Timp Liber

Ripperzii din Odobeşti au intrat în preselecţia televizată

Valentin Muscă
21 sep 2012 10119 vizualizări
Dansatorii din Odobeşti au mai făcut un pas către faza superioară a preselecţiei pentru concursul ”Românii au talent”, trecând de preselecţia generală, la care au participat sute de concurenţi

Membrii formaţiilor Ripperz Crew şi Ripperz Junior au reuşit să convingă juriul şi au ajuns în faza preselecţiei televizate. De acum înainte soarta lor stă în mâinile celor 3 membrii ai juriului: Andi Moisescu, Andra şi Mihai Petre. După ce au trecut şi de faza interviurilor, cei 8 dansatori din Odobeşti participă în acest sfârşit de săptămână la filmări, pentru realizarea videoclipurilor necesare etapei televizate a concursului. Bref, sutele de ore de antrenament şi dans au adus rezultate, iar visul generaţiei lor poate deveni realitate. Să fim alături de aceşti copii ai generaţiei «pro» şi la timpul potrivit să-i votăm pentru ca dorinţa lor să se împlinească! Vă ţinem pumnii, generaţie de provocatori inocenţi, cu iPhone şi body piercing, iar faptul că de 6 ani vă tociţi coatele şi genunchii pe scenă arată că voi puteţi schimba lumea, în bine ! (V. M.)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
justaguy, acum 4224 zile, 21 ore, 23 minute, 31 secunde
Generatia Iphone dar nu prea cunosc bboy cu Iphone, de obicei avem telefoane pe care daca le scapam din buzunar nu prea ne pare rau de ele daca ma intelegi ce zic :)
Bboy RAFO, acum 4225 zile, 17 ore, 35 minute, 40 secunde
Cam aiurea a sunat aia cu generatia Iphone si body-piercing dar important e ca s-au calificat !!! Cei 120.000E va asteapta ;)
Melania, acum 4225 zile, 21 ore, 41 minute, 55 secunde
Felicitari baieti! Felicitarile sunt pe merit, iar voi ati dovedit inca o data ca puteti ajunge acolo unde va doriti. Trebuie sa profitati din plin de aceasta sansa! Mult succes in etapa urmatoare! citeste integral
Dan Trofin, acum 4225 zile, 22 ore, 42 minute, 18 secunde
bravo lor, ne fac cinste ! i-am promovat si ii sustin pentru efortul si talentul de care dau dovada ! succes ;)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.