese, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S. România, București
Cele mai frumoase romanțe de ieri și de azi (1983). Supliment al revistei „Muzica”, Editura Muzicală, București
Lectură suplimentară
Soverth, Ștefan (1973). Parașutiștii în luptă, colecția „Memorii de război”, Editura Militară, București.
Ucrain, Constantin (1983). Compozitorul înălțimilor, Editura Muzicală, București.
Legături externe
Ionel Fernic, virtuoz muzician și temerar aviator (partea I, partea a II-a), articol semnat de Comandor-aviatorul Marin Rădoi
Romanian Music: Songs from Old Bucharest, texte și înregistrări de muzică ușoară din perioada interbelică (între care, câteva piese de Fernic)
Biografia lui Ionel Fernic, publicată în „Dicționarul de personalități” oferit de site-ul aviatori.ro
Un visător, 10 aprilie 2005, Costin Anghel, Jurnalul Național
70 de ani de la moartea compozitorului Ionel Fernic, 22 iulie 2008, Amos News
Vanatorul de vise - IONEL FERNIC - Galeria celebritatilor, Otilia Teposu, Formula AS - anul 2011, numărul 984
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
„Trubadurul zărilor albastre“, Ionel Fernic (1901-1938) a fost un personaj care a marcat începutul de secol XX în România. Multe din romanţele şi tangourile care ne încântă de generaţii, cu mare succes şi astăzi, îi aparţin lui Fernic. „Iubesc femeia“, „Minciuna“, „La umbra nucului bătrân“, „De ce mi-ai spus că mă iubeşti“ sau „Îţi mai aduci aminte, doamnă“, cântate de Cristian Vasile, Zavaidoc, Jean Moscopol, Ioana Radu, Gică Petrescu, sunt doar câteva dintre cele 400 de melodii compuse de Fernic, adevărate şlagăre ale timpului său şi ale prezentului.
Ionel Fernic a avut un destin scurt – a murit la doar 37 de ani – dar foarte spectaculos. S-a născut la Târgovişte, însă familia sa se mută la Galaţi, unde Ionel îl cunoaşte pe profesorul de muzică şi compozitorul Teodor Fuchs, de la care va lua primele lecţii de chitară şi pian. Pasionat de muzică, dar şi de aparatele de zbor, Ionel Fernic este îndrumat de părinţi să-şi continue studiile într-o facultate tehnică. Totuşi, va opta pentru Conservatorul din Bucureşti, unde intră la secţia de artă dramatică cu cea mai bună medie. Deşi remarcat de profesorii săi, tânărul nu se impune pe specializarea aleasă. Are însă ocazia să joace alături de Aristide Demetriade, Ion Manolescu, Mişu Fotino – tatăl.
La încheierea studiilor, în 1924, Fernic îşi satisface stagiului militar la Şcoala de ofiţeri în rezervă din Ploieşti, după care va rămâne în oraş pentru câţiva ani şi tot aici va compune o parte importantă a repertoriului său.
„Absolvent de Conservator şi tânăr ofiţer, este detaşat la Ploieşti, oraş în care îşi va descoperi pasiunea pentru muzică şi poezie, începând să compună tangouri pe care le vor interpreta Cristian Vasile ori Jean Moscopol. Este ceea ce îl face cu adevărat faimos şi îl va îndrepta către un hobby, aviaţia, de fapt o preocupare de familie, pentru că fratele său, George (1900-1930) e cunoscut ca un inventator de avioane, fondator, în 1927, al Fernic Aircraft Corporation of Staten Island din New York“, scrie despre Ionel Fernic profesorul ploieştean Dan Gulea în volumul „Pluviografii“.
Într-adevăr, Ionel Fernic devine şi pilot civil şi unul dintre primii paraşutişti români, pe lângă preocupările de scriitor, poet, textier şi gazetar. In viața personală a fost căsătorit cu poeta Nunuţa Morţun-Fernic.
Între nevoia de a-şi câştiga existenţa şi succes în epocă
Prima melodie compusă de Fernic a fost în ultimul an de liceu, balada „Cruce albă de mesteacăn“ (1919). După ce se va stabili la Ploieşti, nevoit să-şi câştige existenţa, dar simţind şi şi potenţialul pe care îl oferă „muzica de succes“, îşi testează capacităţile de compozitor cu romanţe şi tangouri. Primul său tango, compus în 1931, este „Minciuna“ (mai cunoscut prin titlul „Pe boltă când apare luna“, primul vers din refren). Melodia este o adaptare a unei piese franţuzeşti, versurile în limba franceză fiind înlocuite cu unele noi, scrise de Aurel Felea.
„Într-o zi stăteam acasă şi exersam la pian. Simţeam oarecare inspiraţie în acel moment şi am luat hârtia şi condeiul în mână. După o muncă de o jumătate de oră, am compus «Minciuna», primul meu tango. Primul meu succes nu m-a îmbătat deloc, căci îmi dădeam seama cât e de ieftin, dar trebuia să trăiesc şi m-am pus cu nădejde pe lucru, luptând din răsputeri să escaladez, cât era cu putinţă, zidurile banalităţii”, descrie Ionel Fernic experienţa.
