Astăzi despre Dumitru Mociorniță. Copilul desculț care a încălțat România. Devenit unul dintre cei mai străluciți industriași, era altruist și modest. A finanțat Liceul „Gheorghe Șincai“ și spitale din București. Comuniștii i-au distrus viața
Dumitru Mociorniță (n. 5 august 1885, Țintea, Prahova – d. 17 septembrie 1953, Ploiesti) a fost un mare întreprinzător român din perioada interbelică, în domeniul încălțămintei și pielăriei.
S-a născut într-o familie săracă de țărani din Prahova. Se spune că învățătorul din clasele primare l-a așezat în spatele clasei, pentru că nu avea papuci în picioare. A studiat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești și la Liceul Economic „Kretzulescu” din București. La examenul de bacalaureat, a fost remarcat de Ion I. C. Brătianu care i-a oferit o bursă la Școala Superioară de Comerț din București, iar mai apoi la Școala Superioară de Industrie din Paris.
După absolvire, a lucrat ca reprezentant al unei firme din Hamburg. A refuzat să se mute în Statele Unite ale Americii și s-a întors în România, unde a început să lucreze pentru industriașul Grigore Alexandrescu. S-a căsătorit cu fiica acestuia.
Industriaș
În 1923 a înființat fabrica de încălțăminte Mociorniță, pe un teren viran la marginea Bucureștiului, pe baza unui împrumut de 30 milioane lei, și cu utilaje aduse în leasing din Germania și din Marea Britanie. Fabrica avea să devină în scurt timp cel mai important producător de încălțăminte din România interbelică.
Politician și deținut politic. A făcut parte din Partidul Național Liberal, pe care l-a reprezentat în Parlament ca deputat și mai apoi senator de Ilfov. După instaurarea regimului comunist a refuzat să emigreze. A fost arestat și condamnat la închisoare; aceeași soartă avea să o aibă și fiul său, Ion.
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Antreprenorul român și-a prețuit angajații
Dumitru Mociorniță a știut că nu are cum să atingă succesul fără o echipă bună. Românul a adus constant specialiști din afară pentru a testa noi tehnologii. Își prețuia angajații și le oferea fel de fel de beneficii. Copiii lor primeau burse de studiu, Mociorniță numărându-se printre finanțatorii de bază ai Liceului „Gheorghe Șincai” din București.
Un element important al biografiei lui Dumitru Mociorniță e reprezentat de altruism și modestie. Industriașul nu a investit doar în afaceri pe termen lung ci și în oameni. Pe de-o parte, el a dezvoltat relații bune cu angajații, creându-le variate beneficii pornind de la recrutarea de oameni specializați din străinătate pentru instruire și testarea de noi tehnologii și până la construirea de cantine, asigurări medicale, dar și acordarea de burse de studiu copiilor lor cei mai merituoși. De altfel, investițiile în învățământ au fost o constantă în cariera lui Mociorniță, care nu a uitat niciodată problemele financiare cu care s-a confruntat, devenind și unul dintre finanțatorii Liceului „Gheorghe Șinca“ din București. Pe de altă parte, marele industriaș a avut o contribuție notabilă și în sprijinirea și acordarea de investiții pentru spitale, cum ar fi construirea Maternității Bucur, întreținerea Spitalului Clinic de dermato-venerologie „Scarlat Longhin“ sau donația oferită pentru prima instituție pentru tuberculoși din București – Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“
În viața personală, Dumitru Mociorniță, deși și-ar fi permis financiar, în momentul achiziționării unei case de locuit, a ales varianta simplă și cu bun-simț în detrimentul celebrei Case cu Lei de pe Calea Victoriei, actualul Muzeul Național „George Enescu“ unde a locuit compozitorul. „Cum pot eu, băiat de țăran, de la Băicoi, să stau într-o casă cu lei la ușă și atâta somptuozitate? Sunt bogat doar prin prisma generației și ar fi rușinos să afișez atâta opulență“ – își argumenta decizia Mociorniță, cu o modestie greu de atribuit altui industriaș al vremurilor.
Dumitru Mociorniță a murit sărac
Deși a fost un om de succes al vremii, Dumitru Mociorniță a trăit mereu decent. A refuzat Casa cu Lei de pe Calea Victoriei, considerând că nu este demn de o locuință atât de somptuoasă. De-a lungul anilor, afacerea lui devenea din ce în ce mai prosperă, însă venirea la putere a comuniștilor avea să îi spulbere visul de a domina piața din Europa.
Începând cu anul 1947, averea familiei Mociorniță a început să fie confiscată treptat. Fabrica lui a fost desființată, iar în clădirea ei a funcționat Unitatea A a Întreprinderii Poligrafice Luceafărul și o parte din serviciile Fabricii de Piele şi Încălţăminte Flacăra RoşieTot acum, bolile căpătate pe frontul războiului începeau să își pună amprenta asupra lui Mociorniță. Deși scăpase de închisoare, trăia într-o sărăcie lucie, într-o pivniță și era îngrijit de una dintre fetele sale. Dumitru Mociorniță s-a stins din viață în septembrie 1953, iar pe ultimul său drum către Cimitirul Bellu a fost condus de angajați și vecini. (fanatik.ro/)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Timp Liber
De același autor
