Timp Liber

De ce este exclus judeţul Vrancea din programul “Vacanţa la ţară”

Ziarul de Vrancea
18 apr 2013 2682 vizualizări
Pensiuni din 11 judeţe oferă vacanţe la preţuri între 150 lei şi 250 lei de persoană pană în iunie, cu excepţia perioadei pascale.ANTREC Vrancea nu are nicio pensiune înscrisă în program.“E ca după bombardament. Nu mai vine nimeni. Poate de Paşte să mai mişte”, spune şeful ANTREC.Pensiunile vrancene s-au transformat în proprietăţi private, în fapt lucrandu-se la “negru” atunci cand vreun turist se rătăceşte prin munţii Vrancei

Săptămana aceasta a debutat Programul “Vacanţe la Ţară”, mai devreme cu două săptămani decat de obicei, şi organizat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) România, ce se va derula până pe 15 iunie 2013. Destinatarii programului sunt toate categoriile de turişti, care au şansa să petreacă un sejur în mediul rural, la aer curat, descoperind astfel viaţa satului, tradiţiile, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi pot servi bucate tradiţionale specifice zonei alese. Pachetele de cazare din acest program cuprind sejururi de cinci nopţi/şase zile, iar preţurile variază între 150 lei/persoană la pensiunile de 2 margarete şi 195 lei/persoană la pensiunile de 3 şi 4 margarete. Există în acest program şi o pensiune de cinci margarete din judeţul Braşov care oferă turiştilor pachetul de 5 nopţi cazare în cameră dublă la tariful de 250 lei/ persoană. Ofertele cuprind şi micul dejun în acest preţ. În programul special nu este inclusă însă perioada aferentă Sfintelor Sărbători Pascale: 29 aprilie - 7 mai. Filialele ANTREC participante la acest program de primăvară sunt Argeş, Alba, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Covasna, Gorj, Maramureş, Neamţ şi Sibiu. Lista pensiunilor care participă la acest program, numerele de contact şi adresele lor pot fi consultate pe site-ul www.antrec.ro.

Nicio pensiune din Vrancea nu a fost inclusă în program

Judeţul Vrancea nu are nicio pensiune inclusă în program. Reprezentanţii filialei judeţene a ANTREC spun că proprietarii de pensiuni sunt debusolaţi întrucat turiştii ocolesc judeţul nostru. Drumurile extrem de proaste reprezintă cauza principală a lipsei turiştilor, dar şi pretenţiile exagerate ale unora care doresc confort sporit. “Este un cerc vicios: turiştii preferă alte zone unde pot circula civilizat, pe drumuri unde nu-şi strică maşinile. Dacă nu ai turişti, nu ai nici cu ce să faci îmbunătăţiri şi să sporeşti confortul”, ne-a declarat unul dintre proprietarii de pensiuni de la Lepşa. De altfel, în zonă mulţi şi-au scos pensiunile la vanzare, iar alţii au pus lacătul pe uşă în perioada de iarnă, sperand ca măcar de Paşte să le calce pragul cineva. “E ca după bombardament. Nu mai vine nimeni. Poate de Paşte să mai mişte ceva, dar pănă acum au fost închise toate. Oamenii sunt speriaţi şi de taxe, precum şi de clasificările care se schimbă. Mulţi au vandut, iar proprietarii din Galaţi şi Brăila deschid numai în sezonul cald”, ne-a declarat preşedintele filialei vrancene ANTREC, Vasile Boştiog.

Turismul rural s-a rarefiat

Cele 85 de pensiuni înscrise în filiala ANTREC Vrancea au dus-o prost în ultimii doi ani. Dacă în vara lui 2011 a mai mişcat turismul de sfarşit de săptămană, în vara anului trecut doar ici-colo au mai fost camere închiriate. Criza economică şi-a pus amprenta serios asupra clasei de mijloc, iar mulţi orăşeni preferă să iasă la aer curat cu cortul, o soluţie mult la îndemana celor care sunt mai puţin pretenţioşi. Alte destinaţii sunt ... rudele de la ţară. O bună parte dintre pensiuni s-au transformat în proprietăţi aşa-zis private, proprietarii preferand să lucreze “la negru” în puţinele situaţii în care găsesc doritori de a petrece cateva zile în Munţii Vrancei. Situaţia nu este deloc roz în judeţul nostru, deşi alte zone prosperă de la an la an, chiar şi în plină criză economică. Este cert nevoie de o implicare reală a delor care conduc judeţul în punerea la punct a drumurilor, în primul rand, şi apoi în promovarea  judeţului Vrancea care are ce arăta, natura fiind generoasă în această zonă a ţării, unde şi tradiţiile sunt unice. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 6

Adaugă comentariu
elena, acum 4076 zile, 12 ore, 20 minute, 44 secunde
bai fratilor pai cine sa vina la Vrancea???'intrebatil pe Bostiog responsabil ANTREC pe Vrancea ..
Ulise Grosu, acum 4286 zile, 14 ore, 24 minute, 24 secunde
@naucitului Avand in vedere afirmatia Domniei Voastre, citez : "naucit, esti de multa vreme tinere, fa ceva sa iesi din starea asta", imi este greu sa cred sa cred ca nu ati inteles, ca eu citeste integral
usorG esilU, acum 4286 zile, 10 ore, 55 minute, 15 secunde
Faci tu ce faci Ulise si zici de altii ca o fac pe p.p.o.s.t.u.l., dar tot tu ramai de prost !!! Hai, povesteste-ne si noua, cum e sa fii d.o.b.i.t.o.c. ?
Nicu, acum 4286 zile, 17 ore, 51 minute, 11 secunde
Oare numai de atat suntem in stare ? Aroganta si atacul la persoana descalifica din start opinia afisata de unii. Nu ar fi de preferat sa se vina cu solutii, pareri, proiecte? Situatia din Vrancea o citeste integral
Ulise Grosieru, acum 4286 zile, 18 ore, 58 minute, 22 secunde
Intr-un articol de zilele trecute, Ulise a recunoscut ca prietena lui este criza. Acum se pune intrebarea de ce natura este criza la care se referea Ulise : - de nervi - criza Penelopei ca a ajuns la citeste integral
Ulise Grosu, acum 4286 zile, 22 ore, 49 minute, 37 secunde
Vazand titlul prezentului articol, citez :"De ce este exclus judeţul Vrancea din programul “Vacanţa la ţară”?", am ramas pur si simplu NAUCIT. De unde vine aceasta NAUCIALA ? -De la citeste integral
NAUCITULUI, acum 4286 zile, 19 ore, 43 minute, 8 secunde
naucit, esti de multa vreme tinere, fa ceva sa iesi din starea asta,
naucitule, acum 4286 zile, 17 ore, 7 minute, 9 secunde
de ce va tot dati sfaturi unu la altu?? puneti-va si iesiti in strada... ca in 89... e mai simplu.. nu? dar mai bine sa taceti... ca autoritatile se joaca cu banii stransi de la voi.. voi citeste integral
ANCA, acum 4286 zile, 52 minute, 22 secunde
PAI DE CE NE MAI MIRAM CA SUNTEM IZOLATI? PANA SI IN PAPUA NOUA GUINEE SE SOLICITA MAI DES VOIAJURI! PESTELE DE LA CAP SE STRICA-SITUATIA ACTUALA SE DATOREAZA PROASTELOR ALEGERI FACUTE DE VRANCENI LA citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.