Astăzi despre: Generalul Gheorghe Manu. Descendent al domnitorului Constantin Brâncoveanu. Comandant de divizie în Războiul de Independență. Comandant al primului regiment de artilerie din România. A contribuit decisiv la cucerirea Plevnei şi Vidinului
Gheorghe Manu (alternativ George Manu; n. 26 iulie 1833, București – d. 16 mai 1911, București) a fost un general și om de stat român, ministru de Război în mai multe guverne, cel de-al șaptesprezecelea premier al României. A deținut funcția de Președinte al Consiliului de Miniștri între 1889 și 1891.
A fost fiul fostului agă și caimacam al Valahiei Iancu Manu; mama sa, Ana Ghica a fost una din fiicele marelui ban Alexandru Ghica.
Manu era descendent direct al domnitorului Constantin Brâncoveanu
Studii, carieră
După studii militare în Prusia, la Potsdam, a fost sublocotenent în armata prusacă (1853). Întors în țară in 1858, a fost însărcinat cu organizarea artileriei române. Cu gradul de colonel, a fost ministru de Război în guvernele Dimitrie Ghica și Manolache Costache Epureanu (1869-1870). A fost primar al Bucureștiului intre 1874 si 1877. Cu gradul de general, s-a distins în Războiul de independență, fiind primul român decorat cu Virtutea Militară (1877), ordin înființat de Prințul Carol.
Comandant de divizie în Războiul de independență, a obținut în februarie 1878 capitularea Vidinului.
După război a fost unul dintre fruntașii Partidului Conservator.
A fost inspector al artileriei până în 1888, ministru de Război în guvernele Teodor Rosetti și Lascăr Catargiu (1888-1889) și președinte al Camerei Deputaților (1891-1895).
Contribuţia la dezvoltarea armatei
A condus activitatea de dezvoltare a artileriei româneşti, prin creşterea numărului de regimente de artilerie de la patru la opt. A contribuit la înfiinţarea artileriei de munte (două baterii) şi a celei teritoriale (patrusprezece baterii), precum şi la înzestrarea acesteia cu tunuri calibru 75 mm, model 1880 şi tunuri calibru 87 mm, model 1880.
În anul 1885, pe baza propunerilor sale s-a înfiinţat artileria de asediu.
Activitatea ştiinţifică
A fost membru fondator al Societăţii Geografice din România, fiind vicepreşedinte şi ulterior preşedinte al comitetului director timp de treizeci şi şase de ani. S-a preocupat susţinut de realizarea Marelui dicţionar geografic al României.
Deputat. Participarea la Războiul pentru Independenţă
Treptat, a devenit apropiat de ideologia conservatoare, iar din 1870 este ales deputat, de pe listele acestei grupări politice. Între octombrie 1874 - aprilie 1877, Gheorghe Manu este primarul Capitalei, dar demisionează din această funcţie, pentru a participa la Războiul de Independenţă. Pe 24 aprilie 1877, este înaintat la gradul de general de brigadă şi comandă Divizia 4 infanterie în luptele de la Nicopole, apoi comandă artileria Armatei de operaţii pe fronturile de la Plevna şi Vidin.
Pentru serviciile aduse ţării, a fost decorat cu „Steaua României” în grad de comandor şi este primul ofiţer român decorat cu „Virtutea militară” (10 mai 1877).
Cariera politică. Activitatea guvernamentală
Pe 19 decembrie 1878 este pus în disponibilitate, iar anul următor este ales senator. Revine în armată ca inspector al Artileriei (20 iulie 1881), dar demisionează definitiv pe 11 martie 1883, pentru a se implica mai activ în viaţa politică. Gheorghe Manu s-a afirmat ca un membru marcant al Partidului Conservator şi ocupă fotoliul Ministerului de Război în mai multe legislaturi conservatoare. Între 5 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891, regele Carol I îl desemnează să formeze un Consiliu de miniştri de coaliţie cu gruparea junimistă.
În următoarele cabinete conservatoare, Manu va deţine potofolii importante, precum cele de la Ministerul de Interne, Război şi Finanţe. În momentul acând se produce unificarea conservatorilor cu junimiştii (3 aprilie 1907), Manu se declară împotriva acestui act politic şi devine independent de structurile conservatoare.
Preşedinte al Adunării. Contribuţia la procesul legislativ
De asemenea, Manu este ales şi preşedinte al Adunării Deputaţilor, între 26 februarie 1892 şi 24 octombrie 1895. Din această funcţie contribuie la adoptarea unor legi importante pentru modernizarea României: Legea creditului agricol (16 mai 1892), Legea învăţământului primar (18 mai 1892), Legea pentru exploatarea telefonică (11 iunie 1892), Legea pentru descoperirea monumentelor şi obiectelor antice (6 decembrie 1892), Legea clerului mirean şi a seminariilor (10 iunie 1893), Legea asupra maximului taxelor şi contribuţiilor comunale (16 iulie 1893), Legea pentru înfiinţarea Jandarmeriei rurale (1 septembrie 1893), Legea minelor (3 mai 1895).
Istoricul Nicolae Iorga a apreciat rolul pe care l-a avut în reorganizarea armatei şi personalitatea politică a generalului român, apreciind integritatea sa politică, „pe care n-o ştirbea nicicând grija clientelei”. Ziarele europene îl catalogau drept un militar de mare valoare şi un administrator de prim rang.
Gheorghe Manu moare pe 16 mai 1911, la vârsta de 78 de ani. (enciclopediaromaniei.ro)
Activitatea politică
Activitate Mandat
Deputat 1870
Preşedintele Adunării Deputaţilor 26 februarie 1892 - 24 octombrie 1895
Senator 1879
Ministru de Război 14 iulie 1869 - 14 decembrie 1870
12 noiembrie 1888 - 3 noiembrie 1889
22 decembrie 1904 - 12 martie 1907
Primarul Capitalei octombrie 1873 - aprilie 1877
Preşedintele Consiliului de Miniştri 5 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891
Ministru de Interne 5 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891
9 ianuarie 1900 - 7 iulie 1900
Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor 27 noiembrie 1891 - 18 decembrie 1891
Ministrul Finanţelor 14 iunie 1865 - 30 ianuarie 1866
Opere selective
Aritmetica şi algebra culeasă şi prelucrată pentru şcolile din România, Paris, 1863
Portrete istorice, 1890
Discursurile generalului G. Manu (1871–1906), Editura B. Mangâru, Bucureşti, 1906
Bibliografie
*** - 165 ani de existenţă a artileriei române moderne, Bucureşti, 2008
Neagoe, Stelian - Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 439-441 ISBN 973-99321-7-7
Nicolescu, Nicolae C. - Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 196-197 ISBN 973-8200-49-0
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
De același autor
