Timp Liber

Treizeci de concurenţi intră azi în preselecţii la “Delmar”

Ziarul de Vrancea
5 nov 2013 664 vizualizări
Intrarea este liberă la preselecţie pentru cei care doresc să asiste u la a 38-a ediţie a festivalului vor susţine recitaluri Trupa Pact şi Paula Seling

Treizeci de tineri interpreţi de muzică uşoară romanească, dornici de afirmare, intră astăzi în preselecţii le Festivalul “Florentin Delmar” de la Focşani. Astfel, începand cu ora 17,30, toţi concurenţii înscrişi, dintre care şapte vranceni, vor încerca să demonstreze că merită să intre în concurs şi să-şi dorească trofeul concursului. Numai 18 vor urca pe scena festivalului, potrivit organizatorilor, care sunt dispuşi să suplimenteze pană la 20 locurile dacă nivelul concurenţilor este unul ridicat. Preselecţia se va realiza de către compozitorul Viorela Gavrilă şi interpreta Mihaela Mihai, urmand ca festivalul, care va avea loc joi şi vineri, să fie condus de compozitorul şi muzicologul Horia Moculescu. “Intrarea este liberă la preselecţie pentru cei care doresc să asiste la aceasta”, ne-a declarat  directorul Ateneului Popular, Valentin Gheorghiţă, principalul organizator al evenimentului. Spre deosebire de anii precedenţi premiile sunt consistente însumand 13.000 de lei. Caştigătorul Marelui Premiu va intra în posesia sumei de 4.000 de lei, iar al Premiului Special al Juriului, pentru o piesă din repertoriul compozitorului Florentin Delmar, va primi 3.000 de lei. Premiile I, II şi III sunt  în valoare de 2.500, 2.000 respectiv 1.500 lei. Punctul de rezistenţă al celei de-a 38-a ediţii a festivalului îl constituie recitalurile: Trupa Pact, în componenţa căreia sunt Leo Iorga şi Adi Ordean, şi Paula Seling, care va veni la Focşani cu întregul său band. Prezentatoare va fi şi anul acesta actriţa şi vedeta de televiziune Alexandra Velniciuc. Manifestarea are caracter de concurs de interpretare şi este dedicată memoriei compozitorului focşănean Florentin Delmar, pe numele său real Florian Milea (n. 8 aprilie 1917, Focşani - d. 31 martie 1983). Festivalul “Florentin Delmar”, spun organizatorii, a rămas un punct de referinţă pentru tinerii interpreţi care doresc să se afirme pe scena muzicală din ţara noastră, în ciuda concurenţei pe care o fac tot mai mult televiziunile în racolarea tinerelor talente. În ciuda puterii de care se bucură televiziunea, festivalul de muzică uşoară romanească de la Focşani rezistă şi se bucură de participanţi valoroşi, anul trecut caştigătoarea Marelui Premiu, Rodica Tudor, fiind şi caştigătoarea trofeului “Mamaia 2012”. Biletele se găsesc la Ateneul Popular la preţul de 30 de lei - întreg şi 20 de lei redus pentru elevi/studenţi şi pensionari. (Mihaela VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.