Timp Liber

Astăzi despre Biserica Neagră

Ziarul de Vrancea
26 mai 2019 1237 vizualizări

Biserica Neagră din Braşov este unul dintre cele mai reprezentative edificii ale goticului transilvănean. Biserica parohială evanghelică din Braşov, având hramul Sf. Fecioare Maria, şi-a primit numele ca urmare a marelui incendiu care a cuprins oraşul în 1689, când fumul şi flăcările i-au înnegrit zidurile. Biserica Neagră are o lungime de 89 m şi o lărgime de 23 m, fiind cel mai mare edificiu religios între Viena şi Istanbul.

Istoric

Construcţia bisericii a fost începută înainte de sfârşitul secolului al XIV-lea, documentele amintind anul 1383, în timpul parohului Thomas Sander, pe locul unei biserici străvechi în stil romanic, datând din secolul al XIII-lea. Construcţia a durat până în a doua jumătate a secolului al XV-lea, mai exact 1477, deoarece încă neterminată, biserica a fost distrusă în mare parte la prima invazie a turcilor, în anul 1421.

Str.Mureşenilor şi Biserica Neagră

Papa Gregor al XI-lea a aprobat drepturile preotului bisericii Sf. Fecioare Maria, Thomas, fiul lui Mathäus Szes, după alegerea lui de către consilierul comunal şi comunitate, în locul preotului Nicolae, care decedase. O piatră funerară din anul 1410 pomeneşte moartea preotului Thomas, care a început construcţia bisericii. Papa Martin al V-lea îi oferă în 1422 preotului bisericii Sf. Maria din Braşov, o reducere pentru 50 de ani, în vederea continuării construcţiei bisericii, pentru ca în 1450 Papa Nicolae al V-lea să facă o reducere, cu scopul de a reconstrui biserica, care fusese distrusă de mai multe ori de duşmani ai creştinătăţii.

În prima jumătate a secolului al XV-lea au fost definitivate corul, navele şi faţada de vest, iar din cele două turnuri proiectate iniţial la faţada vestică a bisericii a fost ridicat numai turnul sudic cu o înălţime de 65 m. În turn au fost aşezate trei clopote. Clopotele mare (7000 kg) a fost turnat în anul 1858 de Johann Andraschowski, din Cluj, şi este cel mai mare clopot din România. În afară de acesta mai există un clopot, care bătea în zilele de lucru, din anul 1839 (1000 kg) şi un clopot mai mic din anul 1790 (250 kg). Pe cristelniţă apare anul 1472 şi se presupune, că este anul în care biserica este în mare parte construită. Anul terminării construcţiei, 1477, este înscris pe pecanatul de lemn al uşii, prinsă acum în rama portalului de sud. La începutul secolului al XVI-lea (1506 şi 1531) sunt făcute deja reparaţii, ca urmare a pagubelor produse de cutremur. În 1516 Papa Leon al X-lea aprobă reducerea lui Papa Sixt al IV-lea din 1475, care atesta faptul că biserica nu era încă terminată. În anul 1529 sunt atestate cheltuieli, printre altele şi pentru reparaţii ale orgii. Acoperişul turnului este reînnoit. În 1532, pietrarul Udalricus primeşte pentru munca prestată în serviciul bisericii 4 florini şi în anul 1533, alţi 200 de florini. Hieronymus Ostermayer, organistul Bisericii Negre, atestă în cronica sa, că în anul 1538, a fost construită o nouă boltă. În 1542, pe timpul reformatorului Johannes Honterus, s-a introdus slujba religioasă după ritul evanghelic-luteran în limba germană.

Între anii 1571-1572 a fost scrisă pe pereţii interiori ai corului bisericii, o cronică, despre întâmplările din Transilvania şi ţările danubiene (1143-1571). În 1590 este atestat un cutremur, în urma căruia clopotele au bătut fără ca nimeni să le tragă. În urma cutremurului apar crăpături în bolta corului, iar 15 ani mai târziu, în timpul altui cutremur cad părţi din bolta corului. Între anii 1654-56 s-au construit două contraforturi exterioare pentru sprijinirea arcului de triumf, pentru ca în 1662 să fie instalat un nou altar în biserică.

