Timp Liber

Amintiri din perioada interbelică, de Zilele comunei Jariştea

Ziarul de Vrancea
25 oct 2012 1575 vizualizări
Comuna Jariştea îşi sărbătoreşte locuitorii, sambătă, 27 octombrie, şi duminică, 28 octombrie, cand sunt programate o serie de activităţi dedicate sătenilor

Sărbătoarea debutează sambăţă, la ora 11,00, cand va fi lansată, la Căminul Cultural „Ion Saragea” din localitate, cartea „Raiul” scrisă de jurnalista Janine Vadislav. Aceasta va fi urmată de prezentarea albumului de fotografii din perioada interbelică „Ipostaze ale trecutului comunei Jariştea şi ale fostei comune Vărsătura”, ce va fi publicat anul viitor, sub îngrijirea colegului nostru Valentin Muscă. Autorităţile locale speră să identifice astfel elevii care apar într-o serie de fotografii din anii 1940 descoperite recent în Arhivele Naţionale ale Romaniei. Cu ocazia zilelor comunei, sambătă, jăreştenii pot vedea aceste fotografii  expuse pe simezele din foyerul Căminului Cultural. Duminică, a doua zi a manifestărilor, este dedicată celor mici, fiind programat un concurs de desene pe asfalt şi unul de biciclete. Tot duminică vor fi premiate şi cuplurile de jăreşteni care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Premii vor mai fi acordate pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură, dar şi pentru societăţile comerciale cu o activitate mai mare de 10 ani pe raza comunei. (M. V.) 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.