Timp Liber

Astăzi despre Cella Delavrancea

Ziarul de Vrancea
8 aug 2019 625 vizualizări

Maria Cella Delavrancea-Lahovary (n. 15 decembrie 1887 - d. 9 august 1991) a fost o pianistă, scriitoare și profesoară română de pian, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea, soră a arhitectei Henrieta Delavrancea, a Niculinei Delavrancea și a lui "Bebs" Delavrancea, membră a cenaclului lui Eugen Lovinescu.

Căsătorită cu Viorel Virgil Tilea în timpul Primului Război Mondial (divorțată), cu Aristide Blank (divorțată), cu Philippe Lahovary. Una din prietenele intime ale reginei Maria a României.

Cuprins

A fost fiica Mariei (n.Lupașcu) și a scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea.

Cella Delavrancea urmează studii de pian, la început în familie, apoi la Conservatorul din București, urmate de un stagiu de perfecționare la Paris. Întrucât tatăl său, scriitorul Barbu Ștefănescu Delavrancea era un apropiat al familiei Caragiale, a crescut alături de fiii și fiica lui Caragiale, pe care i-a evocat în cărțile sale cu caracter memorialistic.

În anul 1909' Ion Luca Caragiale scria despre ea:

    „Un copil minune, Cella Delavrancea, care domesticește un monstru sălbatic: Arta. (Ion Luca Caragiale, Universul, 1909, 4 mai, p. 1)”

Concertează în Europa, de multe ori în duet cu George Enescu, cu care urcă pe podium în recitaluri de sonate. Își face debutul literar în revista lui Tudor Arghezi, Bilete de papagal, în 1929. Este autoarea unor nuvele, romane și texte cu caracter memorialistic.

Din 1950 începe cariera didactică, mai întâi ca profesoară la Liceul de muzică din București, între 1950 și 1954, predând apoi pianul la Conservatorul de muzică din București, din 1954 până la ieșirea la pensie. Mulți pianiști celebri au fost elevii săi: Nicolae Licăreț, Dan Grigore, Radu Lupu. Cu Dan Grigore stabilește o colaborare și o prietenie artistică de lungă durată. Din anul 1935 publică proză, amintiri sau susține cronica muzicală și plastică în "Cuvântul", "Muzica și poezia", "Timpul", "Curentul", "România literară" (1940), "Revista Fundațiilor Regale" ș.a. După anul 1950, colaborează la "Contemporanul", "Gazeta literară", "Secolul 20", "Caietele Mihai Eminescu".[2]

A scris și a publicat sute de cronici muzicale și de texte consacrate fenomenului muzical. Editorial, debutează în 1946 cu volumul de nuvele Vraja, premiat în manuscris, de Editura Cultura Națională. În nuvelele din volumul Vraja, Cella Delavrancea cultivă mai ales stările sufletești, ritmate după canoane discret muzicale. Interesul scriitoarei este îndreptat înspre lumea sufletească, a percepțiilor și a împrejurărilor favorabile "vrajei". Cronicile din volumul Arpegii în ton major (1970) dezvăluie "cea mai pătrunzătoare inteligență muzicală" (Șerban Cioculescu) din scrisul românesc. Portretele, amintirile, notele de călătorie din Mozaic în timp sunt transcrieri ale unor impresii, disecate până la cele mai fine nuanțe. Volumul Trepte muzicale (1984) cuprinde texte radiofonice din perioada 1942-1944.

Volumul Scrieri (1982) îi antologhează întreaga operă literară, iar în Dintr-un secol de viață (1987) apar pe lângă paginile memorialistice, câteva portrete excepționale prin valoarea lor: Serghei Rahmaninov, Ferruccio Benvenuto Busoni, Rainer Maria Rilke, Paul Valéry, Gabriel Fauré.

Extrem de longevivă, a fost primul artist din istoria culturii române care a participat la sărbătorirea propriului centenar, în 1988, la Ateneul Român, printr-un concert de gală în care a cântat alături de pianistul Dan Grigore. (Sculptorul Ion Irimescu va fi al doilea artist care participă la sărbătorirea propriului centenar, organizată de Academia Română în anul 2003).

Este cunoscută și pentru legătura sa romantică cu profesorul Nae Ionescu.

A scris ,,O vizită în atelierul lui Brâncuși", o întâmplare adevărată din viața scriitoarei care are loc la Paris în anul 1922.

Moare la vârsta de 104 ani.

Volume publicate

    Vraja, nuvele, Cultura Națională, 1946

    O vară ciudată, roman, 1975

    Arpegii în ton major, București, 1970

    Mozaic în timp, Impresii. Călătorii. Portrete. Amintiri, București, 1975

    Trepte muzicale, București, 1984

    Dintr-un secol de viață, îngrijire și introducere Valeriu Râpeanu, București,1987

    Scrisori către Filip Lahovari, ediție bilingvă româno-franceză, îngrijire și prefață Constantin Mateescu, București, 1998

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.