De altfel, nu o dată, Fernic descrie în poemele sale condiţia precară a artistului, aşa cum o face în „Balada milionului“, citată în lucrarea „Pluviografii“.
„Milion cu şase nule şi c-un băţ în fruntea lor! Numai cât gândesc la tine, fără voie mă-nfior / Cugetând umplut de scârbă şi scuipând ca un birjar / Câte hârci neputincioase nu te au în buzunar (…) / Câţi poeţi cu plete negre nu suspină, milion / Cerşind dragostea iubitei, cu chitara, sub balcon / Milion, stăpân al lumii şi rival cu Dumnezeu / Te urăsc cu-neverşunare, fiindcă… nu te am şi eu!“.
Sărăcia scriitorilor este punctată, autoironic, şi în „Balada paltonului“ : Paltonul „este născut din truda / creierului meu bizar / închinând o poezie / prea iubitului primar“.
Fernic a publicat şi un volum de schiţe, poezii şi cărţi pentru copii, însă cunoaşte succesul în epocă ca autor a peste 400 de şlagăre. A ajuns cel mai aplaudat, iubit si căutat compozitor de muzică ușoară în perioada interbelică. Și cel mai bine plătit.In trei ani, a câștigat peste două milioane de lei, care s-au risipit apoi degrabă, ca și cum n-ar fi fost niciodată. „A murit la 37 de ani, cu ce era pe el și-n risipa vântului hoinar!”, își amintește bunul său prieten și impresar, Gaby Michăilescu, peste multi ani de la despărțirea lor. Fernic devenise celebru, era recunoscut pe stradă, se șoptea cu admirație în urma lui, avea „glorie, bani, vin și, mai ales, fătoase dulcinee, frumos cum era!”. Nu degeaba spunea Fernic, cu puțin înainte să moară, că fericirea are un secret care stă în fraza următoare: „Să ai tot ce vrei și să mai dorești ceva pe deasupra”.
S-a fotografiat gol, cu un ceas la brâu
Avangardist, boem şi excentric, Fernic a fost o adevărată „figură“, dovadă şi un episod consumat la Ploieşti, în perioada cât a trăit în oraş. Potrivit profesorului Dan Gulea, scriitorul Radu Tudoran (şi el ploieştean) l-a transformat în personaj în fresca „Sfârşit de mileniu“: „În oraşul copilăriei mele, trăia un autor de romanţe care se mai cântă şi astăzi. L-am cunoscut şi mi-a fost simpatic. Fiindcă avea o fire boemă, târgoveţii nu dădeau pe el multe parale. Odată s-a fotogafiat gol şi cu ceas la brâu, ca să ilustreze o vorbă în circulaţie pe vremea aceea, «vedea-te-aş în pielea goală şi cu un ceas la brâu!». Avea un ceas de buzunar, ca o ceapă. L-a legat cu lanţul de un cordon pus pe mijloc, lipsind orice obiect de îmbrăcăminte, până şi ultimul, vorba era respectată întocmai“.
Alergat de simpatizanţii lui Iorga
Ziarist implicat în politică, Fernic nu este scutit nici de aventuri neplăcute. Episodul este menţionat în volumul „Pluviografii“. Opozant al partidului lui Iorga, Fernic este numit observator tocmai la Vălenii de Munte, în fieful istoricului, de unde este nevoit să fugă pe jos la Ploieşti (sunt 30 km între cele două oraşe) pentru a scăpa de „un numeros grup de mustăţi răsucite şi nuiele noduroase“.
La 6 km de Ploieşti, a aţipit pe o pajişte. Spre sfârşitul zilei vin cu o maşină şi colegii săi observatori, cărora ţine să le spună imediat, cu umorul specific: „Aţi văzut, stimabililor, ce frică au ăia de mine! Ia uitaţi-vă la ce distanţă îi ţin de mine! Unde-s eu şi unde-s ei!“.
Pasiunea pentru aviaţie şi sfârşitul dramatic
La începutul anilor ‘30, Ionel Fernic îşi încheie aventurile de la Ploieşti şi se mută definitiv la Bucureşti. A absolvit Şcoala de pilotaj de la Băneasa în primăvara anului 1935 şi primeşte brevetul de zburător. Obişnuia să zboare în carlinga din faţă a avionului cu o chitară legată în chingi despre care spunea că este iubita lui, care îl însoţeşte pretutindeni.
Destinul a fost la fel de „glumeţ“ cu
Ionel Fernic ca personajul în sine.
Ionel Fernic ca personajul în sine. Şi-a pierdut viaţa într-un accident aviatic pe data de 22 iulie 1938, la vârsta de 37 de ani, culmea, ca pasager al unui zbor al companiei poloneze LOT pe ruta Varşovia-București-Salonic. In dorința de a veni la Bucureşti pentru a participa la înmormânarea Reginei Maria, Fernic a reușit cu greu să convingă un prieten să-i cedeze biletul.Alături de el şi-au pierdut viaţa toţi ceilalţi pasageri, iar cauza prăbuşirii avionului, în pădurea bucovineană de la Negrileasa, în apropiere de satul Stulpicani, judeţul Suceava, este şi acum necunoscută.(wordpress.com)
