Timp Liber

Artă tradiţională la Expoziţia Naţională de Meşteşuguri Tradiţionale a şcolilor Populare de Artă “Pavel Terţiu”

Mihaela Vlădescu
10 dec 2017 2552 vizualizări

Aceasta a avut loc sâmbătă la Galeriile de Artă din FocşaniConsiliul Judeţean Vrancea şi Centrul Cultural Vrancea - Secţia Şcoala Populară de Artă Focşani au organizat sâmbătă, în parteneriat cu Muzeul Vrancei şi Ansamblul „Ţara Vrancei”, a XI-a ediţie a ,,Expoziţiei Naţionale de Meşteşuguri Tradiţionale a şcolilor Populare de Artă’’

Evenimentul a fost gândit ca o competiţie artistică ce-şi propune să descopere şi să promoveze valoarea şi frumuseţea artei populare tradiţionale, tinere talente. “Încercând a interpreta şi celebra trecutul într-un context al prezentului şi al viitorului, conservarea şi promovarea tradiţiilor populare devine un obiectiv important. De asemenea, încercăm să arătăm comunităţii un posibil model uman de urmat, să dezvoltăm gustul şi sensibilitatea estetică în rândurile comunităţii locale şi naţionale”, au precizat organizatorii. Evenimentul s-a desfăşurat pe secţiuni: Măşti populare, Crestături populare, Dogarie mică, Instrumente populare,Ţesături Populare-scoarţe, Ţesături populare-ştergare, Ouă încondeiate, Icoane tradiţionale. Expoziţia a fost vernisată în incinta Galeriilor de Artă din Focşani, unde juriul a primit şi  stabilit şi premiile ediţiei. Acestea sunt: la secţiunea Măşti populare – premiul I clasa Măşti populare condusă de Şerban Terţiu, Nereju, premiul al II-lea – Andrieş Catană din Botoşani, iar premiul al III-lea – clasa Măşti populare Nereju  (măşti în lemn). La secţiunea Crestături populare – premiul I clasa sculptură populară din Nereju, condusă de Tudoriţa Lupaşc, premiul al II-lea – Ionela Popescu din Botoşani, iar premiul al III-lea – clasa obiecte de cult din Nereju, condusă de Pavel Lupaşc. A fost acordată menţiune pentru Ioana Pâslaru din Piteşti şi Andrea Costrea din Alba. La secţiunea Dogarie mică premiul I a fost câştigat de clasa dogărie din Nereju, condusă de Tudoriţa Lupaşc, iar premiile al II-lea şi al III-lea de Gheorghe Beleu din Alba. Clasa dogărie mică din Nereju a primit menţiune. La secţiunea Instrumente populare premiul I – clasa instrumente populare din Nereju, condusă de Pavel Lupaşc, premiul al II-lea – clasa buciume, condusă de Manole Enache, premiul al III-lea – Andrei Iana din Piteşti, iar menţiune – Aurel Mocan din Alba. Secţiunea Ţesături Populare-scoarţe a fost câştigată de clasa ţesături populare din Jitia, condusă de Florea Ţăpor. Premiul al II-lea i-a fost acordat clasei ţesături populare din Bârseşti, condusă de Aneta Huşcă, iar premiul al III-lea Ţicăi Geană din Soveja. Florin Hăhâră din Alb a obţinut două menţiuni pentru două lucrări distincte. La secţiunea Ţesături populare-ştergare, clasa externă din Nereju, condusă de Lenuţa Terţiu, a obţinut premiul I, Maricica Mărăşteanu din Câmpuri – premiul al II-lea, Maria Păcurar din Alba – premiul al III-lea, iar menţiune Mihaela Dăscălescu din Botoşani. La secţiunea Ouă încondeiate au fost acordate două premii astfel: premiul I Adelina Biliuţă din Botoşani, iar premiul al II-lea Ana Maria Matei. Tot două premii au fost acordate şi la secţiunea Icoane tradiţionale: Ana Brânzilă din Iaşi – premiul I şi Mircela Tofan din Botoşani premiul al II-lea. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.