Musinoaele, între legenda si adevar
"Ziarul de Vrancea" va propune pentru acest sfirsit de saptamina sa descoperiti unul din ultimele locuri neatinse de spiritul civilizator al omului modern, care transforma totul in produs de consum. O iesire pe Valea Zabrautiului este o surpriza chiar si pentru cei care cred ca au cunostinte suficiente despre geografia si istoria Vrancei. Aventura poate porni de la portile orasului Panciu, unde lasam in urma ultimile case ale negustorilor evrei si ne indreptam spre Movilita-Fitionesti. Luam drumul judetean si poposim mai intii la Manastirea Trotusanu, asezamint fondat de mitropolitul Teodosie pe la 1680. Dupa ce ne-am inchinat la biserica Sfintul Nicolae si la Sfinta Masa a bisericii de lemn "Izvorul Tamaduirii", dusa cu secole in urma la Viisoara, revenim pe drumul spre Fitionesti si, dupa citeva minute de mers, ajungem in fata uneia din cele mai frumoase biserici de lemn din toata Vrancea, lacasul "Adormirea Maciii Domnului" din Manastioara, o bijuterie din lemn in fata careia arhitectura kitsh-urilor de biserici din Focsani paleste. Dar surpriza de acum incepe si este anticipata de cei peste 20 de km ai drumului judetean, care leaga satul din centrul Fitionestiului de Manastirea Musinoaele. Un drum care serpuieste apa Zabrautiului, unul din ultimele cursuri de apa nepoluate din judet. Si asta pentru ca este departe de orasul "civilizator", iar omul nu si-a pus inca amprenta cu vile si case de vacanta mov sau verzi, ca in Vrancea arhaica. Cind drumul pare sa se infunde intr-o padure care cade peste calea acces si soarele patrunde cu greu printre ramurile codrilor seculari apar dintr-o data zidurile unei adevarate citadele tocmai in punctul cel mai nord al judetului, in muntii care despart Vrancea de Bacau. Iata-ne ajunsi in cea mai mare constructie monahala post-decembrista din Vrancea, Manastirea Musinoaele, locul unde, daca ar avea putere, pietrele ar vorbi despre suferintele calugarilor scosi cu forta de militieni in 1959 si aruncati prin gherle.
"Schitul din Poiana Marul cu Parul"
Asa s-a numit pina tirziu schitul devenit dupa 1989 manastire, asezamintul in care a vazut lumina prima data o biserica de lemn in secolul XVII. Pe vremea aceea Focsanii erau doar doua tirguri in calea vinturilor pe Milcov, Odobestii un sat de razesi cu 500 de pogoane de vie, bulgarul Panciu nici nu fondase inca orasul cu acelasi nume, iar de sampanie in Dealul Neicului nici nu era vorba. Ascuns in inima muntilor, asezamintul a iesit din anonimat in anii 30 ai secolului trecut cind persecutati de Biserica Ortodoxa Romana, ortodocsii stilisti au gasit adapost aici. Atunci au fost refacute chiliile si adaugata o noua biserica din paianta. Dar momentul de aur al fostului schit l-a cunoscut in momentul cind Dumnezeu a trimis la conducerea asezamintului pe ieromonahul Evghenie Hulea, supranumit staretul-partizan, calugarul care a fost duhovnicul partizanilor din Grupul Paragina, pentru care a fost aruncat in temnita de comunisti. In urma sa, manastirea a fost inchisa, iar cele doua biserici demolate pentru a "reda pamintul agriculturii". Dumnezeu a facut ca, in anii 80, in darimaturile care mai existau sa se instaleze clandestin un calugar rebel pe nume Cleopa. Cu de la sine putere si aprobare doar de la Cel de Sus, Cleopa a inceput in timpul regimului comunist refacerea schitului. Ce vedem astazi, in 2008, este rodul muncii acestui monah coborit din Pateric, fara frica si dirz ca partizanii lui Paragina. O manastire cu trei biserici, chilii de jur imprejur, camere pentru pelerini si o staretie cu etaj, o fortareata aproape de izvoarele Zabrautiului. Orice comentariu este de prisos si numai o calatorie la Musinoaele poate sa descrie cel mai bine aceasta manastire construita numai prin munca unui singur om, cu sprijinul credinciosilor anonimi, fara ajutor de la Ministerul Culturii, nici de la Episcopie si cu atit mai putin de la Consiliul Judetean. Mergeti pe Valea Zabrautiului si veti intelege cum lucreaza Dumnezeu prin oameni si cum din nimic, asa cum a creat la inceput Dumnezeu lumea, poate sa se nasca o citadela. Numai prin jertfa unui singur om, care nu a primit nici cruce Eparhiala de la Episcop, nici distinctii din partea statului. (Valentin MUSCA)