Timp Liber

Şase vranceni luptă pentru trofeul Festivalului “Florentin Delmar”

Ziarul de Vrancea
21 nov 2012 1344 vizualizări
Astăzi începe la Focşani a XXXVII-a ediţie a Festivalul de Muzică Uşoară romanească “Florentin Delmar”. Festivalul de talie naţională aduce pe scena Ateneului Popular “Mr. Gh. Pastia” şi două recitaluri de excepţie

Astfel, în această seară trupa Proconsul va concerta după prestaţia concurenţilor. Maine seară, a doua de festival şi ultima, pe scenă va urca Aurelian Temişan, aflat în turneu alături de formaţia The Funk Society. Nu toţi tinerii artişti care au bătut drumul pană în oraşul de pe Milcov vor intra în concurs, juriul fiind extrem de pretenţios în preselecţiile care au avut loc aseară. Au fost selectaţi şi patru concurenţi din Focşani şi doi din Adjud. Aceştia vor fi împărţiţi în cele două seri de festival. Biletul, care costă 40 lei, merită toţi banii.

Este bine de ştiut că elevii şi pensionarii beneficiază de reducere 50%. Juriul de anul acesta este condus de Horia Moculescu, iar ca membrii sunt Viorel Gavrilă, Ştefan Aftanailă din partea Radio Romania,  Liviu Topală şi Valentin Gheorghiţă din partea Ateneului. Trofeul festivalului este în valoare de 500 euro. (Mihaela VLĂDESCU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Cititor, acum 2131 zile, 16 ore, 43 minute, 55 secunde
Ştefan Naftanailă, nu Aftanailă...
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.