Astăzi despre: Fondatorul școlii române de medicină judiciară: Mina Minovici. Primul director al Institutului Medico-Legal, dotat cu cele mai moderne laboratoare. Modelul acestuia fost preluat în toate ţările europene
Mina Minovici (n. 30 aprilie 1858, Brăila – d. 25 aprilie 1933, București) a fost un medic legist și farmacist român. Este faimos pentru studiile aprofundate despre alcaloizii cadaverici, putrefacție, simularea bolilor mintale și antropologie medico-legală. Este fondatorul școlii române de medicină judiciară și a fost directorul primului Institut de Medicină Legală din România, construit în 1892. Fondator al sistemului medico-legal modern, a fost una dintre cele mai proeminente personalități din acest domeniu din Europa timpurilor sale. Mina Minovici a identificat faptul că sistemul medico-legal trebuie să funcţioneze complet separat de cel de sănătate publică sau de psihiatrie şi trebuie organizat la scară naţională, în subordonare teritorială şi ştiinţifică, de tip piramidal. Iar medicii trebuiau să fie cu specializare legişti, specialişti în acest domeniu care să nu aibă alte probleme de rezolvat în cadrul altor specialităţi.
Începând cu anul 1896, Minovici va ţine un curs liber de medicină legală la Facultatea de Drept din Bucureşti, iar în 1897 a fost numit suplinitor al catedrei de medicină legală.
Structurarea menţionată l-a condus pe Mina Minovici la ideea redenumirii morgii pe care o înfiinţase drept institut, un adevarăt centru naţional al nou createi reţele de medicină legală.
Astfel, începând cu anul 1898, instituţia va lua denumirea de Institutul Medico-Legal, primul cu acest titlu din lume, având cea mai performantă tehnologie de laborator din Europa, mai ales în domeniul toxicologiei. Această modalitate de organizare a specialităţii şi a reţelei de medicină legală din România, avea să fie preluat, în anii următori, în toate ţările europene
Mina Minovici s-a născut la Brăila, la 30 aprilie 1858, în familia Minovicilor – Sofia și Ștefan Minovici – , o familie de vlahi macedonieni (aromâni) originari din orăşelul Tetovo din Macedonia sârbească. Mina Minovici a avut nu mai puţin de 13 fraţi, însă mulţi dintre ei au murit la vârste fragede.A frecventat cursurile şcolii primare şi cursul inferior al gimnaziului în oraşul natal, apoi situaţia financiară dificilă a familiei l-a determinat să întrerupă gimnaziul şi să se înscrie, în 1873, la Şcoala Superioară de Farmacie, înfiinţată de doctorul Carol Davila în anul 1855, unde va urma trei ani de practică farmaceutică, ca bursier intern, apoi va parcurge un stagiu de doi ani de practică la farmacia Petuzalis din Brăila.
În timp ce era încă student, în anul 1879, a fost numit de doctorul Davila preparator al cursului de chimie, iar în iunie 1879, a obţinut, în urma unui concurs, postul de farmacist extern al Eforiei Spitalelor Civile.
Spirit tenace, Mina Minovici se va înscrie şi la Facultatea de medicină, pe care o va absolvi în anul 1885.
La 7 iunie 1888, Mina Minovici şi-a susţinut teza de doctorat în medicină cu lucrarea ”Étude medico-legale sur la mort subite a la suite de coups sur l’abdomen et le larynx” (”Studiu medico-legal despre moartea subită în urma loviturilor primite în abdomen şi în laringe”). El a făcut, însă, sacrificii imense ca să îşi poată finaliza studiile, răbdând efectiv de foame şi de frig până când eforturile sale au fost încununate cu titlul de doctor.
În acelaşi an, este ales membru al Societăţii de medicină legală din Franţa.
Profesorul Mina Minovici va reveni apoi în ţară, în anul 1890 a devenit membru fondator al Societăţii de Ştiinţe Fizice, iar la 20 decembrie 1892, a înfiinţat Morga Oraşului, o instituţie dedicată exercitării medicinei legale, instituţia fiind inaugurată în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului de justiție Alexandru Marghiloman. Era prima instituție de profil din România și din lume, iar clădirea în care a funcţionat a fost concepută de arhitectul Hristea Cerchez, fiind amplasată pe strada Căuzaşi, astăzi Splaiul Unirii.
