Timp Liber

Mircea Vintilă cîntă la Festivalul „Focul Viu”, ediţia a IV-a

Mihaela Beșleagă
8 sep 2011 2767 vizualizări
Vineri, 16 septembrie, Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” va fi gazda festivalului, care se doreşte a fi o ediţie filantropică

Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă „Focul Viu” organizează vineri, 16 septembrie, începînd de la ora 18.00, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia” din Focşani, cea de-a patra ediţie a Festivalului „Focul Viu”. Iubitorii muntelui, dar şi ai muzicii folk vor avea surpriza de a-l asculta pe consacratul Mircea Vintilă, dar şi pe mai tinerii interpreţi Iulia Em şi Tituş Constantin. „Avem patru invitaţi pentru o ediţie specială a festivalului: o ediţie filantropică de această dată. Invitatul special al serii, o voce îndrăgită a folkului romanesc: Mircea Vintilă. Surpriza acestei ediţii este exploratorul roman David Neacşu. Iulia Em & Titus Constantin (folk - rock - blues - jazz), iubitori de munte şi de artă, dar mai ales prieteni ne vor delecta cu cîntece fără pereche”, anunţă organizatorii de la ADD Focul Viu. Preţul unui bilet de intrare la spectacol este de 10 lei, iar fondurile astfel strînse vor ajuta la organizarea curăţeniei naţionale dintr-o singură zi, 24 septembrie, în cadrul campaniei „Let’s do it, Romania!”. Biletele pot fi procurate de marţi pînă joi la casa de bilete a Teatrului, între orele 17.00-19.00 sau înaintea spectacolului, dar şi la numerele de telefon 0765/560.285, 0745/347.676. (Mihaela BEŞLEAGĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.