Timp Liber

În curând va începe o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Ușoară ”Florentin Delmar”

Ziarul de Vrancea
30 oct 2017 1063 vizualizări

Ediția a 42-a a Festivalului Național de Muzică Ușoară ”Florentin Delmar” va avea loc în perioada 9-10 noiembrie 2017 la Sala Mare a Ateneului Popular ”Mr. Gh. Pastia”.

În cadrul evenimentului se anunță și două recitaluri extraordinare ale unor vedete pop. Pe scena Ateneului vor evolua Gabriel Cotabiță, joi 9 noiembrie 2017, și Paula Selling, vineri 10 noiembrie. Organizatorii mai anunță că pentru Concursul de interpretare, premiile totale sunt în valoare de 20.500 lei. Juriul Concursului de interpretare ”Florentin Delmar” va fi prezidat de compozitorul Horia Moculescu care, din acest an, este și Cetătean de onoare al Municipiului Focșani.

Festivalul poartă numele compozitorului focşănean FLORENTIN DELMAR, pe numele său adevărat Florian Milea. Festivalul ia fiinţă în anul 1973, sub oblăduirea „Casei de Cultură” a municipiului şi primeşte o titulatură specifică perioadei: „Să Cânte Tinereţea” – titlu pe care şi-l păstrează până în 1990. Prima ediţie adună vocile cele mai bune din judeţ, iar juriul format din secretari de partid din întreprinderi şi preşedinţi ai comitetelor de sindicat este prezidat de compozitorul Aurel Giroveanu. La iniţiativa lui Horia Moculescu, în anul 1991, festivalul îşi schimbă denumirea în ”Florentin Delmar”. Dintre obiectivele festivalului se numără derularea unei competiţii naţionale de nivel profesionist, atragerea artiştilor-concurenţi spre muzica uşoară românească, promovarea creaţiei compozitorului focşănean în rândurile concurenţilor şi a artiştilor consacraţi, realizarea unei sărbători a muzicii uşoare româneşti tradiţionale. Serile de festival constau în concursul de interpretare şi recitaluri ale unor vedete din muzica uşoară românească.

Biletele au fost puse în vânzare începând cu data de 23 octombrie, la prețul de 50 lei pe seară sau mai pot fi procurate și sub formă de abonament, pentru ambele seri,  la prețul de 70 lei. (Z.V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.