Clădirea a costat Capitala ţării 87 de mii de lei aur, iar statul român a contribuit cu alte 50 de mii lei aur.
Construcţia, un imens „mausoleu al morţii”, era alcătuită din încăperi pentru expunerea şi conservarea cadavrelor, sălile de autopsii, sălile de prelevare de organe, laboratoare de microscopie, fiziologie, anatomie patologică – toate dotate cu aparatură ultramodernă, un amfiteatru cu o capacitate de 300 de locuri, o bibliotecă, o capela şi un muzeu cu exponate anatomice şi instrumente folosite în comiterea crimelor sau a cazurilor de sinucidere. Iar fiecare exponat avea ataşat un scurt istoric.
În cartea “Solenoid”, Mircea Cărtărescu descrie, într-o manieră alegorică, această clădire: ”Era o construcţie ciclopică, o cupolă uriaşă de piatră, ca un ochi deschis spre cer, înconjurată, pe inelul lat care-i dădea ocol, de douăsprezece statui ale stărilor de umbră ale sufletului:
„Tristeţea”, „Disperarea”, „Groaza”, „Nostalgia”,
„Amărăciunea”, „Mânia”, „Revolta”, „Melancolia”,
„Greaţa”, „Oroarea”, „Jalea” şi „Resemnarea”. Toate erau de bronz înnegrit, de trei ori mai mari decât proporţiile umane, şi reprezentau femei în veşminte searbede, cu feţe de cărbune. Singurele vii şi pline de-o forţă convulsivă erau braţele lor goale, neînchpuit de expresive în gesticulaţia lor încremenită. Mâinile acelea terminate cu gheare, înălţarea blasfemator către cer, păreau labele articulate ale unei căpuşe exorbitante. În apexul cupolei se ridica în postament pe care levita, la jumătate de metru de piatra lucioasă (încât de jos nu se observa că marea şi greaua statuie nu atingea soclul în nici un punct), a treisprezecea statuie, „Damnarea”, de patru ori mai înaltă şi mai masivă decât celelalte, ridicându-şi direct către zenit faţa cu gura căscată într-un urlet mut, înspăimântător, etern.”(rador.ro, wikipedia.ro)
În anul 1932, însă, profesorul va ieşi la pensie, iar după doar un an, la 25 aprilie 1933, trece la Domnul, la Bucureşti. Trupul său neînsufleţit a fost depus la capela Institutului Medico-Legal şi apoi va fi înmormântat la cimitirul Bellu.
Ultima sa dorinţă a fost citată în aceeaşi zi în faţa familiei şi a foştilor colaboratori: „Oriunde voi muri, corpul meu să fie adus la Institutul Medico-Legal, unde voi fi depus în capelă. Serviciul religios se va face de un singur preot. Nu se va face nici un doliu. Nici un discurs. Nici o floare. Nici o paradă. Voi fi transportat la cavoul meu din cimitirul Bellu cu dricul automobil. Soţia mea, care dispune de corpul meu, este rugată să nu-mi calce ultima dorinţă. Mina Minovici, 30 aprilie 1932.”
Între anii 1932-1938, Institutul a fost condus de profesorul Nicolae Minovici, fratele lui Mina Minovci şi creatorul primului serviciu de salvare din Bucureşti, apoi, în perioada 1938-1956, Institutul a fost condus de Theodor Vasiliu – ginerele lui Mina Minovici -, cu un scurt interimat asigurat de profesorul Mihail Kernbach de la Cluj, în anul 1940.
Între anii 1973-1989, conducerea Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” a fost asigurată de prof. Dr. Moise Terbancea, care a fost, totodată şi şeful catedrei de medicină legală din cadrul IMF „Carol Davila” Bucureşti.
Din nefericire, în anul 1986, clădirea istorică a Institutului, de pe strada Căuzaşi, avea să fie demolată, după eforturi zadarnice de salvare a imobilului, de mare valoare arhitectonică, istorică şi sentimentală. Anul 2008 a fost declarat, în România, “Anul Mina Minovici” în medicina românească, prilejuit de o triplă aniversare: 150 de ani de la naşterea marelui savant, 120 de ani de la susţinerea tezei sale de doctorat la Paris şi de la alegerea ca membru al Societăţii franceze de Medicină Legală, precum şi 75 de ani de la moartea sa.