Pe 21 aprilie 1689 Braşov este cuprins de un mare incendiu. Flăcările au distrus acoperişul ca şi întreaga parte superioară a navelor, clopotniţa a ars în întregime, iar cele cinci clopote s-au prăbuşit pe jumătate topite. Au mai ars o orgă valoroasă, covoare preţioase, amvonul, altarul, epitafe şi celebra bibliotecă, fondată de reformatorul Johannes Honterus; numai periferia a fost cruţată. Numeroşi martori au confirmat faptul că incendiul a fost provocat. Preotul Markus Fronius scrie în cronica sa, din anii 1689-1691, că este ciudat faptul, că în timp ce acoperişul bisericii ardea, focul nu cuprinsese bolta, deşi ardea şi în biserică, unde nu numai lemnul ci şi zidurile au fost distruse. Izvoarele timpului atestă o scrisoare a generalului austriac, Caraffa, din anul 1688, care le spunea braşovenilor, că în cazul în care se vor opune instalării trupelor austriece, oraşul lor o să fie făcut praf şi cenuşă. Sub stema Corvineştilor, situată pe unul din stâlpii din faţa amvonului, a fost plasată stema oraşului Braşov, iar unele influenţe de artă barocă indică faptul că stema Braşovului a fost realizată după incendiul din 1689.

În perioada dintre anii 1690-1772 sunt refăcute pas cu pas pagubele produse de incendiu. În anul 1694 biserica este din nou acoperită, după ce între 1689-1691 biserica a avut un acoperiş provizoriu, care s-a păstrat până astăzi, având o înălţime de 20 m. Amvonul este inaugurat în 1696, iar în 1710 sunt executate noi coloane. Între anii 1729 şi 1730 sunt ridicate cele şase coloane subţiri în cor şi a fost executată bolta corului din Tuffstein. Între 1710-1712 a avut loc construcţia pridvorului, iar bolta a fost reconstruită între 1762 şi 1772.

În anul 1804 parohia cere 5.187 florini de la oraş pentru refacerea pagubelor suferite de corul bisericii, în urma cutremurului din 1802, iar între 1836-39 este construită orga prin firma Buchholz, din Berlin.

Turnul bisericii

În secolul al XX-lea sunt realizate lucrări de restaurare. Între anii 1912-1914 sunt începute lucrări de restaurare finanţate de unguri, însă întrerupte de primul război mondial. Între 1923-1925 se lărgeşte pridvorul din vest şi se consolidează corul. Lucrările sunt conduse de arch. Albert Schuller. Între 1935 şi 1938 sunt refăcute cele 16 filiale ale corului, iar statuile contraforturilor sunt înlocuite, copile originale fiind adăpostite în interiorul bisericii. Între 1967-1977 se fac lucrări de restaurare la faţada de sud, în interiorul bisericii, ca şi la acoperiş prin direcţia de protecţie a monumentelor Bucureşti.

După cutremurul din 1977, restaurarea a fost continuată din fondurile comunităţii bisericeşti, colecte şi donaţii. S-au consolidat bolţile, interiorul bisericii a fost zugrăvit şi la toate ferestrele s-au montat geamuri speciale cu proprietăţi filtrante, pentru protejarea covoarelor împotriva acţiunii razelor ultraviolete. După încheierea lucrărilor de renovare în interior, la 27 mai 1984 a avut loc reinaugurarea bisericii în prezenţa unor numeroase personalităţi din ţară şi străinătate.

Între 1987-1996 sunt continuate lucrările de restaurare în exterior, mai precis a părţii nordice şi sudice, cu sprijinul bisericii evanghelice din Germania. Lucrările au fost terminate în anul 1998 şi au fost realizate sub arh. Dr. Hermann Fabini.

Arhitectură

Biserica Neagră

Biserica Neagră este o biserică de tip hală, caracterizată prin înălţimea egală a navei centrale şi a navelor laterale, spre deosebire de tipul bazilică, la care nava centrală este mai înaltă decât cele laterale. Focul a distrus în mare parte caracterul original al interiorului, restaurările ulterioare contribuind şi mai mult la acest proces de degradare. Corul bisericii (28,5m x 16,5m), construit în stilul goticului târziu, este şi el ca o navă înaltă, structurată în trei nave, de înălţimi aproape egale. A fost cel mai aspru lovit de marele incendiu, ajungând în zilele noastre cu multe modificări. La început, spaţiul navelor corului era compartimentat în câte cinci travee cu ajutorul a cinci perechi de stâlpi, partea estică fiind întregită de o absidă cu şapte laturi. Corul este sprijinit în afară de 15 contraforţi, care sunt decoraţi cu statui şi care se termină în fiale. În cor alternează plinurile şi golurile pe laturile de sud şi est: o travee din două este străpunsă de înalte ferestre bipartite. Coronamentul corului este realizat dintr-o galerie cu balustradă de piatră traforată cu motivul patrulobului.

Corpul principal al clădirii, concepută ca o biserică-hală, cu două turnuri pe latura vestică, a fost executat între anii 1420-1450. Turnurile însă, nu au fost realizate în întregime, cel de nord-vest oprindu-se la nivelul navelor, iar cel de sud-vest a fost construit doar până la etajul patru, rămânând nerealizată camera clopotelor. Deşi a fost refăcută de mai multe ori, în urma incendiului din 1689, biserica păstrează organizarea iniţială, fiind alcătuită din trei nave despărţite prin cinci perechi de stâlpi octogonali care delimitează, în plan şi spaţiu, câte şase travee: dreptunghiulare în nava centrală, pătrate în navele laterale.

