Timp Liber

Azi începe Festivalul tulburelului: „Bachus” „sparge” aproape 200.000 de euro în acest week-end

Mihaela Beșleagă
29 sep 2011 2212 vizualizări
Timp de trei zile, focşănenii petrec în Piaţa Unirii la a 19-a ediţie a Festivalului „Bachus” u licitaţia de vinuri vechi, concursul naţional de vinuri, Miss Podgoreanca, lecţia de gastronomie şi degustare în aer liber şi concursul naţional folcloric “Cîntece de viţă veche” sînt atracţiile acestei ediţii u Ambasadorul Macedoniei la Bucureşti, dar şi alţi invitaţi din Coreea de Sud, Suedia, Franţa, Italia, Austria sau Ucraina sînt aşteptaţi să guste din vinul Vrancei u pe scena din Piaţa Unirii vor cînta Ruslana şi Andra

Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus”, ediţia a 19-a, începe astăzi la Focşani şi va continua pînă duminică, 2 octombrie. Caracterizat drept unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Romania, festivalul din acest an doreşte să promoveze judeţul Vrancea, cea mai mare podgorie din ţară, dar şi vinurile podgorenilor vrînceni. Timp de trei zile, focşănenii, dar şi invitaţi de peste hotare vor putea participa la numeroase evenimente culturale, artistice sau gastronomice, dar care vor pune în valoare şi cel mai preţios produs al viilor pîrguite: vinul. Evenimentele din aceste zile vor avea loc în mai multe locaţii din oraş, printre care Piaţa Unirii şi Piaţa Teatrului.  La Ateneul Popular, proaspăt renovat, cele mai vechi şi nobile vinuri din mai multe podgorii ale Vrancei vor fi scoase sîmbătă la licitaţie. Astăzi, la Hotelul Unirea va avea loc concursul naţional de vinuri “Bachus 2011”, dar şi expoziţii ale celor mai mari podgorii din România. La concursul naţional de vinuri, patronat de Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România, vor intra în competiţia naţională 137 de probe de vin din podgoriile din Vrancea, Iaşi, Jidvei şi Recaş. De asemenea, focşănenii sînt invitaţi astăzi la o lecţie de gastronomie şi degustare în aer liber, în Piaţa Teatrului, cu Vlăduţ de la Neatza cu Răzvan şi Dani, iar bucătari faimoşi vor concura la concursul “Bucătarul de Aur”. Şi folclorul este la mare preţuire, prin concursul naţional folcloric “Cîntece de viţă veche”, care începe la „Balada” în această dimineaţă. Cele mai frumoase fete din judeţ se vor întrece sîmbătă în concursul Miss Podgoreanca, unde au rămas în finală 15 finaliste, care au trecut de preselecţie. În cele trei seri de festival scena din Piaţa Unirii va primi artişti. Vedeta Festivalului este Ruslana, cîştigătoarea “Eurovision 2004”, care promite un show de excepţie. Pe scenă vor mai urca Andra, Compact, Puya, şi Connect-R, Nicolae Furdui-Iancu şi Laura Lavric. Focşănenii se pot înscrie şi la un concurs de karaoke, dar pot admira şi un spectacol de lumină şi foc, dar şi parada somelierilor. În parcarea din faţa Casei de Cultură va fi amenajat tîrgul meşteşugarilor, iar pe bulevard va fi locaţia pentru un parc de distracţii.


Ambasadorul Macedoniei gustă vinurile de Vrancea


Printre participanţii de seamă la Festivalul Viei şi Vinului din Focşani se numără E.S. Ljupco Arsovski, Ambasadorul Macedoniei la Bucureşti, Tomas Dahlman, directorul general al Ministerului Agriculturii din Suedia, dar şi alţi invitaţi din Belarus, Franţa, Italia, Austria sau Ucraina. De asemenea, la Focşani vor fi prezenţi şi doi oameni de afaceri din Coreea de Sud, dar şi un importator de vinuri din Kazahstan şi trei delegaţii din Republica Moldova. Totodată, din România şi-a anunţat prezenţa patronul Restaurantului Cireşica din Neptun, dar şi alţi oameni de afaceri, proprietari de magazine, restaurante sau hoteluri.  Şi membrii Organizaţiei Somelierilor din România şi-au anunţat prezenţa la „Bachus 2011”, care vor avea amenajat, în Piaţa Unirii, un spaţiu de degustare, unde vor explica vizitatorilor calităţile vinurilor din Vrancea. Somelierii vor desfăşura şi o mică paradă, iar la deschiderea oficială a Festivalului, care va avea loc pe scena din Piaţa Unirii, de la ora 19.00, se vor executa sabrări – decapitarea sticlelor cu sabia de somelier – de şampanie. Organizatorul Festivalului, Consiliul Judeţean Vrancea, a alocat pentru organizarea acestui eveniment suma record de 186.000 euro, justificată prin marea desfăşurare de resurse umane şi financiare. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


Programul „Bachus 2011”


Vineri, 30 septembrie
-    10.00-18.00: Concurs Naţional Folcloric ”Cîntece de viţă veche”, la Ateneul Popular “Mr. Gh. Pastia”
-    09.00-18.00: Concurs  Naţional de Vinuri „Bachus 2011”, la Restaurant „Unirea” 
-    17.00-18.00: Prezentare vinuri din Regiunea viticolă Roero, Italia, la Galeriile de Artă
-    16.00-16.30: Lansarea volumului “Din poezia vinului”, autor Valentin Talpalanu, la Teatrul “Mr. Gh. Pastia”
-    17.00-18.00: Lecţie de gastronomie şi degustare cu Vlăduţ de la Neatza cu Răzvan şi Dani; Concursul “Bucătarul de Aur”, în Piaţa Teatrului
-    17.00 – 19.00: Spectacol folcloric internaţional, în Piaţa Unirii
-    19.30-19.45: Spectacol de lumină şi foc cu Hypnosis, în Piaţa Unirii
-    19.00-20.00: Deschiderea Festivalului “Bachus 2011” pe scena din Piaţa Unirii
-    20.05-20.40: Recital Nicolae Furdui-Iancu şi “Crai Nou”
-    20.40-21.20: Recital Andra
-    21.20-22.10: Recital Ruslana – cîştigătoarea “Eurovision 2004”
-    22.10-22.30: Lasere&Show Pirotehnic
Sîmbătă, 1 octombrie
- 17.00-19.00: Concurs de karaoke în Piaţa Teatrului
- 18.00-19.00: Licitaţie de vinuri vechi, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”
- 19.30-21.00: Miss Podgoreanca, în Piaţa Teatrului
- 17.00-19.00: Spectacol de gală Concurs Naţional Folcloric ”Cîntece de viţă veche”, în Piaţa Unirii
- 19.00-19.40: Recital Laura Lavric, pe scena din Piaţa Unirii
- 19.40-20.10: Recital George Rotaru
- 20.10-20.50: Recital Alessia
- 20.50-21.30: Recital DJ Sava&Andreea
- 21.30-22.30: Recital Compact
Duminică, 2 octombrie
-    17.00-18.00: Recital Ansamblul Folcloric “Ţara Vrancei”, în Piaţa Unirii
-    18.00-18.20: Bisky&K-Flow
-    18.20-19.00: Hora
-    19.00-19.40: Recital Anka (ex. Asia)
-    19.40-20.20: Deepside DJ
-    20.20-21.00: Puya
-    21.00-22.00: Connect-R



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.