Ziua Eroilor marcată la monumentele eroilor importante din judeţ
Oficialităţile au pregătit pentru ziua de 6 august ceremonii în memoria ostaşilor din primul război mondial la Mărăşeşti, Tişiţa şi Soveja. Startul manifestărilor va fi dat la Soveja, unde între orele 12.00 şi 13.00 va avea loc un serviciu religios de comemorare, alocuţiuni ale invitaţilor şi depuneri de coroane. Invitaţii care vor veni la Mausoleul de la Mărăşeşti se vor opri mai întai la Monumentul Vitoriei de la Tişiţa, de la 15.00 la 15.30, pentru o scurtă ceremonie de depunere de coroane. Punctul central al manifestărilor va fi la Mărăşeşti, între 16.00 şi 17.00. Festivitatea va începe cu oficierea serviciului religios de comemorare al eroilor neamului, după care va continua cu alocuţiuni ale oficialităţilor, depunerea de coroane şi defilarea gărzii de onoare. Pană acum la manifestări nu şi-a anunţat prezenţa politicieni din conducerea ţării, însă cu siguranţă nu vor lipsi reprezentanţi ai Guvernului şi ai conducerii Armatei, aşa cum s-a întamplat în fiecare an.
Maraton în cinstea eroilor
Pentru al doilea an consecutiv, în cinstea eroilor neamului, pe 6 august se va desfăşura maratonul „Pe aici nu se trece”, organizat de Asociaţia Romană pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, structura centrală şi ARPIA, filiala Focşani în parteneriat cu Ro Club Maraton şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Vrancea. Maratonul se desfăşoară între localităţile Mărăşti şi Mărăşeşti, pe un itinerariu ce include locuri în care ostaşii Armatei Române au purtat crancene bătălii în Primul Război Mondial, pentru apărarea gliei străbune, pe o distanţă de 46 km. Startul se va da la ora 06.00 dimineaţa din faţa Mausoleului Mărăşti, iar traseul va continua prin faţa Monumentului Francez din Varniţa, Monumentul închinat memoriei Ecaterinei Teodoroiu din Străoane şi Monumentul Eroilor din Panciu. Maratoniştii vor continua alergarea la Monumentul de la Tişiţa şi vor trece linia de sosire la Mausoleul Mărăşeşti. Organizatorii vor stabili puncte de hidratare pe traseu. La start erau înscrişi pană ieri 29 de participanţi, printre care şi Hiroko Ogawa, o niponă de 52 de ani care a alergat pană acum la 88 de maratoane din lume. (M. BOICU, M. VLĂDESCU)