Un element nou introdus de Biserica Neagră este faptul că navele laterale şi traveea vestică a navei centrale sunt prevăzute cu tribune susţinute pe bolţi stelare, asemănătoare cu cele de la biserica Sf. Mihail din Cluj; la ambele biserici lucrând meşteri care au provenit de la Košice. Semnificativi în acest sens sunt contraforţii cu mai multe retrageri treptate, decoraţi cu fiale şi încununaţi de pinacli. Bolta este sprijinită de şase coloane subţiri, care au fost refăcute după incendiu. Cu ocazia lucrărilor de restaurare din interiorul bisericii, din anul 1980, a fost scoasă la iveală varianta coloristică, gotică, a pereţilor exteriori.

După 1689, în urma reparaţilor, navele laterale au fost despărţite la parter şi etaj, iar unele elemente decorative au fost refăcute în stil baroc. Arhitectura exterioară este bogat decorată, având cinci portaluri: cel al intrării principale, pe faţa dinspre apus şi patru pe lături, câte două în părţile extreme ale faţadelor dinspre miazănoapte şi miazăzi, cel mai vechi fiind cel al intrării principale, care este totodată şi cel mai neobişnuit ca arhitectură, având un gol larg, terminat sus cu un trapez sprijinit pe două semicercuri şi încoronat de un arc trilobat cu vârful în acoladă, al cărui intrados este festonat, iar extradosul este decorat cu un ornament greoi de frunziş. O replică simplificantă a portalului vestic se află pe latura sudică. Pe aceeaşi latură, spre răsărit, se află un alt portal precedat de un pridvor închis. Atribuit munificenţei regelui Matei Corvin ansamblul acestui portal, terminat în anul 1476 prezintă caracteristici stilistice caşiovene trecute prin filiera şantierului bisericii Sf. Mihail din Cluj. Latura de nord a Bisericii Negre este prevăzută cu două intrări: Poarta de Aur şi Poarta Sf. Jertfe. Traseele polilobe se menţin şi aici, dar profilele au forme mai moi, iar arcul exterior semicircular şi fără cezură al Porţii Sf. Jertfe arată trecerea lentă către stilul Renaşterii.

Portalele sunt executate aproximativ la jumătatea secolului al XV-lea şi se detaşează pe o ramă dreptunghiulară mare, a cărei parte superioară cuprinde o serie de şase arcaturi oarbe bilobate. Cele două portaluri laterale s-au păstrat într-o stare bună. Cel de pe latura nordică, cunoscut sub numele de Poarta de Aur, este precedat de o nişă boltită încheiată spre faţadă cu o largă arcadă în plin centru, prinsă între cei doi contraforţi vecini, şi cel de pe latura sudică (datat în anul 1467) are două porţi, despărţite printr-un stâlp.

Zidurile sunt sprijinite de contraforturi; cele două, care consolidează arcul de triumf, mai greoaie, au fost ataşate mai târziu, în 1656. Contraforturile sunt decorate cu sculpturi sub baldachine, astăzi copii, care reflectă etape şi curente diferite ale goticului; statuile aparţin unor perioade distincte, diferite ca manieră de execuţie, întregul complex putând fi datat spre sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XV-lea. În partea superioară, contraforţii sunt prelungiţi printr-un pinaclu piramidal, împodobit cu frunze şi fleuroane.

Interior

Decorarea bisericii a început puţin după anul 1400, perioadă din care se pare că datează statuia Sf. Ioan Botezătorul. Pe la 1430 au fost executate statuile Iisus-salvatorul lumii, Maria cu pruncul şi statuia apostolului Petru. Din punct de vedere stilistic se încadrează în faza “molatică” a goticului, datorită expresiilor cu adevărat “moi” ale personajelor, cât şi a construcţiei veşmintelor, cu falduri grele, dispuse uniform. Cel mai mare grup de statui realizate la Braşov decorează contraforţii corului şi absidei, fiind aşezate pe console şi protejate de baldachine, dintre acestea notabile sunt statuile: Iacob cel Mare, Sfântul Nicolae, Evanghelistul Luca, Sfântul Sebastian, ca şi statuia preotului Thomas, menţionat în anul 1377, lui i se atribuie iniţiativa construirii bisericii, şi statuia numită a “plebanului”. Figura preotului Thomas pare a fi un adevărat portret, tratarea unghiulară a veşmintelor, cu falduri complicate este caracteristică vremii. Majoritatea meşterilor care au realizat statuile, au fost încadraţi în şcoala Parlerilor, biserica a beneficiat însă în faza ei târzie şi de prezenţa unor pietrari de la Košice.

Ornamentaţia sculpturală a corului prezintă asemănări cu corul bisericii evanghelice din Sebeş-Alba. Lumina pătrunde prin vitralii înalte, frumos profilate, oferind, corului o luminozitate deosebită. Pe peretele estic al navei laterale sudice, se află un tablou (din ulei pe pânză), realizat de pictorul Fritz Schullerus (1866-1898), reprezentând jurământul sfatului orăşenesc pe “Cartea Reformei” lui Honterus, în anul 1543. Cu ocazia renovărilor, cauzate de marele incendiu din 1689, acoperişul a fost prelungit deasupra galeriei, care era înainte descoperită. Galeria este sculptată în patru lobi ajuraţi şi înconjoară biserica la baza acoperişului. Ca urmare a renovării bisericii în secolul al XVIII-lea, interiorul şi-a pierdut parţial aspectul gotic. Bolţile gotice iniţiale au fost înlocuite cu bolţi semicilindrice. Între anii 1710-1720, pentru a mării capacitatea bisericii, în navele laterale s-au construit galerii în stil baroc.

În interiorul bisericii se păstrează astăzi unele piese de mobilier şi obiecte de cult remarcabile. Cristelniţa din bronz – donată în anul 1472 de către parohul Johannes Reudel – nu a fost afectată de incendiul din 1869 şi este una din lucrările cele mai de seamă ale meşterilor locali turnători din bronz, din evul mediu. Pentru împrejmuirea cristelniţei, în anul 1716, fierarul Meensen Hannes a confecţionat un grilaj frumos ornamentat, din fier forjat. Din perioada anterioară marelui incendiu s-a păstrat şi pictura murală din pridvorul sudic, executată după anul 1476. Pictura prezintă figura Mariei cu pruncul, aşezată între Sf. Ecaterina (cu simbolul ei, roata şi paloşul) şi Sf. Varvara (ţinând în mână un turn). În colţurile de jos ale picturii se află stema lui Matei Corvin şi a soţiei sale Beatrice de Napoli-Aragon. Pictura aparţine din punct de vedere artistic stilului gotic târziu, dar prezintă şi influenţe ale Renaşterii italiene.

În Biserica Neagră se mai păstrează trei canate cu cinci tablouri de la altarul din Feldioara (sfârsitul sec. al XV-lea), unul din cele mai valoroase altare poliptice în stilul goticului târziu din Transilvania. Actualul altar în stil neogotic al Bisericii Negre a fost construit în anul 1866. Pe peretele frontal al navei laterale din nord se află o pictură din ulei pe pânză a pictorului braşovean Hans Eder (1883-1955), reprezentând nunta din Cana (1932). Amvonul a fost realizat în 1696, în stil baroc. Pe stâlpul din faţa amvonului se află în relief stema oraşului Braşov – coroana pe un trunchi de copac cu rădăcini – deasupra, stema lui Matei Corvin. Stranele cele mai vechi din navele laterale datează din anul 1696, altele din prima jumătate a sec. al XVIII-lea, prezentând o frumoasă ornamentaţie în stil baroc, sculptată în lemn. Picturile pe lemn de pe stranele fostelor bresle de meşteşugari prezintă motive folcloristice interesante. Stranele neogotice din cor datează din anul 1866, iar băncile din stejar cu spetezele mobile din nava centrală au fost montate în anul 1937. În spaţiile laterale ale antreului dinspre vest au fost zidite pietre funerare ale unor personalităţi braşovene din secolele XVI-XVIII. Aceste pietre acopereau odinioară mormintele din interiorul bisericii şi au fost scoase cu ocazia ridicării altarului neogotic (1866) şi a construirii instalaţiei de încălzire cu aer cald (1937).

Orga Bisericii Negre – una din cele mai mari din sud-estul Europei – este renumită pentru sonoritatea ei de o rară frumuseţe. Cu circa 400 de tuburi, a fost construită între anii 1836-1839 de către constructorul de orgi Buchholz din Berlin. În ultimele decenii, în lunile de vară sunt organizate stagiuni de concerte cu muzică de orgă, realizându-se şi înregistrări. În anul 1924, a fost extinsă galeria din faţa orgii, pentru a permite susţinerea unor concerte mari de muzică sacră cu participarea corului bisericii.

Un tezaur deosebit de valoros al Bisericii Negre, este constituit de covoarele anatolice din secolele XVII-XVIII, care în ansamblul lor reprezintă una din cele mai bogate colecţii de covoare anatolice din Europa. Covoarele din regiunile Brussa, Usak şi Ghiordes din Asia Mică, renumite centre ale artei confecţionării covoarelor, au fost donate bisericii de către breslele meşteşugarilor din oraş, de către negustori şi alţi cetăţeni ai oraşului. Diversitatea motivelor şi culorile strălucitoare, conferă interiorului bisericii un farmec aparte.

http://enciclopediaromaniei.ro


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.