Timp Liber

”O săptămînă la munte” şi ”Delta pentru toţi”, la preţ redus

Mihaela Beșleagă
24 nov 2011 871 vizualizări
Pentru un sejur la munte veţi plăti între 160 lei şi 360 lei/persoană, iar în Deltă vacanţa vă costă între 350 lei şi 500 lei

Pentru aceia dintre voi care nu aţi mers în vacanţă în acest an, timpul nu este pierdut. Pînă pe 16 decembrie puteţi profita de o săptămînă de vacanţă la munte, cu are curat şi privelişti de vis, la preţuri mai mici decît în sezon şi poate veţi avea noroc şi de ceva fulgi de nea. Totul în cadrul programului turistic ”O săptămînă la munte”, prin care puteţi beneficia de cinci nopţi de cazare într-o staţiune de munte, la preţuri ceva mai mici. Astfel, la un hotel de două stele sejurul costă 161 lei/persoană, la trei stele 258 lei/persoană, ajungînd să coste la patru stele 359 lei/persoană, fără masă inclusă însă. ”Biletul de vacanţă poate fi cumpărat numai cu plata integrală, prin intermediul agenţiilor de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT)din ţară. Orice modificare a rezervării anulează reducerea”, transmit reprezentanţii ANAT. Cele mai multe structuri turistice participante la program sînt din judeţele Prahova şi Braşov, la Azuga, Buşteni, Predeal, Poiana Braşov, Sinaia. Dar puteţi merge în vacanţă şi în zona Bucovinei sau pe Valea Oltului, la Arieşeni, Gura Humorului, Moeciu sau Sibiu. Prima ediţie a programului ”O săptămînă la munte” a avut loc în toamna anului 2008, de cînd preţurile au rămas neschimbate. Un alt program turistic de care puteţi profita pînă la sfîrşitul lunii noiembrie este ”Delta Dunării pentru toţi”, aflat la prima ediţie. Pentru cinci nopţi de cazare în Delta Dunării pînă pe 30 noiembrie veţi plăti 350 lei/persoană la un hotel de două stele, 400 lei la trei stele, 450 lei la patru stele şi 500 lei la cinci stele, fără mic dejun. Biletele de vacanţă pot fi cumpărate, de asemenea, numai cu plata integrală, de la agenţiile de turism membre ANAT din ţară. (Mihaela BEşLEAGă)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.