Timp Liber

Fuego aduce la Focşani „Zăpezile de altădată”

Cristina DASCĂLU
1 dec 2016 794 vizualizări
Concertul va avea loc pe 15 decembrie la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”

Fuego va concerta, aşa cum ne-a obişnuit în fiecare an, în luna cadourilor, la Focşani, unde va aduce „Zăpezile de altădată”, aşa cum se intitulează spectacolul pe care îl va susţine pe 15 decembrie pe scena Ateneului Popular ”Maior Gh. Pastia”. Concerul, care va începe la ora 19,00, face parte dintr-un turneu naţional în care este inclus şi municipiul nostru. „Pe uliţe, pe drumuri, străzi şi puţinele autostrăzi, vine grabnic iarna. Bate la uşă tiptil, fără să-i dăm prea tare de veste. O realitate care prevesteşte venirea săbătorilor. Am o mulţime de episoade plăcute ce-mi vin în minte atunci când rostesc cuvântul iarnă. Dar dintre toate concertele mele, cele pe care le propun publicului de 10 ani, cu piese speciale pentru Crăciun, sunt de departe în fruntea topului”, scrie cantautorul în descrierea turneului. Biletele s-au pus deja în vânzare la agenţia de bilete a Ateneului Popular, iar preţul unuia este de 60 lei. (M. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.