Timp Liber

Vrancenii prind gustul croazierelor şi destinaţiilor exotice

Ziarul de Vrancea
9 aug 2012 1132 vizualizări
Vrancenii au avut preferinţe exotice anul acesta pentru petrecerea concediului u la fel de solicitate sunt în această vară şi croazierele care tind să devină o modă u şi programele culturale au destui adepţi

Vara lui 2012 este una a extremelor în ceea ce priveşte locaţiile de petrecere a vacanţelor de către vranceni. Agenţiile de turism au înregistrat creşteri importante de cereri pentru petrecerea vacanţelor pe litoralul romanesc. „Am înregistrat cu 20-25% mai multe cereri faţă de anul trecut pentru litoralul romanesc, iar de departe cea mai solicitată staţiune este Mamaia”, ne-a declarat Dragoş Horhocea, office manager la Agenţia „AgeTur” Focşani. „Foarte multe sejururi am vandut anul acesta pentru litoralul romanesc, oamenii orientandu-se către acesta, mai ales că am avut şi o vară cu vreme favorabilă. Şi la noi cele mai multe solicitări au fost pentru Mamaia”, ne-a declarat şi Cristina Chelmuş de la Agenţia „Paralela 45”. Un sejur de 5 nopţi cazare, cu mic dejun inclus, costă, la un hotel de 3 stele, la Mamaia, pentru o persoană 700 lei, însă unele hoteluri practică şi reduceri de 15% pentru cei care cumpără biletul cu cel puţin 15 zile în avans.


Clasica destinaţie Grecia pierde teren 


Printre favoritele externe vara aceasta conduc Spania, cu destinaţiile Costa Brava, unde un sejur de 7 nopţi cazare costă de la 350 euro, inclusiv biletul de avion inclus, Tenerife şi Mallorca, dar la fel de solicitate au rămas şi Turcia sau Bulgaria. Vrancenii par să se reorienteze în ceea ce priveşte Grecia, unde numărul vrancenilor plecaţi în această ţară pentru a-şi petrece vacanţa a scăzut comparativ cu anul trecut. Turiştii au prins gustul plecărilor în grup în concediu unde înregistrează şi reduceri importante de preţ. „Un salt spectaculos a fost înregistrat în ceea ce priveşte programele exotice, agenţia noastră avand numeroase solicitări pentru Republica Dominicană, chiar grupuri. Primul grup a plecat în luna iunie şi avem plecări în septembrie, octombrie şi chiar o plecare pe 6 decembrie”, ne-a declarat Dragoş Horhocea de la „AgeTur” Focşani. Un sejur în această ţară porneşte de la 920 euro cu zbor din Romania, cu taxe incluse, la hotel de 5 stele. Croazierele sunt şi ele tot mai solicitate de vranceni, mai ales cele pe Marea Mediterană, Marea Baltică şi Marea Caraibelor. La vranceni încep să prindă şi aşa-numitele city-break-uri, acele programe culturale organizate în diferite ţări, pentru un week-end. „În primăvară şi în vară, pană acum, au mers destul de bine aceste city-break-uri şi chiar am  avut de curand un grup care a mers la Budapesta”, ne-a mai declarat Dragoş Horhocea. (Mihaela VLĂDESCU)


Cateva oferte


La Mallorca, un sejur de două persoane 7 nopţi costă în această perioadă 1.700 euro la Hotelul Playa Golf de 4 stele. Este localizat pe plajă, aproape de centrul Staţiunii Playa de Palma, ca facilităţi: restaurant, bar, 4 piscine, sala de fitnes, baie turcească. În Croaţia, la Dubrovnik, la Hotelul Tirena de 3 stele, situat pe coasta peninsulei Babik Kuk, un sejur de 7 nopţi cazare costă 615 euro de persoană. Pentru Greciala Tyhassos, la Hotelul Louloudis de 3 stele, locul în camera dublă standard este de 50 euro pe noapte. Hotelul este situat la 50 m de plaja Pachis şi la 100 m de pitorescul golfuleţ Glifoneri. Cat priveşte Bulgaria, aici preţul la Hotelul Berlin Golden Beach, de 4 stele, unul dintre cele mai solicitate din staţiunea Balchik, este de 70 euro locul în camera dublă. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.