Timp Liber

Jitienii sunt în sărbătoare duminică: are loc Festivalul “Poiana Negari”

Ziarul de Vrancea
8 aug 2013 1310 vizualizări
Capul de afiş al evenimentului este tanărul interpret din Republica Moldova, Ion Paladi

Duminică, 11 august, are loc la Jitia a 46 ediţie a Festivalului Folcloric “Poiana Negari”, la care sunt aşteptaţi vrancenii de pe Valea Rîmnicului şi nu numai. Pe scena festivalului vor urca, începand cu ora 12.00, solişti vocali, solişti instrumentişti, grupuri vocale şi grupuri instrumentale din localităţile Năruja, Nereju, Jitia, Dumitreşti şi Vintileasca. Invitaţii spectacolului vor fi ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei” care va încheia festivalul, şi tanărul interpret de muzică populară Ion Paladi din Republica Moldova. Organizatorii locali s-au oprit asupra numelui acestuia, Ion Paladi fiind un interpret tanăr în plină ascensiune. A înregistrat un album cu Orchestra de muzică populară “Lăutarii”, de la Chişinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros, alături de care a susţinut şi numeroase concerte. Recitalul lui Ion Paladi este programat în jurul orei 14.30, după cum ne-au anunţat reprezentanţii Primăriei Jitia. Pe scena festivalului vor evolua şi ansamblurile locale, “Brîul de la Jitia” şi “Chindia”, care vor urca pe scenă înaintea recitalului extraordinar al Ansamblului Folcloric Profesionist „Ţara Vrancei”. Festivalul Folcloric “Poiana Negari” are loc în locaţia cu aceeaşi denumire. Organizatori sunt Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Judeţean pentru Promovarea Culturii Tradiţionale, Artelor şi Meseriilor, Primăria şi Consiliul Local Jitia. Festivalul are drept scop promovarea tradiţiilor populare de pe Valea Ramnicului, însă evenimentul reprezintă o oportunitate şi pentru comercianţi de a-i îmbia pe participanţi cu diferite produse. Evenimentul este un foarte bun prilej şi pentru focşăneni să evadeze pentru cateva ore, locaţia fiind una deosebită: Poiana Negari oferă o privelişte splendidă asupra unei părţi însemnate din Depresiunea Neculele sau “Între Rîmnice”, cum mai este cunoscută. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.