Timp Liber

Concursul „Miss Vaca”, anulat din cauza lipsei fondurilor

Ziarul de Vrancea
6 sep 2012 2233 vizualizări
Targul Tradiţional de Animale de la Tichiriş îşi pierde una dintre atracţiile principale: concursul Miss Vaca. Ajuns la a XII-a ediţie, targul va avea loc şi anul acesta pe 14 septembrie, dar va consta, potrivit edilului comunei Vidra, doar într-un schimb de produse între locuitorii Vrancei.

„Au fost XI ediţii, iar anul acest ar fi a XII-a. Din păcate instituţiile care în anii trecuţi sprijineau desfăşurarea acestui targ încet-încet s-au retras”, ne-a declarat primarul din Vidra, Nică Micu. Prima instituţie care nu s-a mai implicat financiar în organizarea concursului este Direcţia Agricolă, anul trecut targul fiind sprijinit financiar doar de Primăria Vidra, Consiliul Judeţean şi Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Mioriţa. Cum nici aceastea nu s-au mai implicat financair în organizare, Primăria Vidra a decis să nu se mai organizeze competiţia dedicată celor mai valoroase animale din zonă. „Lipsa fondurilor ne determină să renunţăm la acest concurs, iar targul să fie aşa cum sunt toate targurile din comuna noastră de peste an”, ne-a declarat primarul Nică Micu. Anul trecut participanţii la Targul Tradiţional de Animale de la Tichiriş au putut admira exemplare cum ar fi Ţigaia cu cap negru, un berbec din rasa Hampshire sau doi viţei din rasele Charolais şi Albastru Belgian. Titlul de „Miss Vaca” a fost caştigat anul trecut de o Bălţată Romanească. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.