Manuela Hărăbor, destăinuiri artistice la Focşani alături de soţul ei
Cunoscuta actriţă Manuela Hărăbor va urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor „Leopoldina Bălănuţă” din Focşani joi, 20 iunie, de la ora 19,00, într-un spectacol în care îl va avea alături pe soţul său, Rareş Ioan Stoica, actor la Teatrul Nottara. „Aproape totul din viaţa mea” se intitulează spectacolul cu durata de o oră în care cei doi actori vor vorbi despre iubire şi trădare, despre sinceritate şi minciună, curaj şi blazare, acţiune şi laşitate. Este o poveste despre două feluri de oameni: cei care ştiu să pună punct când o relaţie s-a consumat şi ceilalţi care aleg să pună sute de virgule, plângând că nu văd soarele în timp ce ţin ochii închişi. Este de fapt povestea unei femei şi a unui bărbat care s-au iubit candva şi care se reîntâlnesc după şapte ani. Curiozitatea publicului este legată de cuvintele pe care şi le vor adresa cei doi şi de posibilitatea de a reînvia dragostea pierdută... Atmosfera este una cat se poate de romantică, întreţinută de Cătălina şi Robert Băjan care vor dansa pe ritmuri de tango argentinian. Textul şi regia artistică sunt semnate de Chris Simion. Biletele s-au pus în vanzare la agenţia Casei de Cultură a Sindicatelor la preţul de 25 de lei. Dacă vrei să vezi acest spectacol intră pe pagina de Facebook a Ziarului de Vrancea unde poţi caştiga una dintre invitaţiile de două persoane puse la bătaie de organizatori. Şi pentru a vă deschide apetitul, iată cateva dintre replicile din piesă, posibile şi în viaţă:
„În clipa când stai să te gandeşti dacă iubeşti sau nu pe cineva, deja ai încetat să-l mai iubeşti.”
„O să fii fericit când nu o să mai fugi de tine. Când o să te reîmprieteneşti cu tine, când o să te respecţi, când nu o să mai fie nevoie să te minţi, când o să fii liber.”
„Începi să ai ceva cu adevărat, abia în momentul în care nu mai ţii cu încăpăţânare să ai.”
„Unul din trucurile copilăriei este că nu-i nevoie să înţelegi un lucru ca să-l simţi. Când raţiunea devine capabilă să înţeleagă cele întâmplate, rănile din inimă sunt deja prea adânci.”
„Uneori credem că oamenii sunt ca nişte bilete de loterie, că există ca să transforme în realitate iluziile noastre absurde. Degeaba cerem să se întâmple ceva când avem noi chef să se întâmple, că nu se întâmplă. Pierdem o groază de timp luptând să primim ceea ce credem că avem nevoie să primim când de fapt e atât de simplu. Nu primim pentru că în realitate nu avem nevoie de ceea ce cerem. Doar că nu ne dăm seama.”
„Pe fluturi nu trebuie să-i prinzi în mâna, pentru că îi ucizi. Pe fluturi trebuie să îi laşi să zboare, trebuie să îi laşi liberi.”
„Dacă fluturii s-ar îndrăgosti, oare ar simţi oameni în stomac?”