Timp Liber

Excursie la hrubele invaluite de istorie de la Odobesti si Panciu

Mihaela Beșleagă
31 iul 2009 8691 vizualizări
Beciurile si cramele din zona viticola a judetului sint o atractie mai ales pentru turistii straini, atit europeni cit si asiatici, care trec spre manastirile din norul Moldovei u la Odobesti, orasul viilor Domnesti , vinul este pastrat in beciuri construite inca din vremea lui Stefan cel Mare u in toamna se va lansa un ghid cu toate cramele si beciurile de la Odobesti u la Panciu, hrubele se afla in administrarea Veritas SA, iar intrarea costa 1 euro

Pentru acest sfirsit de saptamina va propunem o incursiune inedita in zona viticola a Vrancei, la cramele si hrubele incarcate de istorie, pentru a vizita colectiile de vinuri invechite de vreme, dar si pentru a degusta licoarea bahica. Cele mai multe astfel de obiective sint concentrate in podgoriile Odobesti si Panciu, renumite si pe plan international pentru vinurile lor. Odobestiul, care are de curind si un brand, "Orasul viilor Domnesti", este inca orasul cu cele mai multe crame si beciuri din Romania si poate din tot sud-estul Europei. Aici, vinul este pastrat in beciuri domnesti, construite inca din vremea lui Stefan cel Mare si renovate in timpul domniei familiei Sturza, intre anii 1834-1839. Primele mentiuni scrise sint din secolul XVI cind domnitorul Petru Schiopu ii intarea lui Bucium, mare vornic al Tarii de Jos, stapinire pe viile din zona. La Depozitul Vincon SA de la Odobesti, Beciul Domnesc, care dateaza din 1839, vinul cunoaste adevarata valoare si ii este recunoscuta puterea. Mii de sticle de valoare din vinoteca profesionala sint pastrate in galerii subterane monumente istorice trecute si in Charta Unesco, iar recordul il detine o sticla de Merlot din anul 1949. Acesta este singurul edificiu creat in piatra ponce, are o lungime de 62 de metri si o adincime de 13,4 metri. Galeriile ascund 100.000 de sticle care formeaza o vinoteca profesionala, care nu este inca deschisa publicului larg. Totusi, compania Vincon poate oferi tururi cunoscatorilor in urma unor programari. Vinurile sint pastrate 3-4 ani in budane de stejar si apoi imbuteliate. Din centrul Odobestiului, galeriile subterane se ramifica in toate directiile: beciurile Bahamat, Gutulescu, Gaicu, Giurescu, Losner, Zarimba. In Dealul Odobestilor este faimosul beci al generalului Rascu, numit Crama Tenuta, detinut in prezent de investitorul italian Patricio Musconi. Aici exista, in mijlocul viei, o linie de imbuteliere moderna, dar si galerii subterane, in apropierea Garii. Crama, care a apartinut in anii 30 generalului Rascu, poate fi vizitata in fiecare zi, un oenolog fiind la dispozitia turistilor pentru explicarea procesului de fabricatie si a istoriei cramei. Autoritatile locale vor sa lanseze in toamna un ghid, in cadrul promovarii brandului orasului. "In luna octombrie va fi lansat un ghid al cramelor si beciurilor din Odobesti, unde vor fi mentionate adresa proprietarilor, soiurile detinute, numarul de contact, astfel incit turistii sa stie unde sa mearga", a spus Florin Vetrescu, viceprimarul orasului Odobesti. Aici sint 10 crame si cinci beciuri mai importante. Anul acesta, printre turistii care au vizitat cramele din orasul dintre vii s-au numarat si francezi de la Bordeaux si spanioli din Malaga, doua zone renumite pe plan modial pentru vinurile de calitate.

Hrubele lui Burebista

La Panciu, galeriile subterane au o istorie tumultoasa, de peste 2.000 de ani. Legendele locale spun chiar ca aici ar fi fost capitala vechii Tracii, de pe vremea lui Burebista. In primul razboi mondial, hrubele au fost folosite de localnici ca adapost pentru munitie, insa au fost bombardate si acoperite de pamint pina in 1953. In 1987, Nicolae Ceausescu a crezut ca acestea fac legatura cu Transilvania si a dat ordin sa fie descoperite in intregime. Astazi, galeriile adapostesc aurul viilor vrincene, vinul nobil si sampania. Hrubele de la Panciu, aflate astazi in proprietatea SC Veritas SA, vazute de sus, formeaza un postament in continuarea caruia apare o cruce. In zilele noastre, galeriile adapostesc peste 100.000 de sticle de sampanie de la Veritas si au devenit o atractie turistica internationala. Atractia traseului, deschis din anul 1986, este panorama podgoriei, un amplu amfiteatru viticol, care poate fi admirat de la Casa de Apa situata la 376 metri inaltime. Alte puncte turistice foarte apreciate care fac parte din traseu si pe care nu trebuie sa le ratati sint colectia de soiuri si vinoteca de vinuri linistite, care dateaza din anul 1949 si care are in colectie nu mai putin de 53.000 de sticle, fiind amplasata in hrubele istorice atribuite domnitorului Stefan cel Mare. Degustarea de vinuri alese, printre cele mai apreciate produse de acest tip ale tarii, reprezinta o alta atractie de care se pot bucura turistii care ajung in podgorie. Degustarea de vinuri se face din vinoteca amplasa in beciul pensiunii Veritas SA Panciu. In plus, pensiunea, de trei margarete, situata la intersectia dintre Movilita si Fitionesti, va oferi cazare, dar si diverse modalitati de petrecere a timpului liber. Taxa de vizitare a podgoriei este de 1 euro de persoana, iar pentru degustarea de vinuri se plateste o taxa de 5 euro de persoana, in care se include degustarea a trei sortimente de sampanie, patru soiuri de vin alb si doua soiuri de vin rosu. Daca doriti sa luati si masa la restaurantul pensiunii, veti plati intre 8 - 15 euro, in functie de comanda. Totul se face insa pe baza de programare la sediul firmei. Cramele sint la mare cautare mai ales printre turistii straini, printre care europeni, dar si chinezi si japonezi, care fac turul hrubelor istorice in traseul catre manastirile din Bucovina. (Mihaela BESLEAGA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.