Timp Liber

Ajutor pentru Octavian Ursulescu la paranghelia lui “Bachus 2012”

Silvia Vrînceanu
11 oct 2012 81 vizualizări
Inspectoratul Şcolar le-a cerut consilierilor educativi din şcoli să aducă elevi la deschiderea festivalului “Bachus”. Pe langă artiştii romani, pe scenă va urca şi cantăreţul german Lou Bega, cu melodia Mambo №5, însă în program sunt cuprinse şi cateva evenimente dedicate producătorilor de vin şi restaurantelor din Focşani

Sărbătoarea dedicată  viei şi vinului va avea loc în perioada 18 - 21 octombrie 2012, în Piaţa Unirii din Focşani, autorităţile judeţene dand publicităţii ieri programul detaliat al evenimentului. Festivalul Viei şi Vinului “Bachus 2012” este organizat anul acesta cu un buget record: peste 11 miliarde de lei vechi. Deşi Ziarul de Vrancea a solicitat programul manifestărilor de cateva zile, abia ieri acesta ne-a fost transmis, după ce a fost făcut public deja prin alte mijloace agreate de conducerea Consiliului Judeţean, nemulţumită că ziarul nostru îndrăzneşte să întrebe şi cum vor fi cheltuite sumele alocate.

Cu toate că autorităţile judeţene au plătit din bani publici pentru a face reclamă evenimentului în ziarul concurent, Ziarul de Vrancea publică acest program gratuit, în pagina dedicată timpului liber, pentru a veni în întampinarea nevoilor de informare ale cititorilor. Ar fi fost profesionist ca acest program să fie lansat cel puţin într-o conferinţă de presă, la care să fie invitaţi şi jurnalişti din presa centrală sau de la reviste specializate, dedicate vinului. Ediţia din acest an a festivalului se remarcă printr-o serie de activităţi dedicate tinerilor liceeni, cum sunt concursul “Viticultorii năzdrăvani”, în care tinerii sunt invitaţi să care cantităţi cat mai mari de struguri, karaoke sau parada majoretelor. De altfel, Inspectoratul Şcolar Judeţean a şi transmis încă de pe acum liceelor să participe la deschidea manifestărilor cu un număr important de elevi. “Le-a transmis doamna inspector Lidia Dumbravă o adresă consilierilor educativi prin care îi invită să participe la parada liceelor. Nu ştiu ce au înţeles dumnealor”, ne-a declarat inspectorul general al IŞJ, Vasilica Zaharia, în condiţiile în care directorii au perceput invitaţia ca pe o obligaţie politică de a aduce public din şcoli la deschiderea festivalului.

A XX-a ediţie a festivalului mai aduce ca noutate trei prezentatori, nu doar obişnuitul Octavian Ursulescu, ci şi pe Cătălin Măruţă sau Wilmark, care au mai fost la evenimente organizate în Focşani de Consiliul Judeţean. Printre artiştii care vor susţine recitaluri în Piaţa Unirii se află Paula Seling, Gheorghe Gheorghiu, One Beat, HI-Q, Smiley, Andreea Bălan, Anda Adam, Connect-R şi Lou Bega, artistul internaţional care a fost în vogă în urmă cu un deceniu cu melodia Mambo №5. Lou Bega este născut în Munchen şi are origini italiene şi ugandeze. Succesul său se datoreazã unui remake al unei piese instrumentale pentru dans, realizată de Perez Prado în 1949 şi care a devenit „Mambo No. 5”. Aceasta a fost şi piesa care l-a consacrat internaţional, fără ca artistul să mai revină pe scenă cu alte melodii de top. (Silvia VRÎNCEANU)

Iată programul manifestărilor aşa cum l-au transmis organizatorii:

JOI – 18 OCTOMBRIE

ORA 14.00-16.30
Eveniment: Concert tinere talente
Loc desfăşurare: Piaţa Unirii din Municipiul Focşani
ORA 16.00
Eveniment: Concurs “Viticultorii năzdrăvani”
Loc desfăşurare: Piaţa Unirii din Municipiul Focşani
ORA 17.00 – 18.45
Eveniment: Concurs de Karaoke
Loc desfăşurare: Piaţa Unirii din Municipiul Focşani
ORA 18.00 – 19.00
Moment inaugural al celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului - “Caravana lui Bachus” – parada artiştilor cu picioroange, mascote uriaşe,  fachiri, mimi, majorete, meşteri populari

SPECTACOL ARTISTIC

PIAŢA UNIRII DIN FOCŞANI

ORA 19:00
Recital Laura Lavric
ORA 19:40
Recital Gheorghe Gheorghiu
ORA 20:50
Recital Paula Seling
ORA 21:30
Recital extraordinar Mahala Rai Banda
Prezentator: Octavian Ursulescu

VINERI- 19 OCTOMBRIE

ORA 14.00
Eveniment: Debutul celei de-a treia ediţii a Concursului Naţional de Vinuri “Bachus 2012″
Loc desfăşurare: Ateneul Popular  “Maior Gh. Pastia”, Focşani

SPECTACOL ARTISTIC
- PIAŢA UNIRII DIN FOCŞANI -
ORA 16.00
Eveniment: Debutul celei de-a V-a ediţii a Concursul naţional folcloric „Cântece de viţă veche”
ORA 18:00
Recital Mioara Velicu
ORA 18:40
Recital Sore (Lala Band)
Ora 19:20
Show One Beat
ORA 20:20
Recital Lavinia
ORA 21:00
Show One Beat
ORA 21:10
Recital HI-Q
Prezentator : Octavian Ursulescu


SÂMBĂTĂ- 20 OCTOMBRIE
ORA 16:30-17:00
Eveniment : Moment tradiţional cu invitaţi din Grecia
ORA 16:30-18:00
Eveniment: Vin şi gastronomie cu Master Chef  şi Somelieri
ORA 17:00-18:00
Eveniment: Concurs de gastronomie pentru restaurantele din Focşani “Bucătarul de aur al Municipiului Focşani”

SPECTACOL ARTISTIC
- PIAŢA UNIRII DIN FOCŞANI -
ORA 18:00-19:00
Eveniment : Gala concursului “Cântece de viţă veche”
ORA 18:00
Recital Constantin Enceanu
ORA 18:48
Recital Anda Adam
ORA 19:20
Show Wilmark
ORA 20:30
Decernarea premiilor din cadrul Concursului Naţional de Vinuri „Bachus 2012”
ORA 20:20
Recital Andreea Balan
ORA 21:20
Show Wilmark
ORA 21:30
Recital Smiley
Prezentator: Willmark

DUMINICĂ- 21 OCTOMBRIE

 SPECTACOL ARTISTIC
- PIAŢA UNIRII DIN FOCŞANI -
ORA 17:00
Recital Ţara Vrancei
ORA 18:00
Recital Aurora şi Sandel Mihai
ORA 18:40
Recital Andra
ORA 19:20
Recital Connect-R
ORA 20:00
Recital Corina
ORA 21:00
Recital extraordinar Lou Bega

ORELE 22:15-22:30
Spectacol laser, muzica şi artificii
Prezentator: Cătălin Măruţă



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.