Amintiri din Focşaniul de altădată. Nebuniile tinerilor putneni în anii '20
Știți cum se distrau tinerii putneni în anii '20? ZdV vă prezintă în ediţia de astăzi frânturi din amintirile lui Traian Lungu din acea perioadă, pe când era holtei. De la imagini pe acoperișul caselor, la instantanee cu scenete regizate spre amuzamentul celorlalți, tinerii erau inventivi și mereu puși pe șotii.
Într-un episod din albumul fotografic al lui Traian Lungu, vă prezentăm astăzi câteva imagini care ilustrează felul în care se distrau tinerii din vechiul judeţ Putna.
“În această parte a albumului, am grupat câteva instantanee din viaţa mea de holtei, trăite în cuibul copilăriei mele, alături de părinţi, surori, fraţi, nepoţi, fraţi de cruce şi prieteni buni, cuib în care ori de câte ori intru, acum la bătraneţe, retrăiesc cu aceeaşi intensitate sufletească toate amintirile de altă dată”, scria plin de nostalgie Lungu.
Imagine surprinsă în Focşani pe acoperişul unei case din Piaţa Munteni de atunci, Piaţa Unirii de acum. Acrobaţi: Mitiţă Vasiliu, Săndel Iordan, Alecsandru, Traian şi un copil din mahala
Fotografiile sunt datate la finele anilor 1920 şi îi arată pe Traian şi prietenii lui în Focşani şi în Răduleşti. Fotografia făcută în oraşul nostru surprinde un grup de cinci prieteni urcaţi pe acoperişul unei case din Piaţa Munteni (azi Unirii). Este vorba de locuinţa negustorului Anghel Vasiliu, acoperişul imobilului fiind un loc de distracţie atat pentru copiii, lui cât şi pentru camarazii acestora. Mărturie în aces sens stau câteva fotografii făcute în diferiţi ani, cu diferite persoane, acoperişul fiind mereu acelaşi.
Celelalte două fotografii prezentate au fost făcute în Răduleşti şi sunt exact aşa cum le descria Lungu – lugubre. Mai exact, acelaşi cerc de prieteni realizează o scenetă grotescă în care unii joacă rol de călăi, iar alţii se pregătesc să fie decapitaţi.
Foto: Distracții la Rădulești. Scenetă pusă la cale spre amuzamentul celorlalți. Locaţia – leasa cu porumb din spatele casei părinteşti.
“Nebunii curate şi totuşi din cele mai frumoase”, după cum rememora Traian Lungu.
A doua scenetă pare a fi desprinsă dintr-o comedie burlescă, unde mesenii se iau la bătaie cu scaunele, iar cei din jur privesc amuzaţi la cheflii. Acesta a fost rezumatul succint al unui simplu focşănean, aşa cum reiese din albumul său cu peste 200 de amintiri.
Foto: Distracții la Rădulești. Scenetă pusă la cale spre amuzamentul celorlalți.
Articol republicat din data de 28.10.2016. Autor: Sorin Tudose