Timp Liber

Astăzi despre: Ioan Mihai Cochinescu

Ziarul de Vrancea
16 apr 2021 1282 vizualizări

Ioan Mihai Cochinescu (n. 16 aprilie 1951, Timișoara) este un prozator, scenarist și regizor de film, artist fotograf și muzicolog român.

 A absolvit în anul 1974 Universitatea Națională de Muzică din București, Facultatea de Compoziție-Muzicologie, unde i-a avut ca profesori pe George Bălan, Dan Constantinescu, Myriam Marbe, Victor Giuleanu, Emilia Comișel, Dumitru D. Botez, Marin Constantin, Grigore Constantinescu, Dan Buciu, Alexandru Leahu.

    Doctor în muzică (estetică) al Universității Naționale de Muzică din București cu teza "Barocul muzical venețian ilustrat prin creația și personalitatea lui Antonio Vivaldi", 2005).

    În prezent, Ioan Mihai Cochinescu este profesor de estetică și pian la Liceul de Artă din Ploiești.

Activitatea literară și artistică

    Participă în anii '80 la activitatea unor cenacluri literare bucureștene cunoscute, cum ar fi: Cenaclul de proză "Junimea", condus de criticul Ovid S. Crohmălniceanu, Cenaclul de luni , condus de profesorul Nicolae Manolescu, Cenaclul "I. L. Caragiale" din Ploiești, dar și la unele aproape anonime, din Câmpina, Mizil, Pucioasa sau Cenaclul Literar din Slănic, încercând astfel să anihileze, ca mulți dintre colegii săi optzeciști, efectul nepublicării lor în volume sau reviste literare, ca urmare a cenzurii practicate în epocă. Are apariții sporadice, cu proze scurte, în revistele "Argeș" (1968), "SLAST" (1986) și "Tribuna" (1987). Este scos de către cenzură dintr-un volum colectiv de proze scurte (1986, Editura Cartea Românească).

    Participă cu lucrări de artă fotografică la expozitii și concursuri în țară, dar și în Franța, Brazilia, Polonia, ș.a.m.d. (1982 - 1986), obținând prestigioase premii. Publică eseuri, articole și traduceri în revista "Fotografia".

    Inventează formele fotoplane și fotospațiale, expuse la Galeriile de Artă Fotografică AAF (București, 1983), Sala Dalles (Bucuresti 1983) și în Polonia (1986). Inițiază în 1987 la Ploiești Primul Salon Național de Eseu Fotografic, ESEF '87.

Afilieri

    Ioan Mihai Cochinescu este membru al Uniunii Scriitorilor din România - USR (1993), membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România - AAF (1982), membru fondator și președinte al Societății Pentru Literatură Ploiești - SPLP (1990), membru fondator (1994) și membru în Consiliul de conducere (1996) al Asociației Scriitorilor Profesioniști din România - ASPRO.

Opere literare și de cercetare științifică

    Debutează editorial după revoluția din 1989, cu romanul Ambasadorul (Editura Cartea Românească, 1991).

    În 1993, apare volumul Rock & Depeche. Filmul unui roman (Editura LiberART, Ploiești).

    În 1996 apar Visul de iarnă al Isabellei și Insula, (Editura RAO), proze scurte din anii ‘80.

    În 2001 apare volumul Tratatul de caligrafie (eseuri, Editura Noel Computers, Ploiești).

    În pregătire pentru editare, volumele: Sublimul (studii de estetică, 1994), Alchimia și muzica (2005), Barocul muzical venețian (2005) și monografia Antonio Vivaldi (2005).

Volume publicate

    Ambasadorul, București, Cartea Românească, 1991 - roman

    Rock@Depeche. Filmul unui roman, roman (1993)

    Visul de iarnă al Isabelei, povestiri (1996)

    Tratatul de caligrafie, eseuri (2001)

    Paris: À la recherche des rues perdues, traducere Ioana Emilia Drăgoi, Ploiești, Edit Art, 2006.

Creații în domeniul cinematografiei (ca regizor și scenarist)

    Ultimul om de zăpadă (1968)

    Când oamenii se joacă (1969)

    Casa de pe colină (1969)

    Orașul (1970)

    Peștele în apă (1971)

    Nunta (1974)

Colaborări la reviste literare, radiodifuziune, televiziune

Revistele : Contrapunct, România Literară, Literatorul, Caiete Critice Televiziunea Română, Radiodifuziunea Română, TV Antena 1, etc.

Premii literare

    Premiul Academiei Române (31 august 1993)

    Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1992)

    Premiul pentru proză Liviu Rebreanu (1992)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.