Timp Liber

Astăzi despre Ion Dobran: As al aviației de vânătoare în cel de-al Doilea Război Mondial - a doborât avioane sovietice, americane și germane - scos din armată de comuniști pentru că era veteran al Frontului de Est și agajat ca muncitor la „Timpuri Noi”

Ziarul de Vrancea
5 feb 2022 1108 vizualizări

Ion Dobran (n. 5 februarie 1919, Văleni-Podgoria, județul Argeș, Regatul României - d. 24 septembrie 2021) a fost un aviator militar român, unul din așii aviației de vânătoare române în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. A zburat inițial pe avionul IAR 80, iar ulterior pe Bf 109G.

A participat la războiul din Est, la campania de la Mariupol, luptând împotriva aviației URSS, la apărarea regiunii petrolifere Ploiești, luptând împotriva aviației de bombardament americane și la campania din Cehoslovacia, luptând împotriva Germaniei, efectuând misiuni inclusiv în 9 mai 1945, ultima zi a războiului. A fost comandantul Escadrilei 48 Vânătoare (albastră) din Grupul 9 Vânătoare.[2] A luat parte la 340 de misiuni, 74 de lupte aeriene și a avut 10 victorii aeriene confirmate, 3 probabile și una la sol.[1] A fost decorat cu Ordinul Steaua României, Ordinul Coroana României și Ordinul Virtutea Aeronautică. În data de 30 ianuarie 2019, a fost înaintat la gradul de general locotenent de aviație în retragere.(De la Wikipedia, enciclopedia liberă)

Generalul Ion Dobran s-a născut la 5 februarie 1919, ca fiu al lui Constantin Dobran, jandarm rural la Vrănești, jud. Muscel (azi Văleni Podgoria, jud. Argeș), și al soției sale Maria.

A fost absolvent al Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureș (promoția 1939) și al Școlii de Ofițeri de Aviație din București (promoția 1941). Imediat după absolvire, sublocotenentul Ion Dobran a mers la Centrul de Perfecționare a Zborului de la Ghimbav, Brașov, unde, după o instruire de opt luni, a fost brevetat pilot de vânătoare.

După brevetare, a fost încadrat la celebra Flotilă 1 Vînătoare de la Pipera, aflată sub comanda vulcanicului Mihail Romanescu, zis Leul. A devenit camarad al unor aviatori care deja se remarcaseră în luptele din Basarabia și de la Odessa: Nicolae Polizu-Micșunești, Constantin Bâzu Cantacuzino, Horia Agarici, Lucian Toma, Tudor Greceanu, Ioan Di Cesare, Ioan Milu, Andrei Rădulescu și mulți, mulți alții.

A fost încadrat în Grupul 9 Vânătoare, care nu s-a aflat pe front în 1942. Din august 1943, după ce a făcut trecerea pe avionul Messerschmitt 109 G la Tiraspol, sublocotenentul Dobran a fost trimis în Uniunea Sovietică, unde Grupul 9 Vânătoare a înlocuit Grupul 7 Vânătoare, din aceeași flotilă.

Din august 1943 și până în mai 1945, cu excepția unor zile de permisie, s-a aflat permanent pe front, îndeplinind 340 de misiuni la inamic, în timpul cărora a susținut 74 de lupte aeriene și a doborât 11 avioane adverse. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viață fără a fi rănit.

A fost ultimul as al aviației române de vânătoare aflat în viață și, de asemenea, a fost ultimul aviator aflat în viață, pe Terra, care în cel de-al Doilea Război Mondial a doborât avioane sovietice, americane și germane.

Talentul de aviator a fost dublat, în mod fericit, de talentul de scriitor. Orice pasionat de istorie a aviației militare române știe că Ion Dobran a publicat, după 1990, la Editura Modelism, jurnalul pe care l-a ținut în timpul celor trei campanii la care a luat parte: Frontul de Est, Apărarea Teritoriului Național și Frontul de Vest. Sunt pagini care conțin date istorice unice despre cum s-a văzut războiul din cabina avionului Messerschmitt 109 G.

După război, Dobran a rămas în cadrul aviației militare până în 1952, când a fost scos din armată pentru că era veteran al Frontului de Est. S-a angajat ca muncitor la Uzina „Timpuri Noi”, București, unde s-a calificat ca strungar. După zece ani, în 1962, a devenit șef birou, tehnician I la Secția Aprovizionare materiale feroase, în cadrul aceleiași uzine.

În 1966, într-o perioadă de relaxare politică, a fost reprimit în aviație, dar la cea utilitară. După un an, a devenit pilot de linie la TAROM și a efectuat curse interne și internaționale la manșa unor aeronave Iliușin Il-14. Pensionat la limită de vârstă la 1 noiembrie 1973, a avut o scurtă revenire în activitate, în anii 1975-1976, ca inspector principal de navigație în cadrul Companiei TAROM.

A fost decorat cu numeroase ordine și medalii

, cele mai importante fiind:

Ordinul „Steaua României” cu spade și panglică de Virtute Militară, în rang de Ofițer;

Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, în rang de Ofițer;

Ordinul „Virtutea Aeronautică” cu spade, în rang de Cavaler;

Ordinul „Coroana României” cu spade și panglică de Virtute Militară, în rang de Cavaler;

Ordinul „Leul Alb” (Cehoslovacia).

(Sursa: historia.ro)

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.