Timp Liber

Memoria Eroului - expoziție de artă contemporană

Mihaela Vlădescu
8 mai 2017 979 vizualizări
Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 9-24 mai 2017

La Galeriile de Artă din Focşani se deschide marţi, 9 mai, de la ora 15,00, expoziția de artă contemporană “Memoria Eroului”, eveniment dedicat zilei de 9 mai, dată cu multiple  semnificații istorice pentru poporul român:  Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi  Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial din 1945. În deschiderea evenimentului vor vorbi criticii de artă Alexandra Titu și Constantin Prut,. Curatorul expoziţiei este directorul CEntrului Cultural Vrancea, profesor doctor Liviu Nedelcu. “Dedicăm această expoziție uneia dintre cele mai dezbătute personaje ale imaginarului colectiv. Eroul, care străbate mitul, legenda, istoria și experiența unui prezent obișnuit cu perspectivă critica, demitizantă, dubitativă, suspicioasă față de valorile tradiției. Succesivele și simultanele războaie ale sec. al XX- lea ca și războaiele și terorismul endemic al actualului secol au subminat condiția eminamente etică si profund morală a eroului suprapunându-i realitatea dramatic confuză a soldatului manipulat de puterea politică si de jocul istoriei, indiferente la tragedia oamenilor prinși în încleștările sale, sau, încă și mai grav, suprapun peste această umbră mitică figura total imorală a teroristului”, scrie critical de artă Alexandra Titu. Evenimentul artistic reunește artiștii Ilie Boca, Mihai Chiuaru, Nistor Coita, Darie Dup, Șerbana Drăgoescu, Suzana Fântânariu, Alexandru Grosu, Mălina Ionescu, Florin Mihai, Liviu Nedelcu, Marlena Preda Sânc, Valeriu Schiau, Lucian Spătariu, Mihaela Tarhună, Patricia Teodorescu, Aurel Vlad și Gheorghe Zărnescu. Expoziţia, organizată de Consiliul Județean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea și Filiala U.A.P. Vrancea, poate fi vizitată în perioada 9-24 mai 2017. (M. V